În condițiile în care Ministerul Sănătății a anunțat săptămâna trecută un regim de strictă austeritate pentru spitale, rectoratele universităților de medicină din toată țara se pregătesc să preia în subordinea lor câteva din marile spitale, după modelul facultăților de medicină din Occident.|Dacă unii dintre rectorii UMF s-au pus deja pe treabă și fac investiții serioase în spitalele pe care ar dori să le preia, alții, printre care și rectorul UMF Cluj, Alexandru Irimie, par să se teamă ca acest proiect să nu fie un cadou otrăvit.

Regim de austeritate pentru spitale

Într-o conferință organizată săptămâna trecută la Ministerul Sănătății, Eugen Nicolăescu, le-a cerut managerilor de spitale să găsească soluții pentru a acoperi finanțarea spitalelor până la sfârşitul anului, fără a tăia din salariile angajaţilor, întrucât nu vor primi bani la rectificarea bugetară. Managerii au fost informați că în cazul în care vor acumula datorii trei luni consecutiv vor fi demişi. Pentru multe din spitale, este aproape imposibil de evitat această situație, având în vedere că numai salariile personalului înghit 85% din bugetul lunar ce le revine. În aceste condiții, ministrul sănătății sugerează câteva soluții care, pretinde el, i-ar putea ajuta pe manageri să iasă din impas. „Aveţi foarte multe pârghii la dispoziţie, de dumneavoastră depinde cum le utilizaţi. Amintiţi-vă că dacă daţi mai multe consultaţii în ambulatoriu şi faceţi mai multe internări de zi, s-ar putea să aveţi mai mulţi pacienţi mulțumiţi, cu mai multe cazuri rezolvate, decât pacienţi care aşteaptă la uşile spitalelor pentru internare continuă”, a sugerat ministrul Eugen Nicolăescu.

Ministerul Sănătății se pregătește să scape de câteva spitale

În condițiile în care situația din spitale este dezastruoasă, Ministerul Sănătății se gândește să facă un cadou universităților de medicină din țară. Astfel, câteva mari spitale ar putea trece, din toamnă, în subordinea universităţilor de medicină. Rectorii le vor conduce în mod real şi îi vor putea numi pe directorii spitalelor respective. Ministerul Sănătății, deși vorbește foarte puțin despre acest proiect, susține totuși că cercetarea şi investiţiile vor fi avantajate. Proiectul se află pe masa Ministerului Sănătăţii, de la care se așteaptă să elaboreze o hotărâre în acest sens. Oficialii din minister nu au dorit să ofere mai multe detalii despre acest proiect, deoarece aceasta e încă subiect de negociere şi de discuţie, așa încât nu este deloc clar până unde vor merge atribuțiile rectorilor sau ce va însemna proiectul pentru studenții sau rezidenții de la medicină.

Iniţiativa a pornit de la Iaşi, unde rectorul UMF, Vasile Astărăstoae, a solicitat trecerea a cinci spitale în subordinea instituţiei. Astărăstoae susține că în acest fel managerii ar dispune de pârghii pentru a face investiţii în spitale şi de a demara proiecte de cercetare similare cu cele din  Occident. La Iaşi se are deja în vedere un consorţiu universitar format din cinci spitale  – Institutul de Oncologie, Institutul de Boli Cardiovasculare, Spitalul „Socola”, Spitalul  ”Căile Ferate” şi Spitalul „Sf. Spiridon”. „Una e să ai o bază clinică proprie în care studenţii să aibă acces şi alta să închei parteneriate cu spitalul”, declara Vasile Astărăstoae. UMF Iaşi derulează acum un proiect în valoare de 7 milioane de euro pentru Institutul de Oncologie. De asemenea au început deja demersurile ca Spitalului CF să treacă în subordinea UMF Iași țși se au în vedere investiţii de 3 milioane de euro.
Rectorul Ionel Sinescu al UMF București spune că activitatea didactică şi de cercetare va beneficia cel mai mult de pe urma acestei mutări. „România e singura ţară unde pe diplomele rezidenţilor apare că au fost instruiţi de Minister, nu de o universitate. Ori, Ministerul nu formează specialişti”, arată Sinescu. Taxele studenţilor s-ar putea transforma în investiţii în spital. „Universitatea are posibilităţi mai mari decât spitalul de atragere a veniturilor proprii, pe lângă taxele studenţilor: fonduri europene, proiecte de cercetare”, a adăugat Sinescu. Un alt avantaj este acela că rectorul şi Senatul universităţii vor face planul de management şi strategia de dezvoltare a spitalului, fără să mai fie nevoie de ordine de ministru. Dintre unităţile medicale bucureştene,  se pare că UMF București a pus deocamdată ochii pe Spitalul Universitar.

Clujenii mai precauți când vine vorba de cadouri de la centru

Rectorul UMF Cluj, Alexandru Irimie, este însă mai reținut, declarând pentru Gazeta de Cluj că, deși agreează proiectul, așteaptă să existe o lege concretă a Ministerului Sănătății, deoarece trebuie clarificat modul de finanțare a actului medical. ”Abia după ce  va exista o hotărâre de guvern care să reglementeze funcționarea acestor spitale vom putea știi ce cheltuieli implică un astfel de demers. Abia atunci vom fi în măsură să ne gândim ce spitale vor fi în subordinea UMF și vom vedea ce înseamnă aceste cheltuieli pentru bugetul universității”, spune Irimie.
Crina Crainic

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.