Domnule Director, sub conducerea dumneavoastră Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj a cunoscut cel puțin două momente importante din istoria sa. Primul este centenarul sărbătorit în 2019, când instituția pe care o conduceți a ajuns la 100 de ani de existență. Al doilea, pandemia Covid care s-a suprapus aproape în totalitate peste anul 2020 și ale cărei efecte sunt vizibile și azi. Vreau să vă întreb cum au trecut actorii și cum a reușit teatrul să treacă de la momentul sublim din 2019 la tragedia din 2020? Cum a afectat această perioadă existența actorilor și a teatrului ca instituție?
Șocul nu a fost numai al nostru, ci al lumii întregi. Și trăim încă în unda de șoc a acestui cutremur global. Am rezistat, deoarece nu am renunțat niciun moment să lucrăm pentru momentul de azi, când teatrul s-a redeschis. Din octombrie, anul trecut, până acum, de curând, actorii au muncit cu convingerea că fantoma publicului din sălile Teatrului Național se va materializa pe deplin la un moment dat. Și, iată, s-a materializat.
Cum reușește arta să supraviețuiască în asemenea situații critice când sălile de spectacole sunt închise?
Prin mediul online, evident, pe care l-am descoperit, treptat, și pe care îl vom exploata, în mod fertil, și în continuare, chiar în condițiile redeschiderii totale a teatrului. Pentru că, dincolo de toate neajunsurile, s-a întâmplat și un lucru extraordinar: spectatori care nu ar fi ajuns poate niciodată sau, oricum, foarte rar, să vadă un spectacol la TNC, au avut prilejul să ne cunoască. Spectatori din toate orașele țării și din străinătate. Vom continua, așadar, să producem pentru mediul online, și în condițiile în care, așa sper, în toamna aceasta ne vom recâștiga în totalitate publicul care umplea până la refuz sălile teatrului.
Cât mai rămâne din piesele de teatru emoția și trăirea specifică sălii de spectacol atunci când totul este transpus în mediul on-line? Există o anumită denaturare a noastră ca spectatori, dar și ca actori atunci când nu mai există contact direct între public și artiști, ci totul este intermediat de dispozitive electronice? S-au ridicat anumite frontiere între oameni din nou, între artiști și public? (mă gândesc aici și la ceea ce spuneți în cartea dumneavoastră Frontiera.)
Adevăratele frontiere sunt cele din interiorul nostru. Dacă nu le îngăduim să crească, să ridice ziduri, celelalte frontiere, exterioare, vor cădea ușor. E adevărat, însă, că pandemia s-a jucat drăcește, în zeci de feluri, cu ideea de frontieră și a reușit să ne năucească de multe ori.
Fragment din interviul cu Directorul Teatrului Național din Cluj Napoca, Prof. Univ. Mihai Mănuțiu, publicat în integralitate în ziarul printat Gazeta de Cluj.
