Agenția pentru întreprinderi Mici şi Mijlocii Cluj-Napoca şi International Coaching Federation Romania au organizat, marți, 7 martie, o conferință de presă în cadrul căreia s-a semnat parteneriatul pentru demararea PROGRAMULUI DE BUSINESS COACHING PENTRU FEMEILE ANTREPRENOR. 

Prin intermediul sesiunilor de business coaching se urmăreşte creşterea impactului programului „Femeia Antreprenor 2022” si nu în ultimul rând dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor antreprenor din sectorul IMM. 

Programul se va desfăşura în perioada martie-decembrie 2023 si va include servicii de business coaching pro bono* pentru 50 de beneficiari ai programului „Femeia Antreprenor 2022″ din zona de Nord-Vest, prin inițiativa Ignite” din cadrul International Coaching Federation. În conformitate cu directiva ONU: „Achive Gender Equality and empower all women and girls” Partenerul Ignite, ICF Romania, serveşte drept organizație de sprijin. Sesiunile de coaching vor fi oferite de către membri ICF Romania beneficiarilor programului „Femeia Antreprenor 2022” care doresc să beneficieze de această facilitate. 

Derularea programului se face in două etape. În prima etapă are loc înscrierea persoanelor acreditate ca şi coach, în intervalul 08.03.2023 07.04.2023. În cea de-a doua etapă va avea loc înscrierea beneficiarilor, începând cu data de 10.04.2023, timp de 30 de zile cu posibilitate de prelungire, respectându-se principiul primul venit – primul servit. 

Numărul total de sesiuni de coaching este de 6/beneficiar, sesiuni care se vor desfăşura până la sfârşitul anului 2023, în format fizic sau online, în funcție de locația persoanelor implicate în program. 

Programul Femeia Antreprenor 2022, este un program national multianual, implementat de către Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT) prin intermediul Agenţiilor pentru întreprinderi Mici şi Mijlocii (AIMM) având ca obiectiv stimularea şi sprijinirea înfiinţării şi dezvoltării structurilor economice private înfiinţate şi conduse de către femei, îmbunătăţirea performanţelor economice ale acestora, realizarea unei creşteri economice inteligente, sustenabile şi incluzive, bazate pe digitalizare, dezvoltare durabilă, inovare şi pregătire antreprenorială, în contextul problemelor legate de menţinerea echilibrului dintre obligaţiile familiale şi cele profesionale şi ale prejudecăţilor existente încă la nivel local. 

Bugetul schemei de minimis, pentru această editie, permite finanțarea a 1000 de beneficiari. 

În cadrul programului Femeia Antreprenor 2022s-au depus la nivel național un numar de 9520 de cereri de finantare, dintre care un numar de 1954 de cereri sunt din Regiunea NordVest, iar 781 de cereri sunt aferente femeilor antreprenor din județul Cluj

Până în prezent sau semnat 688 de contracte la nivel național, dintre care 250 de contracte la nivelul Regiunii NordVest

Pe parcursul anului 2023 Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT) intenţionează să lanseze următoarele programe de finanţare: 

Programul Comert-Servicii; 

Programul de Microindustrailizare; 

Programul de incubatoare; 

Târgurile pentru meşteşuguri și artizanat; 

+ Târgurile pentru IMM-uri; 

Programul de promovare a Exportului; 

Programul de Internaționalizare. 

Detalii suplimentare cu privire la activitățile programului pot fi oferite de: Cosmina Puşcă, e-mail: agentia.cluj@imm.gov.ro, telefon: +40 264 487 224/40 741 264 949. 

Citește și: Liviu Man, despre injustiția justiției de la Cluj: Statul paralel nu a dispărut și nici nu va dispărea curând

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.