Administrația Națională de Meteorologie a emis o alertă COD GALBEN de caniculă pentru tot județul Cluj.

Potrivit ANM, sunt vizate județele Satu Mare, Maramureș, Bihor, Sălaj, Cluj, Bistrița-Năsăud, Mureș, Sibiu, Alba, Hunedoara, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Argeș, Teleorman, Dâmbovița, Giurgiu, Prahova, Călărași, Ialomița, Buzău, Constanța, Tulcea, Brăila, Galați, Vrancea, Bacău, Vaslui și Iași.

În cea mai mare parte a țării, în ultimele zile ale lunii iulie, valul de căldură se va extinde și se va intensifica treptat, disconfortul termic va crește, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

În regiunile vestice, sudice și local va fi caniculă. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 34 și 39 de grade, cu cele mai ridicate valori în Oltenia și Muntenia. Local, noaptea, temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade.

Luni, local va fi caniculă și disconfort termic ridicat în regiunile vestice.

Avertizarea este în vigoare până sâmbătă, 31 iulie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.