Potrivit unei decizii a APIA de la mijlocul acestei luni, Adrian Zaharia revine în postul de şef al APIA Cluj, la nici două luni de când fusese detaşat la APIA Giurgiu. Pentru mutarea lui Zaharia la Giurgiu s-a făcut o adevărată rocadă, iar cu revenirea lui în post a căzut tot eşafodajul. Gazeta de Cluj a prezentat în ediţiile anterioare că şi Adrian Zaharia este vizat într-o anchetă a DNA Cluj. Încă din 2014, Gazeta de Cluj prezenta cum angajaţii din cadrul APIA Cluj se plâng de modul în care şeful instituţiei, Adrian Zaharia a transformat instituţia într-o feudă a Partidului Conservator.

 

Potrivit unei decizii APIA semnate de Nicolaie Horumbă, directorul general al instituţiei, şeful APIA Cluj, Adrian Zaharia, revine în post după ce fusese detaşat la APIA Giurgiu.

Potrivit surselor Gazeta de Cluj, Zaharia a motivat dorinţa de a reveni la Cluj prin faptul că trebuie să aibă grijă de părinţii lui bătrâni şi concubina lui a rămas însărcinată. Cu toate acestea, trebuie remarcat că concubina a fost angajata lui iar tatăl lui Adrian Zaharia încă mai predă la USAMV unde, potrivit surselor menţionate anterior, îi şi ţine locul atunci când fiul lui nu poate ajunge la universitate.

Decizia respectivă a intrat în vigoare din data de 16 septembrie, dată la care Zaharia a redevenit şeful APIA Cluj.

Însă, problemele lui sunt departe de final. De curând, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a întocmit un raport de evaluare a modului în care au fost făcute angajări în cadrul APIA Cluj. Potrivit raportului de control emis în cursul acestei luni, din 2013 până în 2016 la APIA Cluj au avut loc 23 de concursuri de recrutare în urma cărora au fost ocupate 29 de funcţii publice vacante. Potrivit documentelor, toate aceste angajări au fost făcute fără respectarea normelor legale prevăzute de legislaţie. Gazeta de Cluj va prezenta detalii din acest raport în următoarea ediţie.

După ce corpul de control al Ministerului agriculturii a dezvăluit o serie de nereguli care aveau loc în cadrul APIA Cluj, conducerea centrală a decis să facă o serie de schimbări în cadrul instituţiei. Astfel, de la jumătatea lunii august, Adrian Zaharia, şeful APIA Cluja fost detaşat la APIA Giurgiu. MIRON URITU MARIANA CARMEN, director APIA Giurgiu a fost detaşat la APIA Vaslui. Directorul APIA Botoşani, ZAHARIA LIVIU STELIAN  a fost trimis la conducerea APIA Cluj, iar URS IOAN FLORIN, fostul director de la APIA Maramureş  a fost trimis la APIA Botoşani.

Revenind la problemele APIA Cluj, scandalul a escaladat din cauza unei revolte a angajaţilor care au sesizat în mai mule rânduri problemele pe care le au cu Adrian Zaharia.

 

Problemele de la APIA Cluj se ştiau de cel puţin doi ani

Încă din 2014, Gazeta de Cluj prezenta cum angajaţii din cadrul APIA Cluj se plâng de modul în care şeful instituţiei, Adrian Zaharia a transformat instituţia într-o feudă a Partidului Conservator. O parte dintre liderii sindicali se plâng de faptul că Zaharia pune presiune pe angajaţi pentru ca aceştia să se înscrie în sindicatul condus de Ovidiu Raţiu, văzut în APIA Cluj ca fiind omul lui Zaharia. Gazeta de Cluj a prezentat cum APIA Cluj a fost transformată în ”vehicolul de campanie” al conservatorilor clujeni, ţinând cont de faptul că majoritatea persoanelor angajate în ultimul timp fac parte din organizaţia ”Tineretul Conservator” din Cluj Napoca.

În 2014 la structura centrală a APIA a fost depusă o plângere împotriva lui Zaharia.

”În data de 20.11.2014 în cadru APIA centrul judeţean Cluj s-a organizat adunarea generală a angajaţilor pentru desemnarea reprezentanţilor acestora in comisia de disciplină. După cum puteţi observa, conform anexelor, în baza procesului verbal 19076/20.11.2014, a deciziei numărul 196/21.11.2014, a directorului executiv Adrian Zaharia, au fost nominalizaţi ca reprezentanţi în cadrul comisiei de disciplină ai salariaţilor, domnii Cionca Lucian Flaviu şi Preda Ion. În procesul verbal  de  desemnare  a  membrului  şi  membrului  supleant, din 92 de angajaţi  prezenţi,  60  si-au  exprimat votul  în  favoarea  domnului  Cionca  Lucian  şi  a  domnului  Preda  Ion,  27 în  favoarea contracandidaţilor  Bota  Florin  şi  Budişan  Dan,  iar  5  voturi  au  fost  anulate  pentru neconformitate. În data de 25.11.2014, invocând o incompatibilitate legală a celor doi, conducerea APIA Cluj (directorul executiv Adrian Zaharia), trimite mail tuturor centrelor locale din cadrul centrului judeţean Cluj prin care convoacă o nouă adunare generală, pentru o nouă desemnare a membrilor reprezentanţi în comisia de disciplină. Ulterior, secretariatul APIA Cluj emite un mail în care aduce la cunoştinţa angajaţilor că noua şedinţă se amână până la data de 02.12.2014 ora 15:30. Cu toate că în data de 24.11.2014, a fost emisă tendenţios o decizie de sancţionare a domnului Preda Ion şi chiar dacă aceasta ar fi legală, nu era în vigoare la data desemnării acestuia ca reprezentat, respectiv 20.11.2014. La aceeaşi dată domnul Cionca Lucian Flaviu, nu avea nicio sancţiune disciplinară neradiata conform condiţiilor de desemnare”, arată plângerea respectivă.

Potrivit raportului făcut în primăvara acestui an, ”personalul contractual şi începător a primit sarcina, din partea lui Adrian Zaharia, de a verifica activitatea consilierilor superiori. Calitatea asistenţei oferită de studenţi/absolvenţi ai facultăţilor de istorie, administraţie publică, arheologie sau utilaj tehnologic nu poate asigura performanţă în activitate. (…) având în vedere faptul că în biroul de secretariat al CJ APIA Cluj se află câte patru tinere în permanenţă, înseamnă că serviciul este egal ca importanţă şi volum de muncă cu al Serviciului Control Teren sau a Serviciului autorizare Plăţi.”


 

DNA lucrează la dosarul Zaharia

Controlul făcut de Ministerul Agriculturii la APIA Cluj i-a făcut şefului acestei instituţii, Adrian Zaharia,  multe probleme printre care şi un dosar de cercetare penală derulat de DNA Cluj. Cu toate acestea, procurorii par că se poartă cu mănuşi pentru că Zaharia a fost detaşat pentru o perioadă de maxim 6 luni pentru ca subordonaţii lui să nu ”escaladeze” conflictul de muncă! Însă mutarea lui Zaharia s-ar putea să însemne de fapt o avansare pentru că, potrivit unei înştiinţări de la Ministerul Agriculturii, Zaharia ar putea fi mutat în aparatul central al APIA.

Partea cea mai interesantă a acestei informări oficiale venită de la Minister o constituie faptul că în urma controlului făcut în primăvara acestui an, Direcţia Generală Control Antifraudă şi Inspecţii din cadrul Ministerului Agriculturii a făcut o sesizare oficială la DNA Cluj, iar procurorii au fost nevoiţi să deschidă un dosar de cercetare.


 

Maşinile lui Zaharia au consumat 25 de tone de combustibil într-un singur an

Autoturismele utilizate de Adrian Zaharia nu au instalat sistem GPS, de altfel, nici autoturismele utilizate de Gheorghe Şerban sau directorii adjuncţi Ioan Merca şi Florin bota nu au fost dotate cu respectiva aparatură. Deplasările lui Adrian Zaharia la şi de la USAMV pentru îndeplinirea îndatoririlor didactice  se fac cu autoturismele CJ APIA Cluj. Deplasările cu autoturismele  APIA Cluj ori proprietatea personală a lui Adrian Zaharia, cu sau fără însoţitor, dar cu decontarea cheltuielilor de carburanţi, cantităţi necuprinse în cote, a cheltuielilor de cazare, diurnă, s-au făcut fără aprobările legale ale directorului general APIA Bucureşti.

Potrivit raportului, pe parcursul anului trecut, Nicolaie Morar, şoferul lui Adrian Zaharia, a consumat, conform unor procese verbale, peste 25.000 de litri de combustibil.

Sebastian Albescu

8 COMENTARII

  1. Doamne ! ce mare bai este acum pe Zaharia ăsta, acum e și el beteag de chiulangeală (din 16.08 e în concediu medical ) ,oare cum s-or descuca părinții cu el ? dar concubina ?
    Oare de ce fuge de DNA, chiar crede că lancea dreptății , nu-l va ajunge ?

  2. Asta o fi beteag cu mansarda…. bietu de el chiar mi mila la cati oameni a nenorocit. Cum de na fost insarcinat pana nu a fost detasat la Giurgiu? Brusc are si o concubina direct insarcinata!!!! ca de fete cuminti de la APIA Cluj i grețică la nebun. Oare ce monstru a iesi dintr-un nebun????? DOAMNE DUMNEZEULE!!! astea or fi numa glume ca finalul va fi de telenovela : concubina pierde sarcina.. VA URMA…..

  3. Interesanta creatura!! Anul trecut in 2015 cand a fost chemat la comisia de disciplina i sa rupt piciorul ,,DE LA SCAUN,, acuma fiind detasat rapid sa gasit o gravida si parintii foarte bolnavi. Interesant tatăl foarte bolnav i ține orele si el sta la fundul vreunei gravidei. Ce mizerabil!!!!! dar e doctor inginer fratilor!!!

  4. Astea sunt motive bune acum de revocare a unei decizii de Detașare, dar cand Mateiu Gabriela , s fost detașată la Ialomița , nu s-a luat in considerare ca era singurul întreținător al unui copil minor de 5 ani.
    Telenovela continua, aveți dreptate la DNA impreuna cu toată trupa lui de lingăi:
    -tineri angajați de Zaharia, prin concursuri ilegale, care vin la servici sa ii verifice pe ceilalți incomozi lui Zaharia, sa le fabrice tot felul de ilegalitați , sa ii poată bagă in comisia de disciplina, ei nu se gândesc ca le pot fi părinți ? Dar nimic nu rămâne neplătit in lumea asta
    – angajații care ar trebui Trași la răspundere pt ilegalitățile comise( membrii comisiilor de concurs, responsabilul de achiziții …)
    – cadânele Mirela si Natalia îndrăgostite de Zaharia, care sunt certate si nu isi vorbesc, acum au făcut front comun sa il scoată din kk, dar oricum il vor caută la Ghrla cu pachete, in cazul in care nu vor fi colege de celula. Degeaba acum isi delega atribuțiile sensibile, de organizare concurs si achiziții celorlalte colege( Teodora Bogdan si Oana Mihis)
    Cu toții vor ajunge sa dea cu subs pt faptele lor, cat de curând

  5. Asa ceva Numa la noi se poate întâmpla, având in vedere raporturile de control al MADR si al ANFP , cum pot cei de la București sa ii revoce decizia de Detașare pe motive nedovedite?
    Cand este un control sau detașat, se îmbolnăvește subit, cate 2 luni sau chiar jumătate de an, bun medic de familie are ca ii poate acorda atâta concediu medical pt boli inexistente, sau ii acorda pe motive psihologice ?

  6. Inca mai are câțiva PC-isti in minister care il susțin si la APIA , dar se răresc si DNA va ajunge si la ei
    Morar e fericit ca e funcționar public , din șofer s-a ajuns, normal ca executa tot ce zice Zaharia (da, stăpâne )
    De cand e Zaharia in medical, cam toti apropiații lui au avut concediu de odihna sau medical

  7. Nicu,soferul este funcționar public ,dar el nu înțelege ce-i ăla, e tot șofer și uite că a devenit sluga fidelă a lui Zaharia. Acum e în concediu medical să-i facă țuica lui Zaharia (dacă nu bea țuică dimineața Zaharia tremură ). Nicule, nu uita de doamna Ciucă (lingăcioasa de serviciu ), ști că ea bea cafeaua numai cu țuică !
    Trebuie să fim uniți ,să reclamăm corect toate ilegalitățile făcute de Zaharia și acoliții lui , și dacă ne mai delegă ,detasează sau mută î n afara interesului instituției ,să fim uniți , să chemăm urgrent organele și toată presa să afle toată lumea ce poate face încă acest ZAHARIA, cu o intituție europeană.

  8. Da, trebuie sa fim uniți , sa scăpam de el, sa nu mai faca nici o ilegalitate, sa nu mai mute angajații după bunul plac cu amenințări . Cum mișca ceva greșit cum pe el cu DNA, presa, tv, MADR, instanța
    La Gherla e locul tau Zaharia, oare cum a creste copilul făra tine? ( cu siguranța mai bine ca nu are ce învața de la un psihopat )

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.