Adrian Nastase a stat 40 de minute cu politistii inainte sa se sinucida

Fostul prim-ministru Adrian Nastase, condamnat la doi ani de inchisoare cu executare in dosarul Trofeul Calitatii, a stat 40 de minute de vorba cu politistii inainte sa se sinucida, sutin surse oficiale. Acesta a fost salvat ulterior de unul dintre politisti de la moarte.

Glonţul cu care fostul premier a vrut să se sinucidă a intrat în corpul acestuia prin partea stângă, zona muşchiului sternocleidomastoidian, a trecut pe lângă cartilagiul tiroidian, apoi a ricoşat sub claviculă şi a ieşit prin dreapta, prin muşchiul deltoid.

Năstase va fi reevaluat de către medici, joi dimineaţă, urmând ca aceştia să stabilească momentul oportun pentru efectuarea intervenţiei chirurgicale necesare, a declarat şeful Clinicii de Chirurgie Plastică de la Spitalul Floreasca, Ioan Lascăr.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.