Ludovic Orban a finalizat negocierile cu ALDE și are promis sprijinul partidului prezidat de Călin Popescu Tăriceanu.

Liderul ALDE a făcut anunțul la finalul celei de-a doua runde de negocieri cu premierul desemnat: „Vom vota pentru Guvernul Orban!”.

Călin Popescu Tăriceanu susține că PNL a acceptat toate cele 12 condiții puse de ALDE, astfel că voturile parlamentarilor săi vor merge pentru susținerea lui Ludovic Orban.

„A două întâlnire oficială pe care am avut-o în formație completă ne-a permis să finalizam discuțiile pe documentul pe care l-am prezentat la întâlnirea precedentă, cu cele 12 cerințe pe care noi le-am formulat. Am căzut de acord asupra tuturor, fie că este vorba de formula Guvernului monocolor, fie că este vorba de zonă economică, unde am convenit asupra necesității unor investiții. Am discutat și astăzi am finalizat. Concluzia ca atare este că împreună cu colegii mei ne vom prezența în fața Biroului Permanent Executiv al ALDE unde vom susține să dea vot în favoarea învestiturii domnului Orban în fruntea viitorului Guvern”, a anunțat Tăriceanu.

Una dintre victoriile anunțate de liderul ALDE este aceea că se va semna şi un acord scris în care se va stipula faptul că reformele din Justiţie se vor face doar prin votul Parlamentului, nicidecum prin ordonanţă de urgenţă.

După negocierile cu ALDE, Ludovic Orban se va întâlni tot marți cu reprezentanții PMP, UDMR şi USR, iar miercuri cu cei ai Pro România.

sursă: evz.ro

1 COMENTARIU

  1. Chiar vrem un prim ministru alogen? Dacă mai avem în noi o zvâcnire, atunci singura opțiune pentru președinția României, este Viorica Dăncilă. Dacă cinci ani nu ne-au învățat minte..

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here