Alexandru Simon: „Matia Corvin a ajuns pe tron din accident”

Alexandru Simon, cercetător al Academiei Române în cadrul Centrului de Studii Transilvania şi cel mai tânăr premiant al Academiei, pentru cartea Ştefan cel Mare şi Matia Corvin. O coexistenţă medievală."  a acordat un interviu Gazetei de Cluj pe tema relaţiei dintre Matia Corvin şi Ştefan cel Mare

Rep.: Cum se simte cel mai tânăr premiant al Academiei Române? Este acesta un nou trend de întinerire a acestei instituţii?
Alexandru Simon: Una este să vorbim de „accidente personale”, cum este poate premiul meu, şi alta este să vorbim de trenduri reale. Într-adevăr, la ora actuală există un trend de întinerire, de promovare a cercetării avansate. În opinia mea, un rol important în această revigorare academică l-a jucat şi îl joacă alegerea şi ulterior realegerea profesorului Haiduc în funcţia de preşedinte al Academiei. Este o diferenţă destul de netă şi pe plan internaţional între ceea ce era Academia până în 2006 şi ceea ce este astăzi. Iar, ca toate instituţiile, Academia trebuie şi ea să se adapteze noilor condiţii. Spre exemplu, în ziua de astăzi doctoratul a ajuns să cadă la nivel de banalitate. Un doctorat de trei ani reprezintă ca valoare ceea ce reprezenta în urmă cu 10-12 ani licenţa. Şi atunci este nevoie de o structură piramidală mai ascuţită pe care Academia Română încearcă să o creeze acum. Trendul este ascendent, este pozitiv, iar semnele sunt bune.
Reporter: Ai primit premiul "Dimitrie Onciul" pentru cartea "Ştefan cel Mare şi Matia Corvin. O coexistenţă medievală." Care sunt premisele prin care Ştefan cel Mare a ajuns să ctitorească biserica din Feleac?
Alexandru Simon: În primul rând a contat faptul că Matia Corvin era interesat să aibă o structură pentru ortodocşi pe care să o controleze direct. Ea trebuia să fie într-un loc pe care să îl poată controla. Ori Feleacul era domeniul regal încă de la 1367 încredinţat oraşului Cluj. Orice se găsea pe acest domeniu nu se supunea decât oraşului Cluj şi regelui. Din această cauză, felecanii au dezvoltat o relaţie „particulară” cu autorităţile din partea felecanilor, fapt ce se mai vede şi astăzi. Totodată, clujenii care intrau în proces cu felecanii (până la 1572) erau judecaţi în Feleac. Iar felecanii au avut frecvent procese cu oraşul Cluj datorită hotarului niciodată clar fixat între cele sat şi oraş.
Feleacul avea atunci undeva la aproximativ 200 de locuitori. Satul însă nu se afla pe deal, ca şi astăzi, ci mai la vale, în ceea ce felecanii numesc pustă. La 1367, din porunca regelui Ungaria Ludovic I de Anjou, statul fusese strămutat din vârful dealului în vale pentru apărarea marelui drum din sud al Clujului (care era de fapt vechiul drum roman, al cărui traseu coincide în bună măsură cu cel al viitoarei centurii ocolitoare a Clujului). Interesant, este că, tot din actele coroanei regale, rezultă că pădurea care acoperea Dealul Feleacului la acea vreme şi în care se afla şi satul în primă fază, era plină de hoţi. Întrebarea, cu răspuns destul de evident, este ce făceau felecanii, „vecini” astfel cu hoţii, înainte să devină paznicii drumului.
