Anul electoral 2008 a pus partidele clujene pe jar. Apropierea alegerilor locale din 1 iunie a dat nastere unor aliante mai mult sau mai putin ,,disperate”. La nivel national, PSD a decis sa colaboreze cu PC, decizie aspru criticata de social-democratii clujeni, carora le e frica ca experienta din 2004 sa nu se repete. În ceea ce priveste colaborarea dintre PNL si PRM, aceasta a ramas doar un vis, spre dezamagirea senatorului PRM, Gheorghe Funar. Nici maghiarii n-au reusit sa ajunga la o întelegere, atât PCM, cât si UDMR luând-o pe cai separate.

Alianta UDMR-PCM ,,s-a evaporat”

Anul 2008 a dat nastere si unui nou partid, Partidul Civic Maghiar. Drept consecinta, dupa cum era de asteptat, UDMR si PCM au decis sa candideze împreuna pentru ca electoratul maghiar sa nu fie divizat în doua. Însa, socotelile de acasa nu se potrivesc cu cele din târg. Dupa mai multe negocieri, PCM si Uniunea nu au reusit sa se puna de acord si au hotarât ca cea mai buna solutie ar fi sa candideze pe liste separate. ,,Am fost foarte aproape sa ne întelegem. Noi ne-am gândit la o lista comuna pentru Consiliul Local si Consiliul Judetean, unde partidul nostru sa aiba doua locuri eligibile pentru fiecare consiliu în parte. Dar UDMR ne-a oferit doar un loc pentru CJ si CL, iar noi nu am fost de acord” a declarat Gergely Balasz, presedintele PCM Cluj-Napoca. Totodata, acesta a explicat ca nu vor exista liste comune nici în cazul localitatilor din mediul rural. Însa, PCM va sustine candidatii Uniunii pentru Primarie din  municipiul Gherla, dar si din comunele Unguras, Moldovenesti, Sâncraiu si Mihai Viteazul.

PCM îl sustine pe Mate pentru CJ ?

Cristina Sandor, presedintele organizatiei judetene a PCM a declarat ca partidul va sustine UDMR doar în cazul în care Uniunea va ajunge în turul al doilea. ,,Daca UDMR ajunge în turul al doilea îi vom sustine si credem ca si ei ne vor oferi sprijinul lor, în cazul în care noi ajungem în turul al doilea. Am discutat despre sustinerea lui Mate pentru sefia Consiliului Judetean, dar nu am ajuns la nici o concluzie. Noi nu o sa le propunem nimic” a afirmat Sandor. În acelasi timp, liderul PCM Cluj a spus ca partidul pe care îl reprezinta va aduna voturile de protest împotriva UDMR si ca adversarul Uniunii nu este PCM, ci pasivitatea electoratului. ,,PCM va fi o alternativa care are la baza niste valori, nu foarte diferite de UDMR, însa detaliile vor face diferenta. Credem ca putem deveni doua organizatii complementare. Oamenii s-au retras , nu mai voteaza UDMR deoarece Uniunea n-a stiut sa le resolve problemele”, a încheiat Cristina Sandor. Desi Sandor a afirmat ca sustinerea deputatului UDMR, Mate Andras Levente pentru sefia Consiliului Judetean este doar la nivel de negociere, Laszlo Attila, presedintele UDMR Cluj e convins ca PCM îi va oferi sustinere completa lui Mate. ,,N-am reusit sa ne întelegem, însa am stabilit ca nu ne vom ataca reciproc. Singura chestiune pe care am stabilit-o este faptul ca PCM îl va sustine pe Mate pentru CJ. Iar, în ceea ce ma priveste pe mine, mi-au zis ca asteapta campania si vor decide pe ultima suta de metri”, a declarat Laszlo. Întrebat daca PCM este un adversar politic demn de luat în considerare, Laszlo a explicat ca campania PCM va fi axata pe oamenii fideli partidului, carora Uniunea nu li se poate adresa în mod credibil.

Uioreanu: ,,Nu va fi nicio alianta”

În urma cu câteva saptamâni, senatorul PRM, Gheorghe Funar lansa ,,o bomba electorala”, cum ca PRM a purtat negocieri  cu PNL Cluj pentru o eventuala alianta pre-electorala la nivelul judetului si ca exista posibilitatea ca partidul sa renunte la un candidat propriu pentru Consiliul Judetean si sa îl sustina pe actualul presedinte al CJ, Marius Nicoara pentru un nou mandat. În schimbul acestei sustineri, PRM dorea doar un post de vicepresedinte de CJ. Dar entuziasmul lui Funar a disparut repede, având în vedere faptul ca de asa-zisa alianta s-a ales praful. În ciuda acestui fapt, Funar, care este în acelasi timp si contracandidatul lui Emil Boc în cursa pentru fotoliul de primar, a declarat ca PRM nu s-a razgândit în privinta sustinerii lui Marius Nicoara pentru un nou mandat de presedinte al Consiliului Judetean. ,,Nu va mai fi nicio alianta. Vom merge pe liste separate, însa îl vom sustine în continuare pe Marius Nicoara pentru CJ, deoarece el este cel mai bun dintre toti candidatii. A dovedit prin fapte, nu prin vorbe ca stie ce este mai bine pentru judet”, a explicat Funar. În acelasi timp, Horea Uioreanu, presedintele PNL Cluj-Napoca sustine si în prezent ca PNL nu a purtat niciodata negocieri cu PRM în vederea încheierii unei aliante pre-electorale. ,,V-am mai spus si repet ca nu exista nici o negociere între cele doua formatiuni. Este dorinta PRM-ului de a-l sustine pe Marius Nicoara în cursa pentru Consiliul Judetean. Momentan, PNL nu are de gând sa încheie vreo alianta cu nici un partid. Vom vedea dupa primul tur care va fi situatia”, a încheiat Uioreanu.

