ADRIAN NĂSTASE ŞI BOMBA NUCLEARĂ
Fiindcă nu poate bloca informaţiile care vin dinspre Uniunea Europeană, primul ministru devine un soi de contabil amator al conspiraţiei mondiale împotriva României, transformînd minciuna în pedagogie politică.
Comentînd posibila suspendare a negocierilor privind aderarea României la Uniunea Europeană, Cornel Nistorescu se întreabă, în fuga condeiului: „La ce ne foloseşte să îi ironizăm pe politicienii europeni care susţin cam acelaşi lucru cu ce vede populaţia nemembră PSD din România?”. Sunt convins că întrebarea aceasta, de-o imensă naivitate, i-a scăpat pur şi simplu. Dacă am lua-o în serios, ar trebui să ne reîntoarcem la teoria celor două Românii, teorie care a ne-a marcat pînă în 1989 şi chiar după aceea. Pe de o parte, ar fi existat o Românie umilă dar reală, prizată în toată autenticitatea ei de milioanele de oameni care stăteau în frig, îşi făceau provizii de lumînări şi se înghesuiau la cozi imense pentru a putea supravieţui. De cealaltă parte, ca o copie prost făcută, ar fi existat o Românie infidelă prin percepţie, zgomotoasă prin propagandă şi handicapată de minciuna de partid şi de stat, o Românie angajată într-o bătălie inutilă cu un viitor veşnic şi, iată, nepăsător faţă de comunism. Actualul preşedinte, Ion Iliescu e cel mai bun exemplu că viitorul românesc şi-a căutat altă amantă decît comunismul. Această a două Românie ar fi aparţinut membrilor partidului unic, care impuseseră adevărate legităţi ale minciunii, de la minciuna sugestivă pînă la minciuna grosolană, de la minciuna delicată pînă la cea care te putea trimite după gratii.
N-au existat nici atunci, nici acum, două Românii. Membrii de partid făcuţi pe bandă rulantă, cei fără funcţii sau cu îndatoriri minore (responsabili cu recuzita pentru manifestaţii, să zicem) stăteau şi ei la coadă dimineaţa ca să cumpere lapte şi pîine, orbecăiau noaptea pe străzile neluminate cînd se întorceau de la vreo şedinţă de partid şi-şi încălzeau apă în lighean cînd nu curgea apa caldă. Nu cred că primii secretari de judeţ (cei întregi la minte, evident) chiar credeau că România e inundată de lapte şi miere. Nici guvernul de atunci nu credea acest lucru. Afirmaţia că Nicolae Ceauşescu a fost minţit permanent, şi din acest motiv România a ajuns unde a ajuns, e cea mai mare gogomănie nostalgică inventată pentru igienizarea perioadei respective.
Azi există membri PSD care trăiesc din alocaţia de şomaj. Ei îţi pot spune exact cît costă o pîine, un bilet de tramvai sau o sută de vodkă. Sunt convins că şi baronii PSD ştiu că suntem o ţară de doi lei, deşi, probabil, îşi fac cumpărăturile numai în euro. Agathon a fost, sunt convins, primul care a aflat că s-au uscat palmierii turismului românesc, după cum miniştrii sănătăţii au aflat înaintea tuturor că în ţara asta se moare cu zile în spitale care nu mai aveau nici măcar seringi sau spirt medicinal în dotare. Ministrul agriculturii, între o vînătoare şi o operaţie, aflase înaintea producătorilor de pîine că România trebuie să importe grîu dacă vrea să nu moară de foame, iar ministrul justiţiei ştie că sistemul juridic pe care îl coordonează e unul corupt şi şperţar. Adrian Năstase ar trebui să fie nu dus cu sorcova, ci de-a dreptul zălud să nu-şi dea seama ce fel de ţară conduce, şi cît de serioase sunt ultimele avertismente europene.
Diferenţa dintre membrii PSD şi cei care nu aparţin acestui partid nu stă în modul în care văd lucrurile, ci în felul în care le prezintă. Ca şi pe vremea partidului unic (pe care, comportamental, îl continuă abil, discret dar explicabil), România are parte de construcţii teoretice imaginare aparţinînd Partidului Social Democrat. Fiindcă nu poate bloca informaţiile care vin dinspre Uniunea Europeană, primul ministru devine un soi de contabil amator al conspiraţiei mondiale împotriva României, transformînd minciuna în pedagogie politică. Nu noi am încălcat moratoriul privind înfierile internaţionale, deşi l-am încălcat, ci e un interes al Turciei la mijloc. Ambasadorul american are ceva împotriva noastră fiindcă – e, are alte gusturi. În ultima vreme Adrian Năstase s-a specializat în această gimnastică a aburelii. Pornind, bănuiesc, de la ideea că proştilor li se poate spune orice.
Îmi amintesc că în unul din ultimele discursuri, Nicolae Ceauşescu a ameninţat, discret, că România ar putea construi bomba nucleară. Abia aştept discursul în care actualul prim ministru va „raporta” producţiile la hectar de pe vremea comunismului şi va ameninţa America şi Uniunea Europeană că, la o adică, le putem azvîrli în cap nişte bombe. La cum ne minte, e tot ce i-a mai rămas de făcut.
