Angajații administrației locale din țară vor intra în grevă din cauza salariilor mai prost plătite în comaprație cu salariile bugetarilor.

Astfel, Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) a anunțat că în data de 30 aprilie administrația publică va intra în grevă generală de o zi, ca urmare a nepăsării şi dezinteresului manifestate de către Guvernul României faţă de problemele generate de salarizarea deficitară a angajaţilor care îşi desfăşoară activitatea în instituţiile din administraţia publică locală, cea mai slab plătită categorie de salariaţi din sectorul bugetar.

În luna februarie angajații administrației locale au făcut o grevă de avertisment însă conform acestora nu s-a luat nici o măsură. În continuare vă prezentăm planul FNSA în cazul în care nu se vor lua măsuri nici după această grevă:

În consecinţă, F.N.S.A. a hotărât, în cadrul unei şedinţe a Biroului federal din data de 23.04.2015, organizarea grevei generale timp de o zi în administraţia publică locală din România, în data de 30.04.2015, urmând ca după aceasta, membrii de sindicat ai FNSA să participe la următoarele acţiuni:

– în data de 27.05.2015 miting în Bucureşti la care vor participa minim 3000 de persoane;

– strângerea de semnături în vederea organizării grevei generale pe termen nelimitat în administraţia publică locală, în luna octombrie 2015.vor

Revendicările minimale şi decente ale categoriei de bugetari pe care îi reprezentăm, sunt:

  1. Reglementarea şi liberalizarea acordării începând cu anul 2015 a tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală, în limita bugetelor locale aprobate prin hotărâri de consiliu, în măsura în care aceste instituţii realizează şi sunt finanţate parţial şi din venituri proprii.
  2. Creşteri salariale şi pentru salariaţii din administraţia publică locală din România sau aplicarea, începând cu anul 2015, a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Facem pe această cale, încă odată, apel către organizaţiile sindicale din administraţia publică locală din România să se alăture şi să se solidarizeze cu acţiunile şi revendicările FNSA.

De asemenea FNSA își cere scuze tuturor cetăţenilor pe care-i deservesc salariaţii din administraţia publică locală prentru acţiunea extremă la care au fost obligați să recurgă din cauza nepăsării Guvernului României faţă de situaţia salariaţilor care îşi desfăşoară activitatea în primării şi consilii judeţene.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.