
Andrei Cionca, marele mahăr al CITR, care a scăpat cam din toate dosarele penale până acum, are o nouă ”combinatie. ” Este vorba despre Arin Stănescu, iar se pare că Cionca are un mare noroc. Nu știm ce a mâncat când a fost mic, dar uite că se pare că are din nou noroc. Oare cât mai ține șmecheria lui Cionca? Oare ce fac organele legii? Oare chiar sunt blonzi?
UPDATE: Cine este Arin Stănescu, devalizatorul a trei bănci?
Arin Stănescu președintele Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România(UNPIR), iar pe site-ul uniunii firma sa, RVA Insolvency, apare prima. Firma lui Cionca apare a patra, CITR. Poate pe Arin Stănescu îl știți de la insolvența combinatului de la Câmpia Turzii Mechel, care a lăsat pe drumuri mii de oameni și care nu a fost deloc avantajoasă pentru întreaga zonă industrială din zona Turzii. Arin Stănescu și-ar mai fi trecut pe CV devalizarea a trei bănci, conform unor surse. El ar fi apropiat combinațiilor politice prin intermediul PDL Israel.
Foto Arin Stanescu: paginademedia.ro
ACEST METERIAL ESTE UN PAMFLET SI TREBUIE TRATAT CA ATARE
[…] Adi Stănescu, noua combinație a lui Cionca apare prima dată în Ziar Gazeta de […]