Joi, 17 noiembrie, de Ziua Mondială a Prematurității, la Spitalul Clinic Județean de Urgență- Secția Neonatologie a avut loc un eveniment dedicat prematurilor născuți, la care au participat mămici, tătici, bunici, dar și copiii care au primit o șansă la viață datorită medicilor plini de emoție și dăruire din Secția Neonatologie.
Părinții, împreună cu copiii lor, s-au adunat, pe rând, în sală, iar Dr. Zaharie Gabriela, medic primar, specializat în pediatrie și neonatologie, i-a primit cu zâmbetul pe buze și cu multă emoție. La eveniment a mai participat Dr. Prof. Mureșan Daniel, Kis Eva, director îngrijiri la la Spitalul Clinic Județean de Urgență și consilierul local PNL, Ovidiu Vișan.
La începutul evenimentului, Dr. Zaharie Gabriela a vorbit despre trecutul Clinicii de Obstetrică și Ginecologie și modul în care, cu sprijinul autorităților locale, organizațiilor non-guvernamentale, diverselor asociații, Ministerul Sănătății și Banca Mondială s-a intrat într-un program de reabilitare a maternităților între 2011-2015.
„Eram puțini, înghesuiți, dar astăzi, în urma acestui program de reabilitare, Secția s-a schimbat radical, unde practic schema noastră acoperă de la 10 la 14 paturi. Cazurile sunt din ce în ce mai complicate, ne provoacă greutăți, iar astăzi, în secție avem un băiețel de la 490 de grame, care, să sperăm, va deveni un băiat mare. Suntem un spital prieten al copilului, dar și centru regional de instruire. Facem periodic cursuri cu medici rezidenți, reușim să-i ducem și în diferite locații unde facem un fel de teambuilding, pentru a acționa și asupra factorului motivant față de a face și a merge înainte în Neonatologie”, a declarat dr. Zaharie Gabriela.
Dr. Prof. Mureșan Daniel, coordonator obstetrică și ginecologie, a declarat în fața celor prezenți la eveniment că medicii se luptă pentru fiecare zi a copilului prematur.
„S-au făcut foarte mari progrese în ultimii ani. La începutul anilor 2000, un copil născut la la 1000 de grame și 24 de săptămâni avea șansa de 90% să nu trăiască. Astăzi, în schimb, la aceeași vârstă, șansele să se dezvolte sunt de 90%. Ne luptăm pentru fiecare zi, cu toții. Putem spune că ne-am modernizat, iar rezultatele noastre sunt mult mai aproape de cei din Statele Unite, având în vedere diferența economică. La noi, de foarte mult timp, avem rezultate bune. Vreau să mulțumesc părinților care sunt aici de față pentru încrederea care ne-au acordat-o, celor care ne-au ajutat să dezvoltăm clinica. Suntem printre foarte puținele instituții medicale care, în timpul pandemiei de Covid-19, nu ne-am oprit activitatea nicio zi”, a precizat dr. prof. Mureșan Daniel.
Directorul instituției, Eva Kis, le-a mulțumit tuturor pentru efortul pe care îl depun zi de zi și i-a asigurat de tot sprijinul din partea spitalului.
Ovidiu Vișan, consilier PNL: Există trei categorii de eroi
De asemenea, consilierul local PNL, Ovidiu Vișan, i-a asigurat că Primăria Cluj-Napoca și Consiliul Local va fi alături de spital.
„În calitate de părinte, vreau să vă vorbesc despre trei categorii de eroi: Avem copiii, cărora le spun la mulți ani, vreau să salut părinții pe care îi înțeleg prin ce trec, și nu în ultimul rând, vreau să salut și medicii care fac tot posibilul ca cei mici să aibă o șansă la viață. Sunt impresionat de munca de care dați dovadă și sunt sigur că veți continua să faceți minuni. Vă mulțumesc”, a mai spus Ovidiu Vișan.
Dr. Zaharie Gabriela a amintit că Primăria Cluj-Napoca a sponsorizat, al cincilea an consecutiv, spitalul. „Datorită municipalității și a domnului primar Emil Boc, care întotdeauna a fost alături de noi, secția noastră s-a modernizat”, a mai spus Zaharie Gabriela.
La un moment dat, doamna doctor a întrebat pe copii dacă au ceva de spus, iar unul mai curajos, Luca, foarte emoționat, a spus un „mulțumesc din suflet.” De asemenea, o mamă i-a mulțumit întregii echipe pentru că au fost alături de copilul ei în cele mai grele momente.
„Ați fost alături de noi din prima clipă. Nu știam încotro să o iau. Fetița mea acum are cinci ani și jumătate… vă mulțumesc din suflet”, a spus părintele. O altă mamă i-a mulțumit doamnei doctor pentru tot ce a făcut și pentru momentele în care a fost alături. „Vă mulțumim și o să vă fim recunoscători pentru totdeauna”, a conchis părintele.
Anual, la nivel mondial se nasc prematur aproximativ 15 milioane de copii, potrivit celor mai recente date furnizate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS). În Romania, se nasc anual circa 20.000 de prematuri, dintre care aproximativ 50% își pierd viața. Asociația Prematurilor din România estimează că, în țara noastră, la fiecare 30 de minute, se naște un prematur cu probleme neurologice, motorii și neuromotorii.