Sursa foto: BZI

Președintele APP, Codrin Ștefănescu, a declarat că vinovații pentru prelungirea ilegală și abuzivă a stării de urgență trebuie destituiți din funcțiile publice.

Pe 18 noiembrie, Î.C.C.J. s-a pronunțat prin Hotărâre definitivă și irevocabilă: starea de alertă în România a fost prelungită ilegal!

Mai exact, Î.C.C.J. a respins recursul formulat de Guvernul României,  respectiv Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU), reprezentat de Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) și Ministerul Afacerilor Interne (MAI), împotriva sentinței nr. 1796 din 3 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.  

Mai mult chiar, Î.C.C.J. a spus clar și răspicat că HG nr. 1183/2021, prin care s-au impus și prelungit toate ororile medicale și administrative din pandemie, a fost o lege cu prevederi ilegale, neconstituționale și abuzive.

Și pentru că Alianța Pentru Patrie a criticat și s-a opus la vremea respectivă tuturor nedreptăților flagrante făcute de autoritățile statului asupra românilor, somează Guvernul să iasă public și să arate măsurile concrete luate împotriva vinovaților care au comis ilegalitățile și abuzurile halucinante, dintre care reamintim:

– Sute de mii de români au fost lipsiți de consult, îngrijire și tratament medical, unii dintre aceștia chiar au fost scoși pe tărgi, cu forța, din spitale, și toate acestea pentru că ați declarat că doar Covid 19 se tratează.

– Zeci de mii de decese cauzate de situația prezentată anterior.

– Zeci de mii de decese cauzate de vaccinarea forțată și precaritatea tratamentului împotriva Covid 19, chiar dacă anumiți medici au prezentat scheme optime și ieftine de medicație, cum este exemplul doctoriței Flavia Groșan.

– Ororile de neimaginat cu îngroparea oamenilor în saci negri de plastic, fără slujbele religioase tradiționale, și fără ca familiile să-și poată vedea sau lua măcar adiode la cei dragi.

– Românii au ars de vii și au murit carbonizați, în cele 11 incendii declanșate în Secțiile A.T.I. ale tot atâtor spitale, și nici până la această oră vinovații nu sunt trași la răspundere.

– Peste 300.000 de amenzi  în valoare totală de 570 de milioane de lei (peste 120 de milioane de euro), aplicate pe perioada stării de urgență, celor care au încălcat restricțiile din ordonanțele militare.

OUG 129/2021, 149.560 de români au fost amendaţi după ce s-au întors din străinătate, pentru că nu au completat formularul PLF (Passenger Locator Form – formularul de localizare al persoanei). Valoarea amenzilor date doar în perioada 25.12.2021 – 31.01.2022 a fost în cuantum de 360.991.000 lei.

– Aproximativ 80% dintre amenzi au fost contestate în instanță, și au blocat activitatea judecătorească.

– Toate achizițiile și cheltuielile de-a dreptul nebunești, începând de la izolete, spitale-cort, amenajare spitale de carton, până la sutele de milioane de doze de vaccine, achiziții asupra cărora nici până-n momentul de față nu s-au finalizat cercetările penale și trimiterea dosarelor în instanță (Chiar Crin Bologa – Procurorul șef al D.N.A. a afirmat public că133 de dosare au fost înregistrate la DNA de la începutul pandemiei, și că: ” (…) este foarte grav ca unii cetățeni, cu funcție de conducere în statul român, să profite de această situație gravă și să se îmbogățească pe seama bolii, pe seama suferinței oamenilor. (…) Sunt persoane importante, de la diferite niveluri ale statului român, și la nivel local dar și la nivel central”.

– Numai în 2020, Guvernul PNL-USR, a cheltuit pe seama pandemiei 4,85% din PIB-ul României, și Guvernul PSD-PNL-UDMR -3,81 din P.I.B. în 2021, adică peste două miliarde de euro, în afară de sumele, provenite din împrumuturile externe.

Adică din cele 54 de miliarde de euro împrumutați de Florin Cîțu, pentru care nu există nici până în ziua de astăzi, o justificare oficială, asupra utilizării acestor sume imense. Mai mult decât atât, de 12 luni, Guvernul refuză să răspundă la întrebările puse de mass-media, legate de scopul și cheltuirea acestor sume.

În legătură cu cele de mai sus, presa din România a adresat alte zeci de întrebări, la care nu a primit răspuns, vis a vis de măsurile ilegale luate de Guvern și Președinție, din care prezentăm mai jos un pasaj în ”facsimil”:

Luând act de propunerea Guvernului pentru prelungirea stării de urgență, precum și de Hotărârea CSAT nr. 51/2020 privind necesitatea prelungirii stării de urgență și planul de acțiune la prelungirea stării de urgență,

În temeiul prevederilor art. 93 alin. (1) și ale art. 100 din Constituția României, republicată, precum și ale art.3, art. 10 și art.15 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.453/2004, cu modificările și completările ulterioare,

Președintele României decretează:

Art. 1. – Începând cu data de 15 aprilie 2020, se prelungește cu 30 de zile starea de urgență pe întreg teritoriul României, instituită prin Decretul nr.195/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020.

Art. 2. – Pentru prevenirea răspândirii COVID-19 și realizarea managementului consecințelor, raportat la evoluția situației epidemiologice, pe durata stării de urgență este restrâns exercițiul următoarelor drepturi şi libertăți, proporțional cu gradul de realizare al criteriilor prevăzute de art. 3 alin. (5):

  1. libera circulație;
  2. dreptul la viață intimă, familială și privată;
  3. inviolabilitatea domiciliului;
  4. dreptul la învățătură;
  5. libertatea întrunirilor;
  6. dreptul la grevă;
  7. dreptul de proprietate privată;
  8. libertatea economică.

Alianța Pentru Patrie somează Guvernul să-și asume răspunderea în mod oficial pentru tragediile și dramele pe care le-a provocat românilor, pentru cele peste 150.000 de dosare aflate pe rol în urma acestor abuzuri, pentru închiderea activităților comerciale ale firmelor românești și falimentarea acestora, pentru distrugerea sistemului HORECA, pentru amenzi, arestări, cătușe, percheziții și pentru pensionarii terorizați, hărțuiți și târâți pe asfalt către dube, pentru aberații de tipul ”purtatului măștii în mod necorespunzător”.

Alianța Pentru Patrie va cere și în Parlament, în mod oficial, ca Guvernul să înceapă procedurile de destituire din fucțiile publice, a celor vinovați, începând de la miniștrii, secretari de stat, șefi de comisii, și terminând cu ”Comandamentul” condus de Arafat.

Citește și:

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here