Judecătorii clujeni au decis să șteargă datoriile acumulate de firma Digger Construct SRL către alte două societăți. Firma Digger este patronată de soții Nicoleta și Daniel Moldovan. Special la firma respectivă este faptul că Daniel Moldovan, zis Didu, a fost ”umbra” lui Emil Boc, fiind cameramanul personal al primarului Municipiului Cluj Napoca. După ce Didu s-a desprins de Emil Boc s-a lansat în imobiliare, ajungând să construiască și în plus față de ceea ce prevedea autorizația de construcție. 

Anul trecut, două societăți comerciale, ANDVAPOWER SRL și OMEGA ADVAS GROUP SRL, au cerut intrarea în insolvență a firmei Digger Construct, pe motiv că firma lui Didu nu a plătit mai multe facturi.

Patronul celor două firme, Bura Uglean Vasile Danut, spune că are de primit de la Digger construct aproximativ 11 milioane de lei. Însă, în instanță au fost acceptate facturi de aproximativ 800.000 lei, unele dintre ele fiind emise în perioada 2017-2018. Companiile lui Bura au o cotă de piață și au lucrat cu Astaldi, Uti, Strabag, firme importante din domeniul construcțiilor. El spune că firma fostului cameraman a plătit o parte din facturi, aproximativ un milion de lei, după care a sistat plățile.

Potrivit lui Bura, în afacerea imobiliară Digger, Moldovan a venit cu relațiile obținute de pe urma apropierii față de Emil Boc, iar omul de afaceri a venit cu banii. Apoi, fiind amândoi de aceeași confesiune religioasă, Moldovan a beneficiat suplimentar de încrederea lui Bura.

”Când ne-am cunoscut nici măcar nu știa cum se face cimentul, dar avea relații așa că am convenit ca eu să investesc banii iar el pe partea de relații. Niciodată nu m-am gândit că voi fi înșelat de el, dar uite că s-a ajuns aici!”, spune Bura.

În luna aprilie 2022, Tribunalul Comercial Cluj a dispus începerea procedurii de insolvență privitoare la firma Digger Construct.

După aproape un an de proces, spre finele lunii ianuarie 2023, Tribunalul Comercial Cluj a dat o sentință prin care a respins toate acțiunile făcute de cele două firme care așteptau bani de la Digger Construct. Mai mult, judecătorii au ”șters” și datoria de aproape 800.000 de lei pe care o avea Digger Construct față de ANDVAPOWER S.R.L, una dintre societăți ale lui Bura, pe motiv de prescripție.

”Hotărârea asta a fost dată de judecătorul care, în prima instanță la hotărârea privitoare la cealaltă societate acceptase creanța. Acum o fi anulat-o pentru că o fi văzut că instanța superioară a anulat-o și poate că s-a gândit să o prescrie el direct. Am avut cale de atac și am apelat la ea. Urmează să ne judece același complet care a considerat în celălalt proces că datoriile sunt prescrise”, explică Vlad Bota, avocatul celor două societăți care au de primit bani de la Digger Constructors.

Didu ar fi plătit facturile…dar dacă erau false…!

Patronul păgubit spune că nu își poate explica turnura luată de proces.

”Eu am pierdut un proces cu dreptatea în mână, cum se spune. Eu am de încasat de la această societate (Digger Construct, n.red.), cu penalizări cu tot, vreo 11 milioane de lei. Am trimis către ei somații, am avut și o plată parțială a unor facturi. Cu toate acestea, s-a prescris ! (este vorba despre obligația de plată a firmei Digger Construct, n.red.) Am și un raport de expertiză extrajudiciară în care se arată că totul e în regulă. La prima instanță am câștigat și la curte am pierdut! Dar toate astea se întâmplă în România, deci despre ce vorbim?!”, spune Bura.

De partea cealaltă a facturilor neachitate, Ovidiu Moldovan spune că, de fapt, cel care așteaptă bani de la el a falsificat mai multe acte pentru a ajunge la această sumă de bani. Motiv pentru care i-a făcut o plângere penală.

”Atâta a cerut el! (este vorba despre suma de aproximativ 11 milioane lei solicitată de cele două firme, n.red.) Erau niște facturi prescrise… Banii s-au cerut pe niște contracte false pe care am făcut plângere penală. Instanța le-a văzut, le-a admis că sunt false. Vom merge mai departe la procuror și probabil domnul va face pușcărie! În visurile lui sunt 10 milioane de lei! Acum firma nu mai este în insolvență pentru că tocmai am câștigat definitiv și irevocabil. Urmează să mă duc pe partea de penal și o să-l fac să răspundă conform legii”, spune fostul cameraman al lui Emil Boc.

Întrebat despre falsificarea contractelor și plângerea penală depusă împotriva lui, Bura Uglean Vasile Dănuț pare uluit de acuzații.

”Pe mine nu m-a chemat nimeni pentru nicio plângere penală! Habar n-am de astea! Într-adevăr, în cadrul procesului el a spus că nu recunoaște contractele, dar nu mă gândeam că se referă la faptul că am falsificat eu facturi! Atunci instanța i-a cerut să aducă alte contracte, dar a răspuns că nu are alte contracte. A zis că nu-s semnăturile lui pe facturi, dar atunci mă întreb de ce le-a introdus în circuitul contabil dacă facturile nu sunt semnate de el, putea să spună de la început că astea sunt false ! Însă, și pe contracte și pe facturi există aceleași semnături! Cred că a încercat toate chestiile ca să nu plătească. Apoi, dacă el spune că toate astea sunt false, atunci de ce a plătit o parte din datorii până acum?! În fine, el poate să spună ce dorește!”, mai declară Bura.

Imobiliare pe bandă rulantă

Ca să vă dați seama de ce rabat imobiliar beneficiază ”Didu”, trebuie menționat că a reușit performanța ca pe un teren de 680 mp, aflat pe strada Aurel Vlaicu, să primească autorizația și avizele necesare pentru un bloc cu 6 etaje !

Ovidiu Moldovan a construit pe strada Constantin Brâncuși nr. 123 – 125 un bloc cu șase etaje: spații comerciale la parte și apartamente la nivelurile superioare. Pe aceeași stradă, la numărul 119, Digger Contractors, o altă firmă de-a lui Didu, mai are un ansamblu imobiliar, alcătuit din 2 blocuri cu regim de înălțime P+6. aceeași marcă o poartă dezvoltările imobiliare Ansamblul Nicolae Colan 2-4, Ansamblul Calea Turzii 188L, proiect P+8 pe strada Galați, proiect Donath Vest, proiect Sighișoarei, proiect strada Hasdeu, proiect Oașului.

Cel mai recent proiect imobiliar dezvoltat de Ovidiu Moldovan vizează comuna Apahida, iar pentru construcție firma Digger a făcut un parteneriat cu Nicolae Chiorean, patronul Panemar.

Potrivit Foaia Transilvană această afacere se construiește pe acte false. Digger și Panemar au demolat o veche clădire care a aparținut Cooperativei Apahida. În acte au trecut că vor extinde clădirea veche, numai că în realitate au demolat-o. Doar prin această extindere, proprietarii blocului puteau să construiască pe limitele existente.

Pentru ca afacerile imobiliare să meargă ca unse în comuna Apahida firma Digger a cumpărat un teren de la secretarul comunei Apahida, Alexandru David, cu 1.400.000 lei.

Facturile s-au prescris pe motiv că emitentul nu a cerut să fie plătite

În cursul anului trecut, în replică la decizia de începere a procedurii de insolvență emisă de Tribunalul Comercial Cluj, reprezentanții Digger Construct SRL au contestat decizia.

La Curtea de Apel Cluj, judecătoarele  POPOVICI Doina-Viorica și COROIU Sînziana-Felicia de la Curtea de Apel Cluj au întors sentința cu 180 de grade. Sentința dată la mijlocul acestei luni dispune prescripția facturilor. Potrivit legislației, o factură se poate prescrie dacă în termen de 3 ani emitentul nu a făcut niciun demers pentru recuperarea banilor.

”Admite excepția de prescripție a dreptului la acțiune invocată de către debitoare. Constată prescris dreptul la acțiune al creditoarei OMEGA ANDVAS GROUP SRL în ceea ce privește creanța rezultând din facturile fiscale nr. 102/03.04.2017, nr. 103/03.04.2017, nr. 112/02.10.2017, nr. 113/02.10.2017, nr. 114/02.10.2017, nr. 93/03.01.2018, nr. 94/04.01.2018, nr. 97/01.02.2018”, arată o parte din soluția pe scurt a instanței.

1 COMENTARIU

  1. Edilul cu desprinsele lui în imobile – finu’ dă la consiliu, cu des prinșii condamnați pe infracțiuni imobiliare, henț la Legi speciale L50/1991, au ajuns să edifice în plus cu acte false și uz de fals. Arhivele primarului stivuiesc nenorocirile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.