Alianța Maghiară din Transilvania a făcut o sesizare împotriva președintelui Klaus Iohannis pe care îl acuză de instigare la ură.

Copreședinții Alianței Maghiare din Transilvania (AMT), alcătuită din Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) şi Partidul Civic Maghiar (PCM), au solicitat, printr-o scrisoare, președintelui Partidului Popular European (PPE), Donald Tusk, „să adopte o poziție fermă și neîntârziată împotriva discursului de instigare la ură, rostit de președintele României, Klaus Iohannis”, transmite MTI, citată de Rador.

Scrisoarea a fost comunicată duminică după-amiază de Biroul de Presă al AMT. Copreședinții alianței, István Csomortányi (preşedintele PPMT) şi János Mezei (preşedintele PCM) consideră că „discursul instigator la ură, rostit” de șeful statului român are un impact grav asupra relațiilor româno-maghiare.

„Avem convingerea că Partidul Popular European trebuie să protejeze ferm valorile europene și nu trebuie să tolereze discursul instigator la ură al liderilor de stat din familia politică a PPE”, se mai arată în scrisoare. Potrivit politicienilor maghiari, Klaus Iohannis a fost condus, probabil, de mai multe obiective în declarația sa anti-maghiară, însă toate acestea sunt incompatibile cu valorile europene.

În opinia celor doi lideri este posibil ca intenția ităţiișefului statului român să fie, pe lângă denigrarea Partidului Social Democrat (PSD), reaprinderea flăcării adversităţii româno-maghiare, iar concomitent cu aceasta instalarea unei stări de război”. Potrivit celor doi lideri, este de imaginat că șeful statului astfel încearcă să pregătească țara pentru arestarea liderilor de opoziție, care – în opinia sa – reprezintă un risc la adresa securității naționale.

Copreședinții ATM mai cred că Klaus Iohannis „i-a umilit pe maghiarii care trăiesc în România ca o comunitate națională autohtonă, care este mândră de limba sa maternă, de tradițiile istorice multiculturale, și este tolerantă, prin faptul că s-a adresat în limba maghiară către PSD și a spus că cei din acest partid sunt trădătorii țării”.

Potrivit copreședinților Alianței Maghiare din Transilvania, politica anti-maghiară ridicată la nivel de stat, care prezintă multe similitudini cu discursurile și acțiunile rasiste, antisemite și anti-romi, are o tradiție serioasă în România.

„La aplicarea acestei politici scopul este întotdeauna obținerea unui capital politic, chiar și cu prețul instigării la conflicte etnice. Este acceptabil acest tip de practici în opinia președintelui Partidului Popular European? Dacă nu este acceptabil, vă rugăm să acționați neîntârziat!”, au precizat copreședinții ATM în încheierea scrisorii adresate prședinteleui PPE, Donald Tusk.

După cum se știe, președintele Klaus Iohannis și-a exprimat opinia în cadrul unui discurs televizat, miercuri, cu privire la recenta adoptare tacită de către Camera Deputaților a proiectului de lege privind autonomia teritorială a Ținutului Secuiesc. Klaus Iohannis a declarat: PSD, cea mai mare forță politică în Parlamentul României, „luptă pentru a da Ardealul maghiarilor”. Salutând PSD în limba maghiară, Klaus Iohannis a pus întrebarea: Oare, ce a promis premierul ungar în schimbul înțelegerii?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.