Aptitudinile au fost cele care au contat în olimpiada copiilor "Pentru Viitor" care a avut loc în acest weekend la sala de spectacole a Studioului Radio Cluj. Aproximativ 40 de copii cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani s-au întrecut în această competiţie pentru a ajunge în etapa naţională.
"Aceşti copii sunt aflaţi într-o situaţie de risc de excluziune socială, provin din familii defavorizate dar care manifestă talente artistice individuale şi iniţiative personale deosebite. În acest fel sunt create premisele pentru ca aceştia să devină adulţi cu competenţe profesionale sporite care să îi ajute să depăşească situaţia de sărăcie cu care se confruntă familiile lor", arată organizatorii într-un comunicat remis presei.
Consiliul Judeţean Cluj s-a implicat în acest eveniment prin identificarea unei săli special destinate desfăşurării în condiţii optime a competiţiei artistice, găsirea unei personalităţi locale cu notorietate şi recunoaştere naţională din domeniul artistic/cultural care să facă parte din juriu, facilitarea serviciilor de protecţie a participanţilor la acest eveniment prin asigurarea unei echipe operative formate din cinci agenţi de pază, precum şi sprijinul în vederea popularizării evenimentului în rândul mass-mediei clujene.  
Lista câştigătorilor regiunii Nord-Vest:
•    Ban Mircea – jud. Cluj
•    Blaga Vlad Daniel – jud. Sălaj
•    Gaşpar Robert – jud. Satu Mare
•    Potîrnac Ilenuca – jud. Maramureş
•    Rostaş Mădălin – Bistriţa Năsăud
•    Varga Zoltan – jud. Bihor

T.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.