Fostul numărul doi din Serviciul de Pază şi Protecţie, Gabriel Creţu, a fost depistat la Clinica din satul Stănești, de lângă comuna Răcari (Dâmbovița), care îi aparține Vanessei Youness, iubita fostului șef al serviciului de informații din Ministerul de Interne, Gelu Oltean, la percheziţiile făcute pe 14 decembrie, au declarat surse judiciare pentru G4Media.ro.

El s-ar fi aflat printre cele 39 de persoane care s-au înscris pentru a participa la evenimentul ce urma să aibă loc între 13 şi 15 decembrie. Potrivit aceloraşi surse, Gabriel Creţu ar fi apropiat al lui Gelu Oltean, fiind foști colegi la Academia de Poliție.

Procurorii DIICOT susțin că la clinica din Dâmboviţa aveau loc reuniuni de consum Ayahuasca, ceai care conține un drog de mare risc, DMT.

În urma descinderilor, Gelu Oltean, iubita sa Vanessa Youness şi un cetăţean de origine britanică au fost arestaţi preventiv.

2 COMENTARII

  1. A fi tulburat mintal, sau a tulbura pe alţii, asta e întrebarea. Interesante sunt și răspunsurile la alte întrebări ce nu au fost puse. Par subiecte la fel de incitante, „tehnicile (metodele) folosite de diverse personaje iluminatoare de cunoaștere”, de a obţine influenţă asupra altor indivizi din societatea civică ? Apartenenţa la diverse cluburi, ordine, secte, adunări, organizaţii, face ca aservirea celor slabi de înger, ori neștiutori de lege, să formeze ierarhii ce pot fi subjugate altor entităţi ? Di Metil Triptamina e ilegală în majoritatea statelor lumii, sau e cu supravegherea medicului ori farmacistului, pastorului ori procurorului ? Recompensa e numită spirituală, sau numitul șaman impozitează spiritual recompensa ? Au fost „trataţi” și prim-miniștrii ce se subjugă drogurilor, ori prostituţiei de a se a se integra spiritual în șantaje cu complicitate ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.