Actorul Alexandru Arşinel a declarat, joi, într-o conferinţă de presă desfăşurată la ICUTR Cluj, că a trecut printr-un moment foarte greu, iar acum este „un om căruia i s-a dat viaţă”.

„Plec astăzi (joi – n.r.) acasă, voi urma o perioadă cu restricţii impuse de operaţie. Ca să fie o reuşită, operaţia impune nişte reguli de viaţă destul de stricte. Va trebui să păstrez nivelul anticorpilor la un nivel foarte jos, dar altfel de restricţii nu, şi nu femei, domnul profesor Lucan mi-a spus «ia-ţi gândul». Habar nu aveţi ce clinică aveţi aici, ce personal de o calitate pe care nu cred că o putem găsi în multe locuri din lume, este o oază dătătoare de speranţă. Am bătut la uşa unui spital şi am cerut ajutor şi azi pot să vă zâmbesc, pot să plec fericit acasă. Mă simt bine, puţin slăbit, nu sunt un dandy, dar starea mea este bună, am trecut printr-un moment foarte greu şi vedeţi acum un om căruia i s-a dat viaţă. Vreau să revin cât mai repede în faţa publicului, să muncesc, mă aşteaptă o nouă stagiune, vreau să îmi văd nepoţii mari”, a afirmat Arşinel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.