Parlamentarul clujean, Adrian Oros, și-a dat demisia din Partidul Național Liberal (PNL), menționând că „cei care au pus ghearele pe PNL” umilesc liberalii și calcă în picioare istoria și tradiția partidului istoric.
”Azi, este una din cele mai negre zile pe care le-am trăit. Am decis să îmi dau demisia din Partidul Național Liberal.
A fost o decizie foarte grea, si am sperat pâna în ultima clipă că cei care vremelnic au pus ghearele pe PNL, vor înceta să umilească liberalii si electoratul liberal și să distrugă partidul.
Au confiscat în mod fraudulos PNL și au transformat cel mai onorabil partid românesc în cea mai izolată și nefrecventabilă formațiune politică din România.
Au călcat în picioare toată istoria și tradiția acestui partid istoric, dar și promisiunile făcute oamenilor care au votat o coaliție de dreapta cu speranța unei șanse reale pentru dezvoltarea României.
Au aruncat PNL si România, la picioarele Partidului Social Democrat.
Rămân loial valorilor liberale, oamenilor care m-au votat, alături de Ludovic Orban, singurul lider politic autentic liberal care are capacitatea de a construi”, a declarat Adrian Oros.
Senatorul a demisionat din PNL alături de alți 16 parlamentari și fostul președinte al PNL, Ludovic Orban.