Un tânăr clujean de 18 ani din localitatea Baciu a fost sechestrat și tâlhărit în propria casă. Băiatul a fost legat de scaun de un bărbat care, uterior, a fost prins de polițiștii clujeni în timp ce încerca să fugă cu trenul pe ruta Satu Mare – București.

La data de 7 septembrie a.c., în jurul orei 12.00, un tânăr de 18 ani, din comuna Baciu, judeţul Cluj, a sesizat faptul că a fost victima unei tâlhării”, anunță IPJ Cluj.

Conform verificărilor efectuate, la data menționată, în jurul orei 06:00, acesta ar fi fost deposedat prin violență de circa 280 de lei și alte bunuri de către un necunoscut care ar fi pătruns în locuința acestuia. Ulterior, acesta ar fi fost încuiat în locuință de către necunoscut.

Prejudiciul cauzat prin comiterea faptei a fost estimat de partea vătămată la suma de 600 de lei.

Polițiștii din Cluj-Napoca au reușit să-l depisteze pe atacator pe baza puținelor informații furnizate de victimă. Tânărul tâlhărit a auzit că atacatorul ar fi urmat să plece spre București, iar anchetatorii de la Poliția Cluj-Napoca s-au mișcat repede și au estimat unde ar fi putut ajunge tâlharul dacă pleca cu primul tren de dimineața spre București. 

Poliția Cluj-Napoca a luat rapid legătura cu poliţiştii din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Cluj şi Braşov, iar conductorul trenului care mergea la București l-a depistat pe bărbat, pe baza semnalmentelor, iar polițiștii l-au luat ca din oală. În plus, asupra acestuia au fost găsite bunurile reclamate ca fiind sustrase. 

Acesta are 26 de ani, este din municipiul Giurgiu, judeţul Giurgiu, și a fost reținut rapid pentru 24 de ore.

Ulterior, la data de 8 septembrie a.c., magistraţii au emis pe numele acestuia mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile sub aspectul comiterii infracţiunilor de tâlhărie şi lipsire de libertate în mod ilegal.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.