Contractul pentru noua pistă a Aeroportului Cluj Napoca a semnat de David Ciceo, directorul aeroportului, și oficialii CJ Cluj, instituția care administrează aeroportul clujean. Valoarea contractului este de 8,5 milioane de euro și boua pistă ar putea fi finalizată în vara anului viitor.

„Un proiect foarte important este o cale de rulare nouă, întrucât calea de rulare actuală este fosta pistă de decoalre-aterizare, în funcțiune din 1968, iar din cauza deteriorării acesteia erau restricții de operare. Am semnat contractul de proiect tehnic plus execuție. Au început lucrările pentru proiectul tehnic și sperăm ca în vară să putem începe lucrările de execuție, astfel încât în vara viitoare să avem o cale de rulare nouă. Este un proiect de aproximativ 41 de milioane de lei, cu finanțare de 50% din fonduri europene și 50% din venituri proprii. Odată cu finalizarea noii căi de rulare, vor fi ridicate și restricțiile impuse la momentul de față, care creează întârzieri acum”, a declarat David Ciceo, într-o emisiune radio.

De asemenea, conducerea aeroportului a semnat două contracte pentru dotarea cu echipamente de securitate de ultimă generație, care vor permite călătorilor să treacă de controlul de securitate fără a mai fi nevoiți să scoată din bagaj lichidele sau aparatele electrice.

„Alte două proiecte importante la care am semnat contractele se referă la echipamente de securitate, fiecare proiect fiind în valoare de 3,5 milioane de euro, așadar în total sunt 7 milioane de euro. Aici, contribuția noastră este de 2%, 98% fiind fonduri europene. Este vorba despre bagajele de cală, dar cel mai important pentru pasageri și unde se vor vedea imediat facilitățile este la bagajele de mână, deoarece pasagerii nu vor mai trebui să scoată laptopul sau lichidele. Timpul de așteptare va scădea foarte mult. De asemenea, apa și băuturile răcoritoare sunt destul de scumpe în zona restricționată, dar odată cu montarea acestor aparate vor putea să introducă în această zonă apă și suc”, a mai spus Ciceo.

Totodată, a fost aprobat un proiect de 1,6 milioane de euro pentru achiziționarea a două autoutilitare de pompieri, cu dotările și echipamentele necesare.

„Avem semnate trei contracte pe fonduri europene, iar al patrulea este aprobat. Este vorba de contractul pentru achiziționarea unor mașini de pompieri, pe fonduri europene în proporție de 98% și urmează, probabil în această lună, să semnăm contractul. Ne-a fost aprobat un proiect pentru mașini de pompieri, este vorba de două autoutilitare moderne, dar și de alte dotări specifice acestui domeniu. În total, avem aproximativ 1,6 milioane euro. Avem și alte proiecte, este vorba de o remiză PSI și platforme”, a adăugat directorul Aeroportului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here