Alexandru Boc, acționar majoritar al companiei clujene Pro Xpert Consulting, a fost trimis în judecată pentru că a hărțuit și amenințat o avocată și partenerii săi de afaceri. Sentința dată de Judecătoria Cluj-Napoca îl condamnă la 5 luni și zece zile de închisoare.

Alexandru Boc a fost trimis în judecată în septembrie 2019 pentru hărțuirea asociaților Oprean Mircea, Petric Daniela și a avocatei acestora Melinda Țuțu. Boc, Oprean și Petric sunt asociați în firma Pro Xpert Consulting, societate comercială din Cluj-Napoca specializată pe consultanță în domeniul fondurilor europene și a achizițiilor publice. În firma respectivă, Alexandru Boc figurează ca acționar majoritar. 

Trei ani de calvar…

Potrivit anchetatorilor, problemele cu Boc au început de când acesta a lansat platforma Digital Democracy și începea să folosească resursele și materialele din Pro Xpert Consulting în favoarea noii sale afaceri. Astfel că, pe fondul neînțelegerilor dintre Boc și celilați doi asociați, în toamna anului 2017, fără ca Boc să știe de eveniment, dat fiind că anterior ceruse amânarea lui. În momentul în care a aflat de evenimentul team building, Alexandru Boc a început să distrugă aparatura firmei. 

„… duminică eu i-am dat un mesaj lui Boc prin care îl anunțam despre ieșirea noastră și prin care îmi ceream și scuze pentru faptul că nu îi spusesem că voi pleca în team-building. După acel moment, am constatat că efectiv a început o nebunie, în acea zi Boc deplasându-se la sediul firmei P__ și a distrus mai multe bunuri, pe măsură ce făcea acest lucru el trimițându-ne și fotografii. Îl acele condiții am plecat din Moldovenești spre Cluj-Napoca, în timp ce ne deplasam, noi anunțând și organele de poliție, fapt pentru care atunci când am ajuns în Cluj-Napoca, ne-am deplasat la sediul firmei împreună cu polițiștii, în acel loc fiind identificat Boc, care ulterior a fost condus la poliție”, a declarat Daniela Petric. 

După incident, Alexandru Boc a început să își terorizeze asociații cu mesaje de intimidare și amenințare.

„În ceea ce privește infracțiunea de hărțuire a cărei victimă este Oprean Mircea Andrei, pe lîngă declarația acestei persoane, relevante cauzei sunt și fotografiile puse la dispoziție de victimă, în care sunt redate capturi ale convorbirilor telefonice tip SMS purtate între inculpatul Boc Ioan Alexandru și persoana vătămată Oprean Mircea Andrei, în zilele de 28.10.2017 și 29.10.2017, când inculpatul îi trimite lui Oprean următoarele mesaje: „știi că data viitoare când te mai pui cu mine va plânge mă-ta?”, „Te aștept jigodie”, „De amu a plânge mă-ta”, „Darkness triumph?! :))) Îmi sugi tu p**a acuma”, „O sa ma focusez să plângă mă-ta”.

(…)

Astfel, după ce persoana vătămată Petric Daniela Ioana îi expediază un mesaj inculpatului în care îi comunică plecărea în team – building, iar ulterior încearcă să îl calmeze și îl imploră să nu distrugă bunurile societății, acesta îi răspunde cu mesajele „Vă omor”, „Vă omor”, „Văăăăă omor”, „Vă aștept la prox”, „vă omor”, „M-ați distrus, vă omor”, toate aceste mesaje fiind urmate și de fotografii trimise de inculpat, în care sunt redate bunurile distruse”, se arată la dosar. 

În ”colimatorul” acestuia a intrat și avocata Melinda Țuțu de la Țuțu și Asociații, parte vâtâmată în dosarul penal. Boc a amenințat-o pe avocată cu sesizări la Baroul Cluj. 

„Cazul de față se îndreaptă spre o cercetare penală la parchetul militar, iar refuzul dumneavoastră reprezintă o complicitate la grupul infracțional organizat de o_____ și îndreptat împotriva României și a Uniunii Europene. Până la urmă se va afla și care a fost rolul d-voastra în minciunile și infractiunile comise de ceilalți asociați ProXpert Consulting, cu efecte ce pot fi încadrate cel puțin la tentativa de omor, daca nu chiar crimă împotriva umanității, având în vedere și dezastrul la care s-a ajuns în România”, i-a scris Alexandru Boc, avocatei Țuțu. 

La data de 03 aprilie 2019, ora 17:05, de la adresa de e-mail alex.b__ @ gmail. mesaj:

„Ah …:)

Nu ți-e rușine?!

Dar toate la timpul lor!

Ești sigură că nu ai acoperit un grup infracțional organizat?

Sau ca faci parte din el?”

La data de 03 aprilie 2019, ora 17:07, de la adresa de e-mail alex.b__ @ gmail. mesaj:

„Poate o sa-l rog pe domnul tismăneanu să-ți citească postarea lui cu paracopitatele … așa o meriți …”

La data de 03 aprilie 2019, ora 05:28 PM, de la adresa de e-mail alex.b__ @ gmail. mesaj:

„Bine … 🙂

Hai ca nu meriți atenția mea … o sa se ocupe alti avocati de tine. Chiar C.P. a găsit încadrarea la tentativă de omor ….

