În această sâmbătă va avea loc un eveniment de lansare de carte, unde vor fi prezentate două volume: „Lebăda Neagră de pe Balaton”, coordonat de către Romeo Couți, fostul director al TVR Cluj și „Serviciul de Informații al Justiției Dezvăluit din Interior, SIPA”, scrisă de generalul (r) Marian V. Ureche.

„Lebăda Neagră de pe Balaton” este scrisă în contextul unei situații internaționale complicate și pe fondul unor relații politice și diplomatice tensionate dintre România și Ungaria cuprinde o serie de interviuri cu specialiști de prestigiu în problematica maghiară, din domenii relevante (politică externă, intelligence, diplomație și mass-media), precum și vocea autorului, o voce detașată de analizele prezentate, regăsită în „Jurnalul de reporter” atașat fiecărui capitol.

Dezbaterea va continua cu volumul generalului (r) Marian V. Ureche, despre care acesta menționează ”De peste 30 de ani societatea românească este ţinta unui bombardament mediatic fără precedent în istorie. O falie uriaşă tinde să se formeze. Şi asta întrucât o mână de „binevoitori” cu aură şi postament de persoane avizate nu contenesc să blameze o instituţie vitală in orice stat al lumii: organele de apărare a intereselor sale fundamentale: avuţia naţională, siguranţa și stabilitatea sa, valorile și tradiţiile româneşti.

Evenimentul va avea loc pe 5 octombrie, de la ora 13:00, la Casinoul din Parcul Mare, în cadrul Bookfest Cluj, iar intrarea este liberă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.