Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Eco-Metropolitan Cluj a sărit în ajutorul noului operator de salubritate, Supercom. Compania condusă de masonul Ilie Ciuclea a „împrumutat” de la ADI ECO Metropolitan o presă de transfer pe care o folosește pentrua-și desfășura activitatea în relație cu un operator economic privat.

Problema este că presa de transfer care a ajuns pe mâna Supercom a fost cumpărată prin intermediul unui proiect cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul European de Dezvoltare Regională și Fondul de Coeziune prin programul Operațional Sectorial Mediu 2007-2013 și Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.

Cu alte cuvinte, compania de salubritate se folosește de infrastructura ADI, pentru a-și duce la îndeplinire obligațiile asumate prin contract cu anumiți agenți economici privați, chiar dacă rolul utilajului cumpărat prin fonduri europene trebuia să servească interesul public.

Supercom nu au reușit până în acest moment obțină ordinul de începere a contractului, deoarece nu îndeplinește obligațiile asumate și prevăzute în caietul de sarcini.

Citește și: Supercom lovește din nou! În lipsa mașinilor de cântărire, tarifele sunt aplicate în funcție de numărul de persoane, nu de kilograme colectate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.