Muntazer Al Zaidi, 28 de ani, ziarist la postul irakian de televiziune Al-Baghdidia, a reuşit să inflameze pieţele Islamului printr-un gest de sfidare – aruncarea cu pantofi în direcţia preşedintelui Bush, în timpul unei conferţnte de presă la Bagdad.

Este un gest pe care presa arabă îl laudă, vinietiştii îl relansează în multiple forme, iar posturile de televiziune din Orientul Mijlociu nu contenesc să-l transmită… De asemenea, mii de irakieni au coborât în stradă, la Sadr City sau la Najaf, agitând, aidoma unor steaguri, pantofi sau aruncându-i înspre patrulele trupelor americane, notează autorul unei corespondente din New York, pentru ziarul italian La Stampa, citat de Agerpres.Idolul sau, Che Guevara

Întrucat despre Al Zaidi nu se mai ştie nimic de când forţele de securitate l-au imobilizat în sala în care s-a desfăşurat conferinţa de presă cu pricina, arestat şi supus „unor analize de dependenţă de alcool şi droguri” (el riscă o pedeapsă cu închisoarea de şapte ani), cei care sunt în măsură să relateze despre noul erou antioccidental sunt persoanele care-l cunosc cel mai bine: cei trei fraţi şi unica sora, Umm Firas, cu care are o relaţie mai apropiată. Cei patru s-au reunit în apartamentul din Bagdad în care locuieşte Muntazer – o cameră cu un pat, o masă şi o mică bucătărioară în dezordine, ca a unui holtei. Încăperea este tapetată cu postere ale lui Che Guevara. „Jur pe Allah că fratele meu este un erou, că Allah îl apără”, a spus sora sa, dând asigurări că „a fost un gest spontan, personal, motivat de ştirile referitoare la suferinţele şi moartea cu care trebuie să se confrunte, zi de zi, milioane de irakieni.

Arogant sau erou

Al Zaidi este un şiit care, din 2005, lucrează pentru canalul irakian de televiziune Al-Baghdidia, cu baza în Cairo. El a studiat jurnalism în Liban unde, printre colegii de studii, l-a avut şi pe Zanko Ahmed, un kurd, care şi-l aminteşte ca pe un „tip arogant, mereu dornic să se afirme, să fie provocator, pentru a demonstra că nimeni nu este atât de inteligent ca el”. „Ceea ce a făcut el demonstrează că nu a învăţat nimic din lectiile de jurnalism pe care le-a urmat în Liban”, adauga Ahmed, precizând că Al-Zaidi i-a „vorbit adesea în termeni enfatici de Moqtada al Sard”, liderul şiit rebel care s-a aflat în fruntea a două revolte militare împotriva forţelor americane din Irak.

Go Out USA

Dhirgham, fratele lui Muntazer, este însă de altă parere: „Muntazer a fost sechestrat în urmă cu doi ani, timp de trei zile, când se afla într-un cartier sunnit din Bagdad, iar în ianuarie, casa sa a fost percheziţionată de americani care, dupa aceea, şi-au cerut scuze. El urăşte ocupaţia militară americană la fel ca şi ocupaţia morală iraniană, considerând regimul iranian drept cealaltă faţă a celui american”. Ceea ce provoacă dubii că gestul lui Al Zaidi ar fi avut o origine politică este faptul că mii de irakieni au coborât în stradă chiar la Sadr City, cartierul din Bagdad, fortăreaţa lui Moqtada al Sadr, cerând eliberarea imediată a acestuia, dând foc steagurilor americane şi afişând lozinci cu numele său, împreună cu bastoane lungi cu pantofi în vârf şi cu înscrisul „Go Out USA”. La Najaf, grupuri de militanţi susţinători ai lui Al Zaidi au aruncat cu pantofi în patrule americane, care nu au reacţionat, cântand „Bush, Bush, ascultă bine, doi pantofi în cap!”. Ziarele din lumea arabă, de la Riad la Ramallah, au transformat pantofii în simbol al respingerii Statelor Unite, publicând editoriale de laudă şi viniete în care Bush este prezentat ca fiind ţinta unor încaltaminte volante ca nişte avioane, iar explicaţia care însoţeşte imaginile este: „acest lucru ar fi trebuit să-l facă liderii arabi”.

Serviciile în alertă

Protestele au oferit o cotă foarte ridicată de popularitate postului de televiziune Al Baghdadia, al cărui director, Abdel-Hameed al-Sayeh, s-a lăudat ca „mobilizează lumea pentru eliberarea reporterului nostru”. Canalul arab de televiziune Al Jazeera a fost nevoit să recurgă la neobişnuita rivală, intervievându-l pe fostul avocat al lui Saddam, Halil al Dulaimi, care s-a oferit să-l apere „pe eroul pantofilor’”. De la Kabul, George W. Bush a încercat să diminueze impactul politic al gestului, afirmând că „nu l-a luat drept o insultă”, definindu-l cu sarcasm unul „dintre momentele stranii ale preşedinţiei” şi invitând la prudenţă, fiindcă „gestul unui om nu poate fi considerat drept sentimentul unui popor întreg”. Dar cele mai ingrijorate de tot ceea ce se întamplă sunt serviciile secrete, nu numai în Irak. Ele se tem de faptul că gestul aruncării cu pantofi s-ar putea repeta şi le obliga să-şi revizuiască normele în vigoare privind protecţia oamenilor de stat. (A.M.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.