Viața lui Adam Sandor, un clujean de 64 de ani poate fi trecută, cu ușurință, în categoria celor întâlnite în romanele de aventuri! După ce, în comunism, a sfidat autoritățile – reușind printr-o adevărată minune să nu intre la pușcărie – acesta a emigrat până la urmă în SUA, la New York, unde a prestat diverse munci, spălător de vase și brutar, ajungând până la urmă la Hollywood. A jucat în diverse musicaluri de televiziune, devenind ulterior managerul unui hotel de lux din zonă, iar apoi director de vânzări la o firmă de imobiliare. Acum, sătul de peregrinările prin lume s-a întors acasă, împreună cu fiul său, poloist de talent – și-l pregătește pentru a face parte dintr-o echipă clujeană de top!  

Întâlnire peste timp

Mă revăd cu Adam Sandor după mai bine de treizeci și cinci de ani, perioadă în care – în mod firesc – peste ambii a trecut tăvălugul necruțător al timpului. Mi-l amintesc așa cum era odinioară: brunet și suplu, aflat permanent în staff-ul renumitului grup „Semnal M”, strălucind alături de regretatul Iuliu Merca și de ceilalți idoli ai tinereții noastre, a clujenilor de centru și de „Floaștăr”, care frecventam asiduu celebrul „Conti”, unde aceștia concertau permanent… Și mi-l mai amintesc și în postură de angajat al „Electromecanicii”, în special în „groapa” de la „Melody”, dar și la Jozsa Bela sau foaierul Casei Universitarilor, zone feerice, total desprinse de atmosfera gri din orașul îmbâcsit de comunism, unde tinerii puteau dansa pe muzica de ultimul răcnet, adusă din Occident cu infinite riscuri.  Emoționați de întâlnire, ne așezăm la una din mesele aflate în holul piscinei olimpice. Îmi spune că mai nou vine permanent aici, împreună cu Adam Sandor jr., băiatul lui, sportiv cu studii universitare în SUA, fiindcă acesta se antrenează cu Politehnica  Cluj-Napoca, echipă de top a polo-ului românesc. “Știi, unul din motivele întoarcerii în țară a fost și acela că în America nu prea sunt centre unde să se pregătească. E portar de mare perspectivă, ori eu mă gândesc de-acum mai mult la viitorul lui – așa că sper cu efort și răbdare să reușească să se realizeze aici, chiar dacă deocamdată nu știe românește”, îmi explică el, zâmbind încrezător. De altfel, Adam Sandor jr. se află deja în bazin, la antrenament, așa că avem timp din belșug să depănăm amintiri și să reconstituim – chiar dacă din frânturi – incredibila poveste de viață a personajului aflat în fața mea. Așa că își începe, fără ezitări, povestirea: “Eu am fost un copil dintr-o familie de cicliști, am crescut alături de bunici în zona străzii Horea, la numărul 9. Lângă noi se afla și sediul clubului “Universitatea” Cluj”, care avea dispensar și hotel acolo. Noi, copiii ne jucam pe întreaga stradă și pe lângă distracție ne dezvoltam și spiritul antreprenorial adunând sticlele depozitate în spatele restaurantului “București” – sau mai târziu“Metropol” – pe Măloasa, astfel că preferam sticlele de șampanie, fiindcă ele costau trei lei, mai scumpe decât celelalte! La treisprezece ani am început ciclismul după ce antrenorul de la “Voința” m-a scos de la secția de fotbal a lui “U” și – fiind dotat fizic – în scurt timp am devenit o adevărată vedetă. Ce mai, aveam echipament de clasă pe mine, bicicletă de curse, iar când făceam ture prin curtea Liceului 10 se uitau toți la noi, ca la niște zmei. Am fost selecționat, în mod firesc, în lotul național dar după o bucată de timp m-am lăsat de sport fiindcă am considerat că mi se făcuse o nedreptate: mi s-a tăiat jumătate din bonurile de supraalimentație ca să se dea restul la începători – vezi Doamne! – pentru a fi încurajați și ei și să facă performanță! Ori, eu n-am fost de acord cu acest lucru și m-am lăsat de ciclism, deși aveam perspective uriașe. Plus, un alt lucru care m-a supărat la culme a fost acela că nu am fost lăsat să particip la Campionatul Mondial ce urma să se desfășoare în Germania, mai ales că eram primul pe listă! Fusesem turnat de un binevoitor cum c-aș intenționa să rămân acolo, deși pe atunci nici nu-mi trecea prin minte așa ceva”!

Discoteci, Litoral și o boemă nebună!

