Clujenii Simion și Teofil Mureșan, patronii grupului E-INFRA și a companiei Nova Power & Gas au semnat un memorandum cu Nuclearelectrica, compania americană NuScale Power și grupul Samsung pentru a implementa în Europa Centrală și de Est proiectul unor minicentrale nucleare. Prima centrală de acest tip va fi construită în România (localitatea Doicești, jud Dâmbovița) pe amplasamentul unei centrale pe cărbune care a fost cumpărată în urmă cu câțiva ani de frații Mureșan.  În octombrie anul trecut, Agenția SUA pentru Comerț și Dezvoltare (USTDA) a acordat un grant de 14 milioane dolari companiei de proiect RoPower Nuclear, destinat finanțării studiului preliminar de inginerie și proiectare pentru proiectul de la Doicești.

Oficialii Nuclearelectrica, companie care aparține statului român, au anunțat că au semnat un memorandum de colaborare pentru implementarea în Europa Centrală și de Est a unui proiect în care se vizează construirea de minicentrale nucleare (SMR). Parteneri sunt companiile americane NuScale, care deține know-how-ul SMR-urilor și este intens susținută de statul SUA, și Fluor Enterprises, grupul Samsung și două companii românești, grupul E-INFRA și Nova Power & Gas SRL. Cele două firme românești sunt controlate de frații Simion și Teofil Mureșan, doi clujeni care dețin și compania Electrogrup.

„Implementarea reactoarelor modulare mici este un efort de cooperare internațională fără precedent, pentru a răspunde nevoilor de energie și de decarbonizare. Proiectul SMR va asigura securitatea energetică, dezvoltarea locală și regională, reutilizarea amplasamentelor fostelor centrale pe bază de cărbune și va oferi multiple beneficii economice și sociale. De la sprijin financiar la suport tehnic, implementarea SMR, în România și la nivel internațional, beneficiază de efortul comun al unor state și organizații cu experiență și competențe deosebite. Suntem mândri că, pe baza celor 26 de ani de performanță recunoscută a Nuclearelectrica, România a câștigat încrederea partenerilor noștri internaționali și face parte din elita nucleară globală care lucrează împreună pentru a răspunde cerințelor de securitate energetică și de decarbonizare.”, spune Cosmin Ghiță, Director General, Nuclearelectrica.

„În primul rând, sunt onorat să particip la proiectul SMR din România alături de parteneri atât de remarcabili din industria nucleară globală. Pentru ca România și Europa să realizeze conversia energetică și obiectivul de neutralitate a emisiilor de carbon în 2050, cred că proiectul SMR din România este o primă etapă foarte importantă. Samsung C&T realizează cu succes proiectul centralei nucleare Barakah din Emiratele Arabe Unite, care este prima centrală nucleară de export din Coreea, și centralele nucleare Saeul 3 și 4 din Republica Coreea. Pe baza experienței noastre de peste 30 de ani în industria energiei nucleare, câștigăm încrederea partenerilor internaționali. Suntem încântați să facem parte din această inițiativă și vom face tot ce ne stă în putință pentru a reuși.”, a declarat Se Chul Oh, președinte și director general, Samsung C&T Corporation.

„NuScale este încântată să continue colaborarea cu partenerii noștri pentru a avansa implementarea tehnologiei noastre de vârf SMR în Europa Centrală și de Est și, în special, în România în cadrul proiectului Doicești„, a declarat John Hopkins, președinte și director executiv al NuScale Power.  „Apreciem profund amploarea eforturilor naționale și internaționale de colaborare întreprinse pentru dezvoltarea proiectului SMR de la Doicești, România, prin reunirea multiplelor expertize si know-how. Fosta centrală electrică pe bază de cărbune va fi restaurată ca o instalație modernă fără emisii de carbon, permițând dezvoltarea socio-economică la nivel local și consolidând securitatea energetică europeană. Pe măsură ce ne îmbarcăm în această călătorie remarcabilă, ghidați de o viziune comună a energiei curate, suntem încrezători în capacitatea noastră de a contura un viitor durabil, sigur și prosper pentru toți”, a declarat Teofil Mureșan, directorul general al E-INFRA.

Cum a ajuns o centrală termică la frații Mureșan

În anul 2014, Termoelectrica și-a scos la vânzare o centrală termoelectrică pentru că nu mai era rentabilă. Anterior, oprise producția de energie electrică din aceleași considerente de rentabilitate. Este vorba despre centrala de la Doicești, județul Dâmbovița. Activele au fost cumpărate de compania European Energy Communications SRL la preţul de 60,89 milioane lei (13,8 milioane euro). Compania European Energy Communications SRL era deţinută de European Communications SRO, înregistrată în Cehia şi controlată de Kateryna Lysenko, cetăţean ucrainean domiciliat în Kiev.

Însă,după licitaţie, European Energy Communications nu a plătit niciun ban, a intrat în faliment, astfel că procedura a fost reluată la un preţ mult mai mic. Firma Geco Garden Pub, o companie cu activităţi în domeniul imobiliar, deţinută de Radu Marius Gheorghe, a cumpărat activele. Potrivit informaţiilor din presă, Radu Marius Gheorghe ar fi fratele lui Gabriel Gheorghe, un fost partener de afaceri al primarului Adriean Videanu, fost ministru al economiei, dar şi partener de afaceri cu fostul primar al Clujului condamnat pentru corupție, Sorin Apostu.

Iar Apostu este unul dintre prietenii fraților Mureșan. Nu este un secret pentru nimeni că Simion Mureșan și fostul primar își petreceau vacanțele împreună.

Astfel că, de la Geco Garden Pub, Termocentrala Doiceşti, a trecut la actualul proprietar, grupul E-INFRA, fostul Electrogrup, unul dintre cei mai mari furnizori de echipamente şi servicii pentru domeniul energetic.

„Ca urmare a experienţei de la Câmpia Turzii, unde Nova Power & Gas (companie membră a grupului EINFRA) a promovat conceptul de site mixt format din centrală pe gaz şi centrală fotovoltaică, am demarat căutările pentru alte locaţii în ţară, pentru un al doilea proiect în acelaşi concept“, spun reprezentanţii Nova Power & Gas. Potrivit acestora, primele discuţii cu proprietarii terenului de la Doiceşti, Geco Garden Pub, au avut loc la începutul anului 2019. „A urmat studiul pentru racord la Transgaz şi la celelalte utilităţi. Primul document angajant între Nova Power & Gas şi Geco Garden Pub a fost semnat în mai 2021. În decembrie 2022, a fost preluat întregul site al fostei centrale, Nova Power & Gas devenind proprietar unic al site-ului şi deţinător al tuturor activelor aflate în proces de demolare. Nova Power & Gas se angajează să livreze site-ul liber de construcţii şi gata de începere a lucrărilor pentru noua centrală în decembrie 2023.“

Iar pe 9 ianuarie 2023, reprezentanții Nowa Power au transmis că ”NuScale Power și RoPower au semnat contractul pentru faza 1 a lucrărilor de inginerie și proiectare,  Front-End Engineering and Design (FEED), pentru prima centrală SMR din România, marcând un pas important spre implementarea unei centrale electrice NuScale VOYGR™ cu reactoare modulare mici (SMR) în țara noastră.”

Clubul ”băieților deștepți” din energie

Frații Teofil și Simion Mureșan sunt implicați, cu preponderență, în afacerile cu energie electrică. Ei au cumpărat de la omul de afaceri Rareș Criste firma Ten Transilvania Energy, acum radiată de la Registrul Comerțului.

Cei doi au reuşit performanţa ca, prin Ten Transilvania Energy să fi cumpărat energie electrică de la  SC Beny Alex (societate din Satu Mare, cunoscută prin faptul că aparţine lui Vasile Ţânţaş şi Ioan Oltean şi că a beneficiat de posibilitatea de a cumpăra energie electrică la un preţ mult prea mic de la statul român), SC Green Energy (firmă din Piatra Neamţ, controlată de Gheorghe “Pinalti” Ştefan) şi Gevco SRL (controlată acum de Marinescu Gabriel). Energia cumpărată a fost revândută la preţuri mult mai mari.

De asemenea, prin intermediul Nova Power Gas SRL frații Mureșan au câștigat de la compania de apă Aquatim din Oradea Aquatim un contract de 8 milioane de lei, fără TVA, în situația în care valoarea estimată era de 24.000.000 de lei, fără TVA.

Inițial, societatea a fost controlată de Alin Ardelean, fiul fostului șef DGIPI Virgil Ardelean, și de Rareș Criste și a schimbat două denumiri. Până în 2007 firma a fost cunoscută sub numele de AMGAZ FURNIZARE SRL și, ulterior, până în 2010 a funcționat sub denumirea de TEN GAZ SRL

În România se experimentează afacerea SMR

Romania este a doua țară din lume după SUA și prima din Europa care se alătură demersului pentru independență energetică cu una dintre cele mai avansate tehnologii de energie nucleară, tehnologia inovatoare SMR a NuScale. Astfel, România va obține o poziție de lider și multiple beneficii socio-economice, inclusiv un hub pentru susținerea producției și asamblării componentelor SMR, un centru de instruire și educație pentru viitorii operatori și specialiști, precum și un catalizator pentru implementarea SMR în regiune și un operator preferat pentru următoarele proiecte SMR care vor urma.

Proiectul SMR din România va asigura peste 190 de locuri de muncă permanente și peste 1.500 de locuri de muncă în domeniul construcțiilor și 2.300 de locuri de muncă în producție. Alte mii de locuri de muncă vor fi generate de companiile interesate să investească în zonă, avand acces la o sursă de energie curată, stabilă, accesibilă și sigura. Centrala SMR de la Doicești va susține activitatea industrială din zonă, care va dezvolta regiunea prin taxe la bugetul de stat și la bugetul local, investiții în comunități.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.