De curând, în Camera Deputaților a fost adoptată ordonanța de urgență care stabilește o taxă de solidaritate pentru companiile din energie cu 178 de voturi „pentru”, 71 de abțineri, iar trei deputați nu au votat legea de aprobare a OUG 186 din 2022.

AUR, partidul condus George Simion, a ieșit în stradă, a strigat și aruncat cu vorbe grele, precizând că nu vor vota o asemenea lege. Colac peste pupăză, lucrurile nu au stat chiar așa, iar la votul final, în frunte cu USR, AUR s-a abținut de la vot.

Alin Coleșa, liderul AUR de la Cluj, a declarat într-o conferință de presă de ce partidul său s-a abținut de la vot privind taxă de solidaritate pentru companiile din energie. Parlamentarul a precizat, oarecum fără a avea încredere în cuvintele pe care le spune, că în ziua respectivă, ordinea de zi s-a schimbat și s-au adăugat mai multe PLX-uri peste care nu a apucat să-și arunce privirea.

Mai mult decât atât, tot el a spus că a avut timp o oră și ceva pentru a trece prin filtrul rațiunii toate aceste noutăți aduse pe ordinea de zi, dar cum timpul nu „mai avea răbdare”, AUR s-a întors din drum și a spus că se abține de la vot, după ce a trâmbițat sus și tare că va vota împotrivă.

Un lucru este cert: atâta timp cât AUR va continua că acest joc de a schimba tabăra, electoratul se va diminua, treptat, iar la alegerile din 2024 se vor trezi cu o surpriză.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.