Se oprește o clipă să-și tragă răsuflarea, după care continuă, cu sporit aplomb: “Așa că m-a acaparat repede viața – încă liberă – a Clujului acelor vremuri… Eram prieten cu Iuliu Merca, cu Ghiță Ciolac, cu Boldizsar, cu Șați – regretatul toboșar și împreună cu Peter Tarnai instalam sculele în turneele pe care trupa le făcea prin țară. Dar m-amintesc și de zilele petrecute cu “Compact B” și regretatul Teo Peter, la Costinești… De asemenea, organizam discoteci – la Cluj și pe Litoral – unde o duceam ca niște regi, iar parteneri îmi erau pe atunci Laci Medve, Rigo Vasile, Viorel Crețea, Tarnai și alții care țineau Clujul la un nivel uluitor, astfel că eram întâmpinați peste tot ca niște adevărați zei și oriunde ajungeam era de ajuns să spunem că suntem din Cluj – și ni se deschideau toate ușile…  Țin minte o scenă amuzantă, petrecută prin  1980: într-o seară patru ofițeri de miliție și șeful UTC pe județ au vrut să intre în discotecă fără bilet, zicând că vor să-i verifice pe oamenii muncii. La care le-am zis să plătească fiindcă și oamenii muncii au plătit, la rândul lor. La refuzul acestora i-am luat de guler și – cu o inconștiență vecină cu nebunia – i-am scos fain-frumos din discotecă…” Arată în continuare că bucurându-se de prietenia regretatului general Ungureanu – de la Comandamentul Armatei a IV-a – “consumator clasa întâi” a reușit de două să-și amâne stagiul militar, însă până la urmă a ajuns la Galați, la “diribau”, în ciuda promisiunilor repetate ale acestuia că-l va ajuta să-și efectueze stagiul la Cluj. “Când i-am reproșat chestia asta, generalul mi-a spus că n-a avut cum să mă oprească acasă fiindcă dosarul meu era înspăimântător, așa că am ajuns la Combinatul Siderurgic Galați, la “arma specială”: târnăcopul la dreapta, lopata la stânga – cu roaba-nainte marș! Dar și acolo m-am adaptat, m-am împrietenit cu un maior-doctor – cred că unitatea era un fel de batalion disciplinar și pentru cadre – care îmi dădea permisii fictive pe motiv de boală, gen: mână ruptă, gât rupt și chiar și apendicită – dar atunci am fost nevoit să accept operația, de dragul permisiei lungi ce mi se promisese. Asta fiindcă mă aștepta acasă o RDG-istă, agățată pe Litoral, pe lângă norvegiencele sau suedezele care veneau să mă viziteze la unitate sau îmi scriau prin poștă! Îți dai seama ce treabă le dădeam CI-știlor! Și de asemenea, de patru ori am întârziat la întoarcerea din permisii și am fost declarat dezertor, inclusiv pariuri se făceau pe seama mea, cu câte zile întârzii! Dar am rezolvat și asta cu sticle de whiskey, pachete de cafea și țigări fine! Acolo, în armată, eram veselar, împreună cu Dan Checheriță, viitorul șef de discotecă de la “Napoca”, prieten și el cu Tarnai și Gelu Cornea. Însă până la urmă m-au trimis și pe șantier – dar acolo făceam mai mult planton, pe timp de zi. Noaptea nu mă lăsau în post, ca nu cumva să mă evapor”! După armată, Sandor revine la turneele sale cu trupa „Semnal M” și își cunoaște prima soție, pe Eleonora, fiica fostului director de la Fabrica de Mobilă “Libertatea”. “Am divorțat repede, după doar nouă luni, însă în timpul divorțului am avut parte de o întâmplare memorabilă, pe care trebuie să ți-o povestesc! Mă aflam la Brașov, în turneu cu “Semnal M”, când m-a sunat avocatul să vin rapid la Cluj și să-mi aduc un martor care să jure în fața judecătorului că a surprins-o pe Nora în situații delicate cu un bărbat, altminteri o să iasă rău pentru mine. Am ajuns la Cluj doar cu o oră înainte de proces, așa că am luat-o agale pe “Floaștăr”, doar-doar îmi iese figura și am intrat la “Mamaia”, la o cafea, unde mi-a surâs brusc norocul: l-am întâlnit pe unu’ Endre, care mi-a fost sergent în armată și i-am promis o sticlă de vodcă rusească – doar să spună ce trebuie. Și ne-a ieșit, iar eu, după pronunțare, m-am întors rapid la trupă”! 

Country music, ochelari Ray-Ban și țigări Marlboro!

