Balogh Ștefan, bărbatul rămas fără vedere la ochiul stâng

Balogh Ștefan este un bărbat în vârstă de 49 de ani din comuna clujeană Aiton însă, datorită „darului” beției, cu care l-a înzestrat natura, pare cu cel puțin zece ani mai în vârstă. Spășit, așteaptă pe coridoarele I.M.L.Cluj să fie luat în primire de către medici, fiind însoțit de o familie miloasă din comună care l-a adus cu mașina la instituția medicală clujeană. Mărturisește că, recent, a fost bătut crunt de un vecin care i-a rupt retina, dintr-o lovitură, după ce l-a acuzat c-ar fi “umblat” pe la nevastă-sa, ba mai mult, că ar fi chiar tatăl copilului său! Acum bărbatul – având la el o mulțime de acte medicale și o ordonanță emisă de poliție – ține cu orice preț să-și vadă atacatorul în pușcărie!

Bărbatul, cu o față șifonată și ochiul stâng iritat, mărturisește că pocinogul său a avut loc în urmă cu circa trei săptămâni, însă abia acum s-a prezentat la I.M.L.Cluj – după o ședere destul de îndelungată în spital și încheierea evaluării situației de către autorități… Arată că atacatorul său este un vechi dușman de-al său, Ovidiu, un bărbat mai tânăr cu câțiva ani, scandalagiu notoriu al comunei. Explică omul: „În urmă cu doi ani mi-a mai scos trei dinți din gură, după ce m-a lovit rău de tot. Era gelos pe mine pentru că, vezi Doamne, aș fi trăit cu nevastă-sa și copilul lor ar fi al meu. Atunci l-am câștigat în justiție, trebuia să-mi dea doisprezece milioane, dar a scăpat pentru că e sărac lipit și n-am avut cum să-l execut. Ba, mai mult, odată când Irina, nevastă-sa a plecat de acasă a trimis-o pe maică-sa să o caute la mine! E nebun de legat, mai are două-trei dosare, fiindcă bate pe toată lumea și, culmea, nu pățește niciodată nimic! Însă, de data  asta sper să-l văd, în sfârșit la pușcărie, asta pentru că m-a lăsat fără vedere la ochiul stâng, rupându-mi, practic, retina”. Trage adânc aer în piept și-și continuă – parcă îngrozit – relatarea: “M-am dus să-mi cumpăr un pachet de țigări de la magazinul din sat și el m-a întâmpinat, cu aceeași piesă veche: aceea că sunt tatăl fiului său. Apoi, rapid, m-a atacat cu un box, ceva, și mi-a rupt dintr-un singur pumn retina ochiului stâng. Am ajuns la Spitalul Turda, dus de SMURD, unde am rămas peste o săptămână, iar acuma acești oameni m-au adus cu mașina lor ca să mă ajute să-mi câștig dreptatea cu derbedeul ăla. Tot ei m-au dus la spital și data trecută când individul mi-a scos trei dinți din gură”! Mă apropii de cei doi bătrâni, Lenuța și Vasile Pop, care-mi mărturisesc, la rândul lor: “N-are bietul pe nimeni, e divorțat și are grijă de mama lui, care-i bolnavă, în pat. Îl ajutăm fiindcă omul e cumsecade și nu face rău la nimeni, chiar dacă bea mult”! Bărbatul este poftit în cabinetul medical unde, după ce este consultat, i se transmite că rezultatul va fi transmis direct poliției, prin fax. Apoi, cu același aer morcovit, de ins sătul de viață, părăsește instituția medicală clujeană, gardat îndeaproape îngerii săi păzitori din Aiton.

Punctul de vedere al I.P.J.Cluj

“La nivelul Secției 9 Poliție Rurală Turda este înregistrat un dosar penal privind comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe. În prezent, se fac cercetări pentru stabilirea exactă a stării de fapt și luarea măsurilor legale”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Biroul de Presă al I.P.J.Cluj.


1 COMENTARIU

  1. Acest bărbat are o gură tare spurcată, tot timpul vorbește la mișto. Si-a găsit ce a căutat, trebuia să o lase in pace pe nevasta celui care la pus la punct.
    Cum pot să declare acei vecini că el o îngrijește pe mama lui bolnavă la pat? Nu este adevărat, lipsește de acasă cu lunile.Mama este îngrijită de surorile lui. Are grijă să nu – i lipsească sticla cu alcool. Este un om de nimic,se leagă de toată lumea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.