PC, refuzat de PSD Cluj

În urma cu doua saptamâni, viata politica a suferit un nou ,,soc”, de data aceasta la nivel national. PSD si PC au decis sa colaboreze, încheind un protocol de colaborare politica. Spre deosebire de 2004, cele doua formatiuni politice au decis ca alianta sa fie înregistrata la Tribunal, pe modelul Aliantei D.A. Mircea Geoana, liderul PSD a declarat presei ca decizia de înregistrare a aliantei a fost luata pentru ca social-democratii sa evite o posibila ,,evadare”, asa cum s-a întâmplat în 2004. Desi la nivel national, PSD va colabora cu PC, organizatiile locale au libertatea sa aleaga daca vor încheia aliante cu conservatorii sau nu. Colaborarea cu conservatorii nu este privita cu ochi buni de catre Vasile Dâncu, liderul PSD Cluj, dar nici de Remus Lapusan, presedintele PSD Cluj-Napoca. ,,Nu vom încheia nici o alianta. Cei de la Bucuresti au luat aceasta decizie, fara sa ne consulte. Nu sunt de acord cu aceasta colaborare deoarece am avut experiente neplacute cu conservatorii si în 2000, si în 2004, când noi am luptat pentru doamna Gratiela Iordache ca sa ajunga deputat, iar când a obtinut aceasta functie, a trecut la PD”, a încheiat Uioreanu.

Dâncu, sceptic fata de PC
Liderul organizatiei judetene a PSD, Vasile Dâncu e de parere ca dupa experienta cu PC, social-democratii au nevoie de o perioada de readaptare si ca deocamdata este posibila doar o alianta la nivel parlamentar, iar o decizie în vederea unei colaborari lsa nivel local va fi luata doar dupa alegerile locale din 1 iunie.  “Nu am studiat în detaliu acordul, o sa vreau sa-l vad si sa-l discut împreuna cu organizatia, însa cred ca orice formula ca aceasta trebuie sa se constituie abia dupa alegerile locale de la începutul verii, pentru ca o astfel de structura e dependenta, în primul rând, de rezultatele lor la aceste alegeri”, a declarat Dâncu. Pe de alta parte, presedintele PC Cluj, Decebal Manole considera ca o astfel de alianta ar aduce numai avantaje celor doua formatiuni politice. ,,Consider ca o alianta între conservatori si social-democrati ar aduce numai avantaje. Astfel, daca PSD va obtine destule voturi, va avea sansa ca primul-ministru sa fie ales din cadrul social-democratilor. Fiecare vot pe care PC îl aduce va fi benefic pentru PSD. Deocamdata suntem în negocieri, axându-ne pe listele locale, fiecare având liste separate. Fiecare îsi va masura propriile forte”, a precizat Manole.

Emil Boc, presedintele PD-L e de parere ca alianta politica dintre PC si PSD este un semn al incapacitatii politice a celor doua formatiuni de a oferi solutii românilor. ,,Este aceeasi Mãrie, cu altã pãlãrie. Este un semn al incapacitãtii politice a celor douã partide de a oferi solutii românilor si un semn al incapacitãtii de a-si asuma singure un proiect politic”, a declarat Boc pentru presa.

Presedintele PSD Cluj, Vasile Dâncu a declarat ca PRM nu va mai conta din punct de vedere politic la alegerile locale din acest an, deoarece în majoritatea judetelor din Ardeal PRM nu atinge pragul electoral de 5%. "PRM are foarte mult de luptat ca sa urce peste 5% în toata Transilvania, ca sa devina actor politic. Am testat în aceasta campanie electorala, în câteva judete, câteva dintre ideile nationaliste care înainte faceau parte din baza argumentarii în localitatile mixte legate de maghiari vis-a-vis de români, politicieni fata de populatie. Am observat ca în 2004 ajunsesera la echilibru: jumatate din români ziceau ca ungurii vor dezlipirea Ardealului, iar ungurii considerau ca românii îi discrimeaza. Acum am vazut ca în jur de 60% din români nu mai prizeaza ideile acestea", a declarat Dâncu, citat de Mediafax.
Timea Moldovan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.