Povestește în continuare că la un moment dat i-a cășunat să plece în vizită până-n Ungaria, la o verișoară, mare șefă la IBUSZ – cea mai mare firmă de turism, ONT-ul maghiar –  însă cineva l-a turnat din nou la Securitate, cum că ar intenționa să rămână acolo, așa că autoritățile nu i-au eliberat pașaportul. La care, cătrănit la culme, Sandor ia decizia să ceară plecarea definitivă din țară, nici mai mult, nici mai puțin decât în S.U.A.! Arată mai departe Sandor: „Am primit actele relativ repede, într-un an de zile, astfel că în decembrie 1984 ajungeam deja la New York, după un scurt stagiu prin Italia și Elveția. Cred că au fost bucuroși fiindcă scăpau de mine și nu mai era cine să facă atmosferă împotriva lor! Aveam asupra mea doar o pungă de plastic, două perechi de chiloți, două de șosete, un dolar și 1000 de lire italiene – circa 25 de cenți. Am fost cazat într-un hotel din Manhattan, pe 35-th Street și primeam săptămânal bani de cheltuială și alimente. Cum eram un tip activ am căutat de lucru și am găsit – ca spălător de vase la Westchester Country Club, un club renumit și exclusivist de golf, unde am primit casă-masă și cinci dolari și douăzeci și cinci de cenți pe oră. Curând însă, văzând că fac treabă, responabilii clubului m-au avansat și m-au trimis la brutăria de torturi, unde eram plătit deja cu șapte dolari și cincizeci de cenți pe oră. Acolo am fost salvat de pușcărie, rămânând cu o amendă – după ce am condus beat, însoțit de gagici – de către unul dintre cei mai celebri avocați din New York, Mike Saint d’Angelo, membru al clubului, cu care mă împrietenisem la toartă! Ba, mai mult, pentru că eram lefter, la proces tot el a fost cel care mi-a plătit suta de dolari cu care fusesem amendat! Te rog să mă crezi, viața mea a fost un șir de minuni, altceva n-aș putea spune, fiindcă nici n-aș mai trăi la ora asta după câte nebunii am făcut în tinerețe”! Însă viața îi rezerva lui Adam Sandor noi și noi aventuri: „Aveam un prieten care era nominalizat la Oscar, la categoria documentar, așa că m-am deplasat la Los Angeles cu un prieten bun, deși invitația era doar pe numele meu. Am pornit practic spre L.A., cu mașina, așa cum visam dintotdeauna: cu country music în fundal, ochelari Ray-Ban pe nas și țigara Marlboro în gură… Dintre peripețiile până ce-am ajuns la L.A. pot să-ți povestesc despre o oprire la Las Vegas, de câteva zile, unde am jucat de trei ori pe roșu, la ruletă și ne-am încăpățânat să mergem și a patra oară, tot așa – astfel că de data asta nu ne-a mai ieșit figura și am pierdut toți banii câștigați. Ne-au mai rămas doar cei cu care am reușit să ajungem în L.A.!” După încheierera marelui festival de film Sandor rămâne la Laguna Beach, fiind găzduit de niște clujeni de-ai lui și se angajează la o familie turci care vindea pizza. Zâmbește din nou, cu subânţeles, ştiind că subiectul următor mă va interesa: “Curând am început să lucrez la Hollywood, în industria filmului, la “Universal Studios” și “Sony Pictures” unde cei de acolo mi-au dat porecla Rocky. Am jucat non-stop, în roluri mărunte, în clipuri video pentru MTV și diverse alte producții, alături de actori precum Bob Seger, James Woods, Glenn Scott, Randy Quaid – fratele lui Dennis Quaid, Leslie N.Warren, Morgan Britanny și mulți alții, sunt multe din ele postate pe Youtube. Tot acolo m-am împrietenit și cu Steven Tyler de la “Aerosmith”, un tip cu totul extraordinar. Și, pentru că îmi mergea bine am adus-o și pe mama la mine, în 1987, dar s-a îmbolnăvit – și a și murit în 1990 – când a aflat că un securist i-a luat apartamentul din Zorilor, nereuşind să mai recuperăm nimic de acolo. Biata de ea, venise doar în vizită şi dorea să moară acasă, nu printre străini”… 

“Dincolo există Dumnezeu, dar se pierde în ceață”!

Având deja prieteni influenţi și puternici din punct de vedere financiar Adam Sandor este „uns” manager la unul din cele mai mari hoteluri din zonă, „By The Sea”. Atunci o cunoaşte şi pe cea care-i va deveni a doua soţie, pe Susan, indiancă cherokee, make-up artist al celebrului interpret Jose Feliciano. „Avea salon de specialitate, renumit, însă la un moment dat a luat-o serios pe droguri, aşa că am divorţat de ea în 1987, deşi aveam împreună o fetiţă, născută în 1986. Aceasta, în paranteză, actualmente e căsătorită cu un faimos sculptor din America. Aşa că ne-am mutat din Hollywood și divorțul s-a finalizat în 1988. De altfel, Susan e moartă deja de ani de zile, fiind terminată de o „overdose”.  Iar după mutarea noastră în Orange County mi-am deschis acolo o firmă de grădinărit, pe care am vândut-o angajaţilor mei, în 1990, când am hotărât să mă întorc acasă. Iar despre ea pot să spun că la această oră e cea mai importantă și mai prosperă firmă de profil din zonă”! Ajuns la Cluj, Adam colaborează cu prietenii săi, care înfiinţaseră firma „Salto”, imlicată în cazinouri, după care se mută la Viena. Acolo, în 1994 o cunoaşte pe Henriette, actuala sa soţie, cea care i-l va dărui pe Adam Sandor jr. „În 1999, după ce ne-am căsătorit am plecat împreună înapoi în America și mi-am luat licenţa de stat, în domeniul imobiliar. Am început să lucrez pentru cea mai mare companie hotelieră din lume, „Wyndham International” și după ani de zile am ajuns  să fiu recompensat cu premiul pentru cel mai mare volum de vânzări  realizat, iar trofeul a fost şi el unul pe măsură: un Rolex de aur de 14.000 de dolari”. Între timp – semn că timpul s-a scurs rapid – apare şi Adam Sandor jr., gata echipat după antrenament. Fac cunoştinţă cu el, schimbăm câteva cuvinte în limba engleză – română încă n-a apucat să învețe – după care acesta se retrage la o masă alăturată şi-şi deschide mobilul, lăsându-ne să ne continuăm în linişte dialogul. Apoi tatăl îşi continuă mărturia, fixându-şi drăgăstos fiul cu privirea: „Am luat o decizie – sper, salutară pentru viitorul lui – asta deoarece e un poloist foarte dotat, iar în America nu este campionat de polo, deși condiții de pregătire sunt extraordinare. A absolvit la Universitatea San Jose, California – începuse acest sport încă de la vârsta de zece ani –  şi acum l-am adus la Cluj, ca să se antreneze cu „Poli”.  A împlinit douăzeci şi trei de ani şi eu, fiind un om liber – ca-ntotdeauna, de altfel – mă ocup de cariera lui. Nu am nici grija zilei de mâine fiind plătit de statul american din contribuţia adusă de mine la buget de-a lungul anilor, o contribuţie deloc neglijabilă”! La sfârşitul convorbirii noastre îl întreb pe interlocutorul meu – pentru că mi s-a dezvăluit ca un om cu mult suflet și chiar credință – dacă în viaţa lui şi în peregrinările sale a simţit uneori atingerea Divinităţii. Nu ezită şi mărturiseşte cu fermitate, de parcă aştepta întrebarea mea: „Dumnezeu este pentru mine totul, deşi nu sunt  genul de om care să fie tot timpul prezent în biserică. Dar – oriunde aş fi pe glob – când văd o biserică intru şi mă rog acolo. De asemenea, nu adorm fără să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru ziua care mi-a dăruit-o: bună sau rea, cum o fi fost aceasta! Şi, te rog să mă crezi, când mă rog nu cer niciodată ceva în mod special pentru mine, ci pentru cei dragi”! Oftează adânc, trăgând puternic aer în piept – şi încheie: „Dincolo există Dumnezeu, îl simt peste tot, dar parcă sunt prea multe religii şi acesta se pierde în ceaţă – atât El şi adevăratul sens al religiei. Ori, fără credinţă nu există viaţă. Treizeci şi cinci de ani am tot cutreierat lumea, am filme înmagazinate în o sută de DVD-uri şi, în fine…am trăit. Practic, am călătorit în o sută de țări – de la Antarctica până la Galapagos și din Tasmania până-n Insula Paștelui – într-un cuvânt am străbătut lumea în lung și-n lat! Toţi mă întreabă de ce nu dețin mai multe bunuri materiale, iar eu le spun că tot ce am îmi ajunge, ca să trăim civilizat, din dobânda pe care o primesc de la statul american pentru impozitele plătite acestuia de-a lungul anilor – repet, sume deloc modice. Iar întoarcerea acasă, în Clujul meu drag, îmi oferă toată energia de care am nevoie să trăiesc frumos, împreună cu familia, zilele pe care le mai am de la Cel de Sus”!

Sorin Grecu  

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here