Emil Robert este un adolescent de etnie romă din comuna clujeană Iara, în vârstă de 13 ani, care n-a făcut la viaţa lui nicio zi de şcoală. Acesta, proaspăt externat din spital şi însoţit la I.M.L. Cluj de mamă şi un unchi aşteaptă, luni, 26 iunie să fie consultat de către legişti. Mărturiseşte că în urmă cu trei zile fusese bătut rău de tot, de un localnic, cu un fragment de furtun, atât de tare încât a ajuns la Urgenţă. Totul – recunoaşte el – după ce îl lovise pe fiul său şi se certase de asemenea cu un alt băiat din comună, ambii de 13 ani.
Înainte de venirea lui Robert, a mamei şi a unchiului la I.M.L. Cluj, cu câteva minute fusese, de asemenea,la instituţia medicală şi băiatul lovit de către acesta. Însă, chestionată de reporterul Gazeta de Cluj, cu privire la incident, mama lui s-a mărginit să ne declare doar atât: „Băiatul a fost bătut de un rom, vineri, în parcul din comuna Iara”. Apoi, în tăcere, a urmat toţi „paşii” necesari pentru obţinerea unui certificat medico-legal după care, în mână cu actul eliberat, a părăsit rapid sediul instituţiei, de mână cu fiul ei. Curând, la I.M.L. Cluj şi-a făcut apariţia şi cealaltă parte implicată în conflict, Robert şi rudeniile sale. Aceştia sunt mult mai deschişi la mărturisiri, iar Robert, băiat isteț, ne mărturiseşte, din start: „Erau doi copii în parc şi aceştia s-au legat de mine. M-au tot înjurat, iar eu l-am luat la bătaie pe unul dintre ei. Dar după aceea a venit tatăl unuia dintre ei şi m-a bătut groaznic cu o bucată de furtun. Nu mi-a zis nimic, doar mi-a tras doi pumni şi a luat furtunul la mine. Eu am leşinat din cauza loviturilor şi apoi a venit cineva şi m-a stropit cu apă. Ceva mai târziu au venit poliţia şi SMURD-ul, astfel că am ajuns la Cluj, la spital, unde am stat de vineri până azi”. Intervine în discuţie şi mama lui, Lucreţia: „Prima dată băiatul a leşinat şi n-a ştiut nimic de el, până ce şi-a revenit pe când se afla la reanimare”. Însă bunica, din exces de zel a omis să povestească un incident produs înainte de leşinul tânărului: imediat după bătaia încasată, acesta, însoţit de câteva rude a năvălit la domiciliul agresorului său şi i-a spart geamul casei cu un bolovan. Abia apoi, se pare că i s-a făcut rău, ajungând, în fine, la spital. „Nu era cazul, chiar dacă i-a bătut copilul, să dea în el ca într-un animal – şi încă înarmat cu un furtun. Cred că în altă ţară acesta ar fi fost pe loc arestat”, intervine şi Alin, unchiul lui Robert. În continuare, minorul şi familia sa insistă să citim împreună şi foaia de externare de la U.P.U., pe care scrie, negru pe alb: „Contuzii toracice, faciale, cervicale, echimoze multiple la nivelul braţelor, umăr stâng, coloană cervicală, plăgi, etc.” Curând, tânărul este poftit în cabinetul de consultaţii, de unde se întoarce cu un certificat în care medicii i-au recomandat 5 zile de îngrijiri.
„La nivelul Secţiei 9 Poliţie Rurală Turda au fost depuse plângeri cu privire la săvârşirea infracţiunilor de distrugere, ameninţare şi lovire sau alte violenţe. În fapt, la data de 23 iunie a.c., între doi tineri de 13 ani, din Iara, a avut loc o altercaţie. Ulterior, tatăl unuia dintre minori, l-ar fi agresat fizic pe celalalt. Astfel, între cele doua familii a izbucnit un scandal, întrucât rudele unuia dintre minori s-au deplasat la domiciliul celuilalt şi au distrus un geam, aruncând cu pietre în curtea locuinţei. Totodată, aceştia ar fi adresat injurii şi ameninţări. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs incidentul şi luarea măsurilor legale”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Carmen Jucan, purtător de cuvânt al I.P:J. Cluj.