Si dacă tot m-ai rugat …”

La data de 03 aprilie 2019, ora 17:37, de la adresa de e-mail alex.b__ @ gmail. mesaj:

„ai avut timp suficient sa realizezi ca esti in conflict de interese … si sa raspunzi solicitarilor de clarificare …

Si daca tot ti-o ceri ….”

La data de 09 aprilie 2019, ora 15:06, de la adresa de e-mail alex.b__ @ gmail. mesaj:

„Pe fruntea ta scrie crimă împotriva umanității ….”

La data de 15 aprilie 2019, ora 03:55, de la adresa de e-mail alex.b__ @ gmail. mesaj:

„10 mai este si va fi o zi istorică … scorbosenie!”

La data de 15 aprilie 2019, ora 04:27, de la adresa de e-mail alex.b__ @ gmail.  mesaj:

„Deci de unde ești de loc? Cine sunt părinții tăi, ai frați? Mai trăiesc?

Asta pentru că tot mai rugat să te bag in seamă … și sa ajut istoricii … nu de alta …”

La data de 01 mai 2019, ora 07:10 AM , de la adresa de e-mail alex.b__ @ gmail. mesaj:

„No … îți rezerv un loc la secțiunea paracopitate de la muzeul antipa …?
Scarbosenie!?”

În aceeași zi, la ora 09:15, avocata Țuțu Melinda expediază următorul e-mail către Boc Ioan Alexandru:

„Stimate Dl. Boc, 
Vă solicit să încetați să mai îmi trimiteți mail-uri/mesaje, în caz contrar voi fi nevoită să înaintez plângere penală”.

Condamnat pentru hărțuire, amenințare și ultraj judiciar

Săptămâna trecută, Alexandru Boc a fost condamnat de către Judecătoria Cluj-Napoca 5 luni și zece zile de închisoare. Judecătorul a stabilit și o amendă penală pe numele acestuia, interzicându-i să se apropie sau să ia lăgătura cu avocata și cei dou asociați în următorii patru ani!

„Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 luni închisoare la care adaugă un spor de 1 lună şi 10 zile închisoare (1/3 din restul pedepselor cu închisoarea) şi amenda penală în cuantum de 4500 lei (150 zile-amendă şi 30 lei pentru fiecare zi-amendă), astfel că, în final, inculpatul va executa pedeapsa de 5 luni şi 10 zile închisoare şi amenda penală în cuantum de 4500 lei (150 zile-amendă şi 30 lei pentru fiecare zi-amendă). În temeiul art. 45 alin. 2, art. 67 alin. 1, art. 66, alin. 1, lit. a, b, n, o din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a comunica cu părţile civile O.M.A., P.D.I.şi T.M.sau cu membri de familie ai acestora ori de a se apropia de aceştia precum şi dreptul de a se apropia de locuinţa sau de locul de muncă ale părţilor civile O.M.A, P.D.I.şi T.M., pe o perioadă de 4 ani”, se arată în sentință. 

Decizia poate fi contestată în termen de 10 zile de la comunicare. De asemenea, judecătorul de cameră prelimnară a dispus internarea medicală a afaceristului clujean, pe motiv că acesta suferă de afecțiuni psihice și poate reprezenta un pericol public, el refuzând anterior să urmeze tratamentul medical prescris. 

 În următorul an, instanța a decis respingerea procedurii de dizolvare.

„Respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată, având ca obiect dizolvare societate, formulată de reclamantul BOC IOAN ALEXANDRU, în contradictoriu cu pârâţii OPREAN MIRCEA ANDREI, PETRIC DANIELA-IOANA, şi PRO XPERT CONSULTING S.R.L., . Admite cererea reconvenţională formulată de pârâţii reclamanţi reconvenţionali OPREAN MIRCEA ANDREI, PETRIC DANIELA-IOANA şi PRO XPERT CONSULTING S.R.L., în contradictoriu cu reclamantul pârât reconvenţional BOC IOAN ALEXANDRU. Dispune excluderea asociatului BOC IOAN ALEXANDRU din societatea PRO XPERT CONSULTING S.R.L. Dispune continuarea activităţii societăţii PRO XPERT CONSULTING S.R.L. având ca asociaţi pe OPREAN MIRCEA ANDREI şi PETRIC DANIELA-IOANA, cu participaţie egală la capitalul social. Obligă reclamantul pârât reconvenţional Boc Ioan Alexandru să achite pârâţilor reclamanţi reconvenţionali Oprean Mircea Andrei, Petric Daniela-Ioana şi PRO Xpert Consulting S.R.L. suma de 3.290 lei, cheltuieli de judecată”.

Sentința a rămas definitivă în urmă cu două luni, când Curtea de Apel Cluj a respins apelul formulat de Alexandru Boc. 

sursă: ziardecluj.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.