Dan Adamescu, este dator cu peste 6,5 milioane de euro, unor firme care au luat lucrări în subantreprenoriat de la societatea Baumeister, companie controlată de omul de afaceri acuzat de corupţie de procurorii DNA. Reprezentanţii companiilor respective au depus plângeri la procuraturile instanţelor din oraşele unde sunt înregistrate pentru recuperarea prejudiciilor. Adamescu a fost reţinut de procurorii DNA în cazul de corupţie în care este acuzat că a dat mită 20.000 de euro judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa, pentru ca aceştia să dispună în dosare de insolvenţă soluţii favorabile unor firme la care omul de afaceri era acţionar.

 

SC ASA Cons România, SC CM Data, SC Danco Group, SC Inreco Remix, SC industrial Access, SC North Star, SC Rom Service structuri Metalice, SC, Ilfa Con, etc, sunt doar câteva dintre cele câteva zeci de firme care au de primit de la Dan Adamescu peste 6,5 milioane de euro.

SC Baumeiste SA, SC Baumeister Construcţii Civile şi SC Baumeister Utilaje şi Echipamente, firme care aparţin lui Dan Adamescu, au câştigat câteva contracte cu Lidl şi Kaufland România pentru construcţia mai multor magazine şi a unor centre logistice ale retail-erilor. Pe lângă aceste societăţi şi Arabesque, o societate care se ocupă de distribuirea materialelor de construcţii, a deschis un proces de insolvenţă împotriva acestor firme deţinute de Adamescu.

“Dan Grigore Adamescu, nu a plătit sumele datorate sub-antreprenorilor lor pentru lucrările efectuate pe şantierele Lidl şi Kaufland din România. Baumeister a oprit plăţile către subantreprenorii şi furnizorii săi în ultimul an, iar societăţile noastre au fost nevoite să formuleze acţiuni în justiţie pentru obligarea Baumeister la plata debitelor restante. S-a ajuns în situaţia în care 54 dintre furnizorii Baumeister au formulat cereri de deschidere a procedurii insolvenţei la Tribunalul Bucureşti. Solicităm ca restul plăţilor datorate de Lidl şi Kaufland către Baumeister să se facă direct către furnizorii Baumeister care au lucrat în proiectele respective, direct proporţional cu valoarea creanţei deţinute din totalul creanţelor înscrise în tabel. Această posibilitate de a plăti direct către subantreprenori este prevăzută de articolul 1.856 din codul Civil Român, potrivit căruia, în calitate de beneficiari ai lucrărilor de construcţii efectuate de subantreprenori societăţilor Baumeister, societăţile Lidl şi Kaufland vor putea fi acţionate în justiţie pentru plata datoriilor pe care Baumeister le are faţă de sub antreprenorii săi, până la concurenţa sumei pe care beneficiarii Lidl şi Kaufland o datorează antreprenorului Baumeister, constând în facturi neachitate şi garanţie de bună execuţie nerestituită. Menţionăm că o parte dintre problemele avute de Lidl şi de societăţile noastre se datorează faptului că Baumeister a fost ales antreprenor general doar în baza criteriului “cel mai mic preţ” fără verificarea completă a ofertei tehnice, caz în care se putea observa cu uşurinţă că preţul oferit nu putea acoperi costurile unui constructor care ar lucra în deplină legalitate”, arată o petiţie semnată de reprezentanţii firmelor care aşteaptă banii de la Adamescu.

 

Judecătorii lui Adamescu

Dan Adamescu este acuzat că le-ar fi dat mită 20.000 de euro judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa, pentru ca aceştia să dispună soluţii favorabile în două dosare de insolvenţă.

„Din ordonanţa de reţinere întocmită de procurori a rezultat că, în cauză, există date şi aspecte din care rezultă indicii rezonabile că, în cursul lunii decembrie 2013, inculpatul Adamescu Grigore Dan a remis, prin intermediari, sumele de 15.000 euro, respectiv 5.000 euro inculpaţilor Stanciu Ion şi Rovenţa Elena, judecători la Tribunalul Bucureşti – Secţia VII Civilă, pentru ca, în schimb, magistraţii să dispună, în dosare privind procedura insolvenţei, soluţii favorabile unora dintre societăţile la care acţionar era inculpatul Adamescu Grigore Dan”, a precizat DNA.

Adamescu ar fi dat banii unui avocat, care la rândul său a remis suma unui intermediar de la una dintre societăţile din grup, prin virament bancar, au arătat procurorii. „Pentru a justifica scoaterea banilor din societate, Adamescu Grigore Dan a stabilit ca avocatul să emită o factură pentru «servicii juridice». Ulterior, avocatul a transferat suma din contul cabinetului său de avocatură în contul personal şi în aceeaşi zi banii au fost ajuns în contul soţiei intermediarului (persoană fizică) cu titlu de acordare împrumut. Intermediarul a ridicat ulterior, din contul soţiei, suma de bani”, potrivit DNA. Procurorii mai arată că intermediarul, practician în insolvenţă, a remis suma de 15.000 de euro judecătorului Ion Stanciu, imediat după deschiderea procedurii insolvenţei SC Baumeister SA, coordonată de Dan Adamescu, respectiv în luna decembrie 2013.

În acelaşi context, susţin procurorii, intermediarul a remis suma de 5.000 de euro judecătoarei Elena Rovenţa, în vederea pronunţării unei soluţii favorabile, respectiv în sensul respingerii contestaţiilor celorlalţi creditori, soluţia având ca efect imediat şi desemnarea unui alt lichidator judiciar „agreat”.

 

Avocatul “sinucis”

Avocatul lui Dan Adamescu, George Claudiu Dumitru, a furnizat DNA, în dosarul celor patru judecători acuzaţi de fapte de corupţie, o copie a unui extras de cont, prin care se atestă viramentul mitei date acestora pentru a soluţiona favorabil dosare privind insolvenţa unor firme ale lui Adamescu. Avocatul George Claudiu Dumitru s-a sinucis în mai, aruncându-se în faţa metroului la staţia Universitate, la câteva ore după ce judecătorii de la Tribunalul Bucureşti care ar fi luat mită de la Dan Adamescu au fost ridicaţi şi duşi la Direcţia Naţională Anticorupţie, ulterior aceştia fiind arestaţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.