Președintele Consiliului Județean Cluj,  Alin Tișe, lansează acuzații acide către membrii Partidului Național Liberal care, după spusele acestuia, își declară simpatia spre un anumit lider politic numai pentru a-și păstra funcția și privilegiile. Liberalul a declarat că se gândește serios dacă mai rămâne sau nu în Partidul Național Liberal, fiind dezamăgit de atitudinea colegilor săi, care nu numai că nu se gândesc la binele partidului, ci continuă să promoveze oameni incompetenți în funcții importante.  

Nu cred că o gașcă care trage scaunul de sub fundul unui om și pune pe altcineva pe acel scaun, poate reforma partidul

Alin Tișe a afirmat că cei care doresc să îi fure scaunul lui Ludovic Orban pun mai presus interesