Primăria Cluj Napoca va face exproprieri în cadrul proiectului de modernizare a ansamblului Cetățuia. Pentru 3,5 hectare de teren, administrația locală va plăti 35,2 milioane lei. Printre cei care vor primi bani se numără câțiva milionari clujeni care și-au făcut averea, cu preponderență, din afaceri imobiliare. Chiar dacă de ani primăria clujeană a avut posibilitatea să cumpere de la Unita Turism spațiile de pe Cetățuie pentru care acum plătește mult mai mulți bani, reprezentanții administrației au preferat să îi lase pe investitorii imobiliari să facă achizițiile respective pentru ca acum să îi despăgubească.

În următoarea ședință de consiliu local, aleșii locali vor vota proiectul prin care se aproba suma necesară exproprierilor pentru modernizarea ansamblului Cetățuie.

Potrivit raportului de evaluare făcut de firma timișoreană Expertus, ”suprafața afectată de intervenții este de 140295 mp din care 35423 mp în proprietate privată și 104872 în proprietate publică. Toată suprafața afectată este propusă spre trecere în proprietatea municipiului”.

Potrivit datelor, pentru suprafața de teren de peste 3,5 hectare, aflată în proprietate privată, primăria clujeană va plăti 35.288.868 lei.

În principiu, primăria va despăgubi o mână de firme cărora li s-a oferit posibilitatea, chiar de către reprezentanții administrației, să cumpere spațiile pentru care acum se plătesc exproprieri.

Punctual Invest va primi 708.960 lei, SC Tincuța Hotel Restaurant va primi 87.480 lei, SC Unita Turism va primi 4,409,412 lei, SC Wiener Tor Business va primit 2,948,858 lei, SC Ronside Steel va primi 700.800 lei, Dominus Vegas va primi 2,423,930 lei, Ileana Selejan va primi 522.096 lei, Arhimar Serv va primi 40.296 lei.

Firma Punctual Invest se ocupă, în principal, cu comercializarea de țigări și îi aparține lui Vasile Mureșan. Ca să va dați seama de anvergura afacerii, compania a finalizat anul 2021 cu afaceri totale de 850,8 mil. lei (173 mil. euro), în creştere cu 17,4% faţă de anul anterior. Tincuța Hotel Restaurant le aparține soților Tinca și Liviu Sime. Terenul pentru care primăria plătește acum despăgubiri a fost obținut de firmă în urma unui proces cu administrația locală. Procesul a fost pierdut pentru că primăria nu a putut să plătească o taxă de timbru. SC Unita Turism îi aparține familiei milionarului Josef Goschy care prin această societate deține un lanț hotelier în România. Ocupă locul 120 în clasamentul „Forbes 500 Miliardari“, cu o avere estimată la 30 de milioane de euro. Goschy a vândut asigurări pentru ADAS la începutul anilor ’70, iar în 1978 s-a mutat cu familia în Germania. Experiența din ţară i-a servit şi acolo, devenind broker de asigurări. În anii ’90 s-a întors în România cu şase milioane de mărci. În 200 a decis ieşirea din businessul cu asigurări prin vânzarea unui pachet majoritar din compania sa. Printr-o conjunctură, Josef Goschy a ajuns proprietar de hoteluri. Acum, afacerea Unita Turism este controlată de nepoții lui. Wiener Tor Business și Ronside Steel aparțin familiei Camelia și Florin Lung. Firma Dominus Vegas îi aparține lui Viorel Zaharia, iar Arhimar aparține familiei de arhitecți Botea.

Cum a pierdut Boc clădirile istorice de pe Cetățuie

Cei de la Unita Turism au scos la vânzare mai multe parcele de teren pe care le aveau în cadrul ansamblului Cetățuie. Primăria Cluj Napoca și Ministerul Culturii au avut dreptul să fie primii clienți care să cumpere spațiile respective, dar nu au uzat de acest drept. Pe de altă parte, periodic, în preajma alegerilor, Emil Boc a prezentat mai multe proiecte pe care administrația le-ar fi putut concretiza pe Cetățuie, dar niciunul nu a fost pus în practică până acum.

A avut și motive: spre exemplu, unul dintre pavilioanele de pe Cetățuie (Pavilion G) a ajuns în patrimoniul firmei Intenshal. Compania îi aparține lui Horea Dinea, un om de afaceri clujean care, prin intermediul unui partener, este conectat la ”suveica” lui Nelu Varga, patronul CFR Cluj și afacerile fraților Creștin, implicați în dosare penale de corupție.

În preajma alegerilor din 2016 pentru postul de primar, Emil Boc le prezenta clujenilor proiectul unui teatru de vară în care administrația locală ar fi trebuit să investească aproximativ un milion de euro. În afară de a cheltui câteva zeci de mii de euro pentru concursuri de soluții, studii și proiecte prin care teatrul de vară să prindă contur, primăria clujeană nu a făcut altceva.

Pe de altă parte, reprezentanții firmei Intenshal și-au văzut de treabă. Au deschis un proces pentru a demonstra că administrația locală clujeană ”s-a fâstâcit” în exercitarea dreptului de preemțiune.

În decembrie 2019, Curtea de Apel Oradea a dat câștig de cauză societății comerciale.

Decizia Curţii de Apel Oradea din februarie 2019, a fost menţinută, în esenţă, și de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În momentul de față, toate clădirile istorice din ansamblul Cetățuie sunt cumpărate de firme private.

În 2016, firma ludușană Dominus Vega, patronată și administrată de Viorel Zaharia, a obținut autorizația de construcție 1406/ 11.08.2016 cu titlul de Lucrări de intervenție de primă urgență la Pavilionul C3 – Ansamblul Cetățuia Cluj Napoca (clădirea în care a funcționat televiziunea Prima, n.red.). În prealabil a cumpărat imobilul de la Unita Turism. În urmă cu câțiva ani, Zaharia, care este și consul onorific al Sierra Leone, susținea că în clădirea respectivă vrea să deschidă sediul consulatului Sierra Leone în Cluj Napoca. Consulatul respectiv nu a mai fost deschis.

Poarta Vieneză, cealaltă clădire istorică din ansamblul Cetățuia, a fost cumpărată de RONSIDE STEEL SRL, companie patronată de Camelia și Florin Lung. La data achiziției, din firmă făcea parte și Cosmin Sindean, fost manager la City Plaza și șef în cadrul afacerii Platinia care îi aparține lui Vasile Pușcaș.

Florin Lung a fost partener de afaceri cu Laurențiu Bâlc, fiul rotaryanului clujean Laurențiu Bâlc, fratele lui Eugen Bâlc, fost șef în cadrul Astra Asigurări și afacerist în domeniul energiei. Însă, în mare parte, familia Bâlc și-a capitalizat averea, prin intermediul firmei Transilva Cluj, din afacerile cu lemn tăiat din Apuseni.

În cadrul spațiului Poarta Vieneză sunt deschise restaurante și baruri care funcționează sub sigla Electric Castle.

Un alt imobil a fost cumpărat și restaurat de firma de arhitectură Arhimar.

Cetățuia fortificată

Cetățuia (în maghiară Fellegvár) este o fortificație construită în perioada Habsburgică în vârful dealului cu același nume din Cluj-Napoca, în cartierul Gruia. Cetățuia a fost clădită între anii 1715 și 1735 cu ziduri sub formă de stea, o redută, un turn și era înconjurată de bastioane, conform cu planurile arhitectului militar Giovanni Murando Visconti, în exterior fiind înconjurată de un val de pământ. Porțile de acces dinspre vest și sud nu mai există, au mai rămas în picioare doar cele din sud-est și nord. Deasupra porților și în interiorul incintei se aflau diferite clădiri care adăposteau spații administrative, o garnizoană și un depozit de armament.

Fortificația a fost ridicată cu scopul principal de a asigura controlul asupra orașului, după trecerea Transilvaniei sub stăpânire austriacă, dar a fost folosită de multe ori și ca închisoare, îndeosebi în perioada Revoluției de la 1848. Aici a fost întemnițat și executat la 11 mai 1849 pastorul sas Stephan Ludwig Roth, unul dintre eroii Revoluției. Din vechea cetățuie a mai rămas puțin: o parte din ziduri, patru clădiri, iar reduta a fost transformată în Turnul Parașutiștilor. Întregul ansamblu a fost profund afectat de alunecările de teren din zonă.

Cum se modernizează Cetățuia

Amenajarea propusă vizează reconfigurarea de alei pietonale, refacerea și amplificarea măsurilor de stabilizare a versantului, restaurarea și punerea în valoare a monumentului fortificației de tip Vauban, punerea în valoare a vegetației valoroase existente, realizarea de noi plantări pentru creșterea biodiversității arealului parcului, precum și realizarea de zone de joacă și sport care să crească atractivitatea amplasamentului. În incinta fortificației se propune amenajarea unei zone pietonale cu suprafață de călcare din agregate stabilizate legate.

Suprafața afectată de intervenții este de 140.295 mp din care 96.887 mp în proprietatea municipiului, 7.850 mp în proprietatea statului,134 mp în proprietate neidentificată și 35.424 în proprietate privată.

Investiția este compusă din următoarele obiecte

-amenajarea zonei parc aferente versantului sudic și zonelor sudice și sud-estice ale exteriorului fortificației. Suprafață afectată 54.147 mp

-amenajarea zonei parc aferente platoului nordic și zonelor vestice, nordice și estice ale exteriorului fortificației. Suprafață afectată 70.780 mp

-amenajarea zonei de parc aferentă incintei fortificației. Suprafață afectată 15.368 mp.

5 COMENTARII

  1. Sa reluam: se achita 35.288.868 lei pt 3.5 ha de teren, pt firmele și persoanele fizice enumerate si despăgubite cu sumele de mai sus in total- 11.841.832 lei. Ceva nu pușca…. Restul se dau cui?
    Sa nu continui cu : pt terenul lui Tincuta ( a Primăriei Cluj) , după 5 ani de proces care era ocupat de aceștia, la ultimul termen înainte de a-si recupera statul bucățica, nu se prezintă juristul la proces si nu se achita taxa de timbru( ce prostalau) si acum din banii noștri se dau 20000 euro. Sa nu mai dau nume, pt toate terenurile si construcțiile, Primăria avea preemtiune , la prețurile cerute de Unita, care pt tot terenul si cele 4 clădiri monumente istorice, nu era mai mult de 550000 euro, NU 7.500.000 euro cât se dau acum. Sa nu spun de terenuri care statul a inchis ochii si pilosii s-au înscris cu diferite falsuri in cartea funciară( vezi Racovita 11 cu ieșire pe Cetatii 49-teren căruia i s-a anulat titlul de proprietar la cererea unei persoane de buna credinta după 30 ani, statul fiind repus in proprietate dar, care culmea îl tine si acum ascuns pt cine va trebui, sau Racovita9 cu ieșire la Cetatii 51- care sunt ale statului roman…) . Oare chiar suntem luați de fraieri toți? De ce nu le dați la schimb aceste terenuri deținute de stat, si nevalorificate de 33 ani? Și ca mai pot da multe asemenea proprietăți valoroase ținute la preș. De ce trebuie plătiți banii ăștia din banii noștri?

    • Asta e…,jmekerii vor face BANI…,fraierii îi vor vota în continuare…(-p.s..Stiati că dom primar Boc construiește duplexuri.., că de..trebe să-și asigure săracu un trai…, pt. că n-a fi pentru totdeauna primar.. Dormiți sănătoși dragi clujeni(și vinituri),dom primar veghează…

  2. 550000 euro cu construcții cu tot- sa se înțeleagă, terenuri și construcții ,atât a fost tot ce e pe Cetățuie… maxim

    Și acum sa plătești 7.500.000 euro din banii noștri doar pt terenuri e cam dubios… auzi , pt unele terenuri( Pergola și jurul ei- cele 2 amenajări și construcții) încă n-au găsit proprietarul. Da’ cum NU, cum a funcționat pana acum?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.