Acest loc a fost ales de către Matia Corvin pentru a găzdui mitropolia ortodocşilor din jumătatea răsăriteană a Ungariei. Mitropolia nu a apărut din nimic. La baza ei stătea mitropolia Severinului. Aceasta fusese creată canonic de către patriarhia ecumenică de Constantinopol la 1370 când ea se afla pe teritoriul Ţării Româneşti. De la 1419-1424, Severinul, centrul nominal al mitropoliei, intrase în compotenţa Ungariei. Mitropolia a fost „reactivată” şi mutată în Transilvania în ultimul deceniu de domnie al lui Matia Corvin. În primă fază, s-ar putea ca noul ei sediu să fi fost la Râmeţ, unde la 1486 este amintit mitropolitul (arhiepiscopul) Gheorghe. Feleacul apare în plan ecleziastic abia în octombrie 1488,  mitropolitul (arhiepiscopul) Daniil donând un tetraevangheliar bisericii care atunci purta hramul Sfintei Paraschiva. Biserica fusese recent construită, după cum reiese şi din formula folosită de către Daniil în donaţia sa către locul unde şi biserică au făcut. Este probabil că atât Daniil, cât şi călugării din suita sa, care au rezidat la Feleac să fi fost sârbi. Daniil era un nume frecvent între ierarhi sârbi şi un nume rar între cei români, iar Sfânta Paraschiva (ale cărei moaşte erau păstrate la Belgrad) era un hram foarte rar pentru bisericile din mediul românesc (până în secolul XVII, când Vasile Lupu a adus moaştele sfintei la Iaşi).
Feleacul se găsea exact la jumătatea drumului în domeniile pe care Ştefan cel Mare le-a primit în Transilvania, prima dată doar pe hârtie, la începutul anului 1489. Între Feleac şi domeniul Ciceului sunt 80 de kilometri, toţi atâţia fiind şi între Feleac şi domeniul Cetăţii de Baltă. Aşezând mitropolia la Feleac, pe domeniul său, Matia putea să-l controleze mai bine pe Ştefan şi implicarea sa în Transilvania, întrucât doar Ştefan, dintre stăpânitorii ortodocşi, putea susţine o astfel de construcţie ecleziastică.
Ierarhul felecan trebuia sfinţit la Suceava. La Târgovişte sau în alte părţi acest lucru nu era posibil la acea vreme. Din punct de vedere canonic ortodox, Ţara Românească era cea care controla Transilvania (din această cauză, până în veacul XVI, ea a şi evitat să sprijine apariţia unei episcopii în Transilvania, toate prerogativele ecleziastice fiind păstrate în mâna mitropolitului Ţării Româneşti). De asemenea, cu excepţia Moldovei, la sfârşitul secolului XV, nu existat alt stat ortodox deschis faţă de Roma. Iar o mitropolie ortodoxă aşezată pe domeniul unei rege catolic nu avea cum să fie altfel decât favorabilă Romei. De la Sixt IV la Leon X, timp de peste patru decenii, moldovenii au fost singurii ortodocşi de pe lista cruciaţilor papalităţii. Ştefan, atletul Romei, omul a cărui ostilitate şi dorinţă de a supune Ţara Românească erau notorii în epocă, trebuia să asigure susţinerea răsăriteană necesară acestei mitropolii, instrument prin care Matia Corvin dorea să-i controleze şi mai bine pe supuşii săi ortodocşi din estul regatului.
Ar mai fi de spus că biserica la început era foarte mică. Era un paraclis mai curând pentru mitropolit şi suita sa. În ea intrau cu greu 20 de oameni (de populaţia unui stat nici nu putea fi vorba). Biserica fost extinsă la începutul anilor 1920, după unirea Transilvaniei cu Românie. O bună parte din costuri au fost suportate chiar de către regele Ferdinand. Ce este foarte interesant este că arhitectul care s-a ocupat de aceasta a fost chiar Kós Károlyi, „arhitectul naţional” al Ungariei Mari.
Rep.: Cum s-a dezvoltat biserica din Feleac şi influenţa lui Ştefan cel Mare în zonă în perioada ulterioară?
La 1494, sub autoritatea Feleacului, pe lângă aria Banatului şi a Transilvaniei, a intrat şi Maramureşul. În primăvara acelui an, fraţii Jagielloni s-au adunat la un congres de familie la Lewocza. Dinastia de Jagiello ţinea la acea vreme coroanele Ungariei, Boemiei, Poloniei şi Lituaniei. Dintre toţi fraţii Jagiello, singurul care nu era monarh cu adevărat sau cardinal, era Sigismund. Acesta trebuia să fie întronat în Moldova în locul lui Ştefan, omul care încurca ambiţiile Casei de Jagiello. Imediat, după întâlnirea de la Lewocza la care s-a decis căderea lui Ştefan, regele Ungariei, Vladislav II Jagiello, pentru a menaja suspiciunile domnului Moldovei a hotărât ca Maramureşul (aflat sub ascultarea stavropighiei de la Peri) să treacă sub ascultarea Feleacului, iar ca Ştefan să beneficieze de şi mai multe privilegii fiscale pe domeniile sale din Transilvania. La acea vreme, Ştefan era unul dintre primii latifundiari ai Transilvaniei şi unul dintre primii zece nobili ai Ungariei ca avere.
La 1497, s-a ajuns la confruntarea deschisă între Casa de Jagiello şi Ştefan cel Mare care a culminat cu bătălia de la Codrii Cosminului. A fost marele triumf al lui Ştefan. Practic jumătate din Ungaria s-a ridicat în sprijinul său, iar Vladislav II a ajuns el la un pas de a-şi pierde tronul. Imediat după, victoria lui Ştefan, principalii săi sfetnici, vistiernicul Isac şi logofătul Ioan Tăutu, au făcut donaţii la Feleac şi la Peri pentru a-şi arăta recunoştinţa pentru sprijinul primit în timpul evenimentelor de la 1497.
Fie în anii care au urmat (1501-1503), fie abia peste câteva decenii (la începutul anilor 1530), a apărut şi episcopia de la Vad. Din punct de vedere documentar, ea este atestată abia sub Petru Rareş. Primul ei episcop cunoscut a fost călugărul Atanasie de la Putna, veritabil comandant al oştilor lui Petru Rareş din părţile nordice al Transilvaniei. Dacă Vadul nu a fost creat ca episcopie cu titlu de răsplată a lui Petru Rareş pentru Atanasie, într-o vreme în care Feleacul ieşise deja din sfera de influenţă a Sucevei, fiind controlat de către adversarii ei din Transilvania şi Ţara Românească, atunci episcopia apărută astfel în vremea lui Ştefan cel Mare a fost destinată susţinerii Feleacului (mai ales arhitectura Vadului pledează pentru ultima posibilitate). Pentru avea o existenţă cât de cât canonică, pe lângă Peri, Feleacul mai avea nevoie de o structură ecleziastică în subordinea sa, iar aceasta se putea aşeza la Vad, chiar pe domeniul Ciceului ţinut de către domnul Moldovei.
Reporter: Care erau relaţiile dintre Ştefan cel Mare şi Matia Corvin având în vedere ajutorul reciproc pe care şi l-au acordat?
A.S. : În mod sigur nu erau buni prieteni. A fost o interdependenţă forţată. Nu aveau alte variante mai bune. Conjunctura şi finanţările de la Roma şi de la Veneţia i-au obligat să fie aliaţi. Dacă ar fi avut de ales, Ştefan ar fi sprijinit al rege pentru tronul ungar, iar Matia ar fi pus alt domn în Moldova Ştefan avea nevoie de Ungaria. Pe Polonia nu se putea baza, Ţara Românească era invadată odată la un an jumate de către el. La un moment dat, într-o scrisoare către papa Sixt IV, Matia Corvin a dat vina pentru eşecul campaniei antiotomane din Ţara Românească pe cruzimile făcute de moldoveni. Parţial, Matia avea într-adevăr dreptate. În schimb, Matia avea problemele sale. El era văzut de către dinastiile din zonă drept un parvenit. Fiul lui Iancu de Hunedoara, care nu avea nici un strop de sânge regal, ajunsese pe tronul Ungariei practic prin accident (dacă e să folosim exprimările de la acea vreme) şi nu avea cu cine să trateze. Cu Habsburgii a fost în conflict aproape constant cu excepţia a 4-5 ani. Jagiellonii din Polonia nu-l doreau. Cu ei se şi lupta pentru coroana Boemiei. Cu otomanii trebuia să se bată pentru  că era fiul lui Iancu.
Practic întreaga relaţie dintre Ştefan şi Matia este o suită de conflicte şi înţelegeri, de înţelegeri adesea încălcate (precum a fost cea care a dus la celebra bătălie de la Baia). Principalul rezultat au fost o serie de disfuncţionalităţi care au dus la eşecul a numeroase planuri antiotomane. Inclusiv, înţelegerea lor de la 1489 prin care Ştefan a primit domeniile din Transilvania a fost încălcată. Probabil principala condiţie cu care Ştefan a primit aceste domenii a fost susţinerea succesiunii lui Matia la tronul Ungariei prin fiul său nelegitim, Ioan. Matia avea suficientă experienţă încât să ştie că în relaţia cu Ştefan trebuie să fie foarte atent. De aceea, Ştefan şi-a primit domeniile doar pe hârtie (în posesia lor efectivă a intrat abia la 1492-1493).
La 1490, Matia a murit. Ştefan a văzut rapid că fiul lui Matia nu are susţinerea ungară necesară pentru a deveni rege. S-a orientat spre rivalii acestuia. Prima dată s-a înţeles cu Habsburgii, iar apoi cu Vladislav II, regele Boemiei, care a şi devenit rege al Ungariei. Pe moment, Vladislav era cea mai bună soluţie pentru Ştefan. Apoi, Ştefan şi Ioan s-au împăcat. Aveau suficienţi duşmani comuni. Interesante sunt astfel şi alte două aspecte. Trimişii lui Ştefan şi Ioan la Veneţia au ales împreună ultimul doctor al domnului Moldovei cu câteva luni înainte de moartea acestuia. Iar, atât Ştefan cât şi Ioan au murit în acelaşi an, 1504 (Ştefan în iulie, Ioan în octombrie).
Rep.: Este Matia Corvin cel mai important rege al Ungariei? Ce a făcut acesta pentru această regiune?
A.S.: Cel mai important rege este o formulă care ţine şi de sensibilitatea clujeană, dar într-adevăr este cel mai popular rege. Dacă întrebi o persoană în Europa sau chiar în America ce regi ai Ungariei cunoaşte, unii poate îţi vor zice Ludovic cel Mare, Sigismund de Luxembourg sau Sfântul Ştefan, dar în mod sigur unul dintre ei va fi Matia Corvin. Pentru că în istoria lui Matia Corvin există foarte multă umanitate. A avut o viaţă de familie absolut nefericită. În plus, este acel nume de Corvin, care a intrat şi în folclor. Pe deasupra, a intrat în istoria Europei drept un rege care protejează cultura, artele, un rege deschis, modern. Termenul de modern era folosit în epocă ca să indice că el a venit de nicăieri, că nu avea vreo vechime, vreo legitimitate dinastică. Astăzi putem trece cu vederea campaniile de construcţii de palate, dotarea marii biblioteci a lui Matia Corvin care a împins Ungaria în faliment. În ultimii ani de domnie bugetul anual al Ungariei era depăşit cu 50% şi practic toată factura pentru această cheltuială a dus la prăbuşirea Ungariei atât de uşor. Matia Corvin contează mult din punct de vedere românesc întrucât este una dintre personalităţile cu sânge românesc care au ajuns departe în Evul Mediu. Sunt puţine personalităţi cu sânge românesc care au ajuns mai departe decât el. Mai mult, nu s-a dezis niciodată de originile sale româneşti. Matia Corvin a fost unul dintre cei mai abili politicieni. În pofida dimensiunilor atinse de eforturile sale, el s-a luptat pentru foarte puţin. El a vrut să îşi consolideze domnia în Ungaria şi să păstreze tronul acesteia în familia sa.

Tiberiu Hrihorciuc