Procurorii au decis să schimbe încadrarea juridică în cazul adolescentului de 16 ani care a produs accidentul de lângă Parcul Pantelimon, în urma căruia un băiețel de 9 ani a murit, iar sora lui de 7 ani a rămas fără un picior. Inițial a fost acuzat de ucidere din culpă, iar în prezent este cercetat pentru omor. Procurorii susțin că în momentul accidentului avea o convorbire video pe telefon și inhala un gaz ilariant dintr-un balon.

„Pentru a dispune schimbarea încadrării juridice din infracțiunile de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă în infracțiunile de omor și tentativă de omor, procurorii au avut în vedere că, din modul în care minorul a acționat, rezultă că acesta a fost indiferent față de urmările acțiunilor sale, acceptând survenirea decesului sau rănirii grave a uneia sau mai multor persoane. Astfel, minorul nu deținea permis de conducere, nu avea abilități necesare pentru manevrarea unui autoturism în condiții de minimă siguranță pentru pietonii care circulau, în condițiile în care victimele minore se deplasau prin parcare pe partea stângă, în fața inculpatului care avea o bună vizibilitate a acestora, nu era atent la drum fiind implicat într-un apel telefonic video, avea o mână ocupată cu un balon din care inhala protoxid de azot (gaz ilariant) și se afla sub efectele acestuia – stare de euforie, amețeală și sedare ușoară.

A rezultat, așadar, că inculpatul minor a fost indiferent față de consecințele manipulării, în condițiile arătate mai sus, a unui a unui autoturism, acceptând că acțiunile sale pot duce la decesul sau rănirea gravă a uneia sau mai multor persoane, conducând în modul arătat mai sus vehiculul într-o zi de duminică, într-o parcare situată în imediata apropiere intrării în parc, într-o zonă circulată de numeroși pietoni. Astfel, deși nu a urmărit producerea rezultatului, constând în uciderea unui minor și rănirea gravă a altuia, inculpatul a acceptat aceste urmări, acționând cu intenție indirectă”, se arată într-un comunciat de presă de vineri al Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Comunicatul integral:

Ca urmare a interesului public manifestat în legătură cu dosarul privind incidentul din parcarea Parcului Pantelimon din mun. București din data de 28.07.2024, soldat cu decesul unui minor și rănirea gravă a altuia, Compartimentul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti aduce la cunoștința opiniei publice următoarele:

La data de 30.07.2024, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a dispus preluarea unei cauze înregistrate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București, în care a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva a doi inculpați, astfel:

 un inculpat minor, în vârstă de 16 ani, cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducere a unui vehicul fără permis de conducere și părăsire a locului accidentului;

• un inculpat major, în vârstă de 18 ani, cercetat în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de încredințare a unui vehicul unei persoane despre care cunoaște că nu deține permis de conducere.

În urma administrării mijloacelor de probă, la data de 29.08.2024, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului minor, în vârstă de 16 ani, din infracțiunile de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducere a unui vehicul fără permis de conducere și părăsire a locului accidentului, în infracțiunile de omor, tentativă de omor, conducere a unui vehicul fără permis de conducere și părăsire a locului accidentului.

S-a reținut că în data de 28.07.2024, la ora 19.31, inculpatul minor în vârstă de 16 ani a condus un autoturism pe aleea de acces a parcării parcului Pantelimon, situată paralel cu șos. Gării Cățelu, din mun. București, în apropierea intrării în parcul respectiv, și a pierdut controlul asupra autoturismului, care a acroșat trei autovehicule parcate, pe ultimul proiectându-l într-un un al patrulea autovehicul, iar în aceste împrejurări a lovit doi minori, frate și soră în vârstă de 9, respectiv 7 ani. Minorul de 9 ani a decedat la fața locului, iar minora de 7 ani a fost grav rănită, fiind prinsă sub partea din față a autoturismului condus de inculpat, suferind leziuni traumatice evaluate medico-legal la 95-100 de zile de îngrijiri medicale, inclusiv amputație traumatică a unui picior.

Ulterior incidentului, minorul și pasagerul din față au fugit de la fața locului, predându-se la poliție în cursul aceleiași seri.

Probele au stabilit că, inițial, autoturismul era condus de inculpatul major care, cunoscând faptul că minorul nu deține permis de conducere, a făcut schimb de locuri cu acesta și i-a încredințat autoturismul pentru a-l conduce, majorul rămânând pe locul pasagerului din față.

Astfel, minorul a condus autoturismul pe o distanță de cca. 145 de metri, fără a deține permis de conducere și fără a avea vreo abilitate de a manevra autoturismul în condiții de minimă siguranță, iar în timp ce era la volan discuta la telefon prin apel video cu o persoană și inhala protoxid de azot dintr-un balon pe care îl ținea în mână. În ceea ce privește protoxidul de azot, acesta este un gaz utilizat ca amestec pentru anestezic în chirurgie, care însă este utilizat și în scop recreațional, producând efecte euforice/similare cu beția, de scurtă durată.

Pentru a dispune schimbarea încadrării juridice din infracțiunile de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă în infracțiunile de omor și tentativă de omor, procurorii au avut în vedere că, din modul în care minorul a acționat, rezultă că acesta a fost indiferent față de urmările acțiunilor sale, acceptând survenirea decesului sau rănirii grave a uneia sau mai multor persoane. Astfel, minorul nu deținea permis de conducere, nu avea abilități necesare pentru manevrarea unui autoturism în condiții de minimă siguranță pentru pietonii care circulau, în condițiile în care victimele minore se deplasau prin parcare pe partea stângă, în fața inculpatului care avea o bună vizibilitate a acestora, nu era atent la drum fiind implicat într-un apel telefonic video, avea o mână ocupată cu un balon din care inhala protoxid de azot (gaz ilariant) și se afla sub efectele acestuia – stare de euforie, amețeală și sedare ușoară.

A rezultat, așadar, că inculpatul minor a fost indiferent față de consecințele manipulării, în condițiile arătate mai sus, a unui a unui autoturism, acceptând că acțiunile sale pot duce la decesul sau rănirea gravă a uneia sau mai multor persoane, conducând în modul arătat mai sus vehiculul într-o zi de duminică, într-o parcare situată în imediata apropiere intrării în parc, într-o zonă circulată de numeroși pietoni. Astfel, deși nu a urmărit producerea rezultatului, constând în uciderea unui minor și rănirea gravă a altuia, inculpatul a acceptat aceste urmări, acționând cu intenție indirectă.

Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul Omoruri și Brigada Rutieră.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale și dispunerea măsurilor preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.