În perioada 28-30 octombrie 2015 se desfășoară la Sinaia cea de-a 23-a Conferință și Adunare Generală a Asociației Aeroporturilor din România.

Evenimentul este cea mai importantă manifestare de acest gen din sectorul aviației civile naționale. Lucrările conferinței au fost special concepute pentru a prezenta și dezbate bune practici și strategii pentru o dezvoltare durabilă a transportului aerian din România.

Conferinţa reuneşte reprezentanți ai Ministerului Transporturilor, ai Consiliilor Județene, ai Autorităţii Aeronautice Civile Române, ai Poliţiei Române, ai Poliției de Frontieră și ai Serviciului Român de Informaţii. Împreună cu aceștia, directori ai aeroporturilor din ţară și ai companiilor aeriene, precum și agenţi economici din România şi străinătate, cu activitate în domeniul aeroportuar vor purta discuții pe teme de actualitate din industria transportului aerian.

Prima zi a conferinţei grupează discuții cu privire la strategii și priorități în aviația civilă din România, acțiuni de cooperare între autorități, aeroporturi și agenți aeroportuari, precum și aspecte legate de activitatea instituțiilor specializate. Totodată vor fi abordate teme privind Codul Aerian al României, Master Planul General de Transport, precum și planul de implementare a Regulamentului 139/2014 de stabilire a cerințelor tehnice și a procedurilor administrative referitoare la aeroporturi în temeiul Regulamentului (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European și al Consiliului. Sesiunile de prezentare vor aduce în atenția participanților și importanța finanțării și dezvoltării infrastructurii aeroporturilor regionale.

Cea de-a doua zi de sesiuni este dedicată companiilor aeriene având ca temă de discuție trenduri și inovații în business. De remarcat în acest sens este și participarea reprezentanților companiei Tarom, ai  Wizz Air și Ryanair, companii  aeriene care au un rol important pe piața transportului aerian din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.