Costică Pocol este cunoscut pentru afacerile sale ilegale. ”Stăpânul” peste Piaţa Mărăşti s-a bucurat de-a lungul anilor de afaceri cu mult suport ilegal, despre care Gazeta de Cluj a scris de nenumărate ori. Metoda cu care joacă Pocol e simplă şi suntem deja obişnuiţi cu ea. Orice se construieşte cu mâna lui, nu are niciun fel de aviz şi autorizaţie necesară. A venit însă timpul ca Pocol să zboare din Piaţa Mărăşti.
Clujenii care locuiesc sau care trec zilnic pe lângă Piaţa Mărăşti se plâng de faptul că trăiesc în cea mai urâtă zonă a oraşului. Şi asta din cauza clădirii-bazar pe care Pocol a ridicat-o fără autorizaţii şi pe care trei primari ai Clujului n-au reuşit să o dărâme sau să o îmbunătăţească. În ciuda amenzilor şi ameninţărilor, clădirea pieţei a crescut în continuare.
Amenzi, procese, toate au fost în van
Problemele construcţiei Pieţei Mărăşti au început cu ani mulţi în urmă. Lucrările au început pe baza unei autorizaţii obţinute de investitor de la comisiile de specialitate din Primăria Cluj-Napoca. Cu toate acestea, construcţiile şi amenajările au depăşit cu mult ceea ce era prevăzut în autorizaţie. De acolo au început scandalurile, amenzile şi procesele. În 2007, Primăria a amendat SC Center Star, unul din proprietarii imobilului, cu suma de 7.000 de lei pentru că acesta a obstrucţionat un control şi nu a prezentat unele documente solicitate de primărie. La un alt control, făcut în luna ianuarie 2008, s-a constatat că proprietarul imobilului execută lucrări de construcţie necuprinse în autorizaţie, pe laturile de sud şi de est. Amenda dată în acel moment a fost de 10.000 de lei, cu menţiunea că se cere sistarea lucrărilor şi demolarea extinderii realizate, necurpinsă în autorizaţie. Pentru că proprietarul nu a făcut acest lucru, primăria a depus o plângere penală.
Primăria a pierdut procesul
Costică Pocol, proprietarul, investitorul şi beneficiarul clădirii, a avut câştig de cauză în instanţă, pe motiv că autorizaţia este valabilă pentru tot ceea ce era construit. În perioada următoare, Serviciul Control Urbanism şi Disciplină în Construcţii a întocmit, de asemenea, o plângere penală împotriva SC Center Star SRL, reprezentată de Pocol, pentru faptul că nu a demolat ceea ce s-a construit în afara autorizaţiei şi a şi amendat proprietarul cu 10.000 de lei. O altă amendă, de 100.000 de lei de această dată, a fost aplicată pentru construirea unei terasei Toskana, fără autorizaţie. Toate amenzile acordate sunt pe rolul instanţelor de judecată, deoarece acestea au fost rând pe rând contestate de Pocol.
Surprizele lui Pocol nu se opresc
Potrivit unei surse, Akamai SRL, firmă deţinută de soţia lui Pocol, Simona Ionescu şi de asociata ei, Ana Zah, s-a declarat dintr-o dată administrator pe Piaţa Mărăşti şi le cere tuturor gestionarilor din incintă o taxă de 50 de lei pentru fiecare magazin. Mai mult, Akamai încasează taxele doar cu chitanţă pentru că Pocol are datorii foarte mari la stat, mai exact 539.757 de lei,iar în momentul în care ar încasa banii, s-ar descoperi în primul că nu are niciun drept de administrator, iar în al doilea rând statul i-ar lua banii.
Sursele noastre spun că nici paznicii nu au contracte de muncă, însă în această privinţă, Gazeta de Cluj a trimis o solicitare Inspectoratului Teritorial de Muncă pentru lămuriri, iar răspunsul îl vom comunica ulterior.
Şmecheriile lui Pocol se ţin lanţ
Principala sursă de venit a acestui afacerist, constă în perceperea chiriilor pentru spaţiile construite ilegal în Piaţa Mărăşti. Practic, o serie de spaţii comerciale, nu au numere de carte funciară, şi cu toate acestea, ar fi fost închiriate în baza unor documente contrafăcute. Chiria ar fi percepută prin intermediul firmei Akamai. Practic aceste sume de bani ar trebui să ajungă în conturile Veneto Banca SCPAN Italia Montebelluna, care este însă acest lucru nu se întâmplă, deoarece Pocol se ţine de şmecherii. Când a luat creditul de investiţie, banca a ipotecat firma lui Pocol, Center Star, care avea toate spaţiile din Piaţa Mărăşti. Astfel, când se va face CF, orice investiţie pe care o va face Center Star, va intra sub ipoteca băncii, însă Pocol nu a intabulat niciun CF şi încearcă să facă o divizare, să mute toate centrele comerciale pe Trip Star SRL, firma lui Teofil Tripon, asociatul lui Pocol, care ulterior să le cumpere la licitaţie printr-o persoană interpusă. Aşadar, fără acordul băncii, deja au mutat unele spaţii comerciale pe Todică Sabina, mama lui Tripon, în vârstă de 90 de ani.
Plângere pentru hărţuire îndreptată spre Tripon şi Pocol
Costică Pocol şi al său asociat Teofil Tripon, s-au ales cu o plângere penală pentru hărţuire, după ce l-au scos afară din Piaţa Mărăşti pe cel care este cu adevărat proprietarul Pieţei, numit administrator de către bancă. Împuternicitul băncii trebuie să facă contracte cu toată lumea, iar Pocol nu îi permite acestuia accesul în incinta Pieţei Mărăşti, mai ales căPocol încasează prin intermediul Pieţei Mărăşti aproximativ 50.000 euro lunar.
Acum, toţi proprietarii din Piaţa Mărăşti au fost notificaţi să nu îi mai plătească lui Pocol nicio taxă şi să încheie contracte autentice de închiriere cu adevăraţii proprietari, adică banca, care e proprietara CENTERSTAR. Dacă proprietarii din Piaţa Mărăşti nu se conformează, banca le va sigila spaţiile comerciale.
Lichidatorul pentru Trip Star SRL, este executorul judecătoresc Şortan Ioan Călin care are o experienţă îndelungată în domeniul executării silite, activând din anul 2007 ca executor judecătoresc în cadrul Judecătoriei Cluj.
Şortan va scoate proprietăţile la licitaţie, dar deocamdată acestea sunt blocate, iar pentru acest lucru aceştia se judecă de câţiva ani, însă executarea nu se suspendă aşadar Pocol continuă să mute aceste proprietăţi pe Todică Sabina, însă toate aceste spaţii comerciale trebuie sa fie mutate din nou pe Center Star SRL, care este administrată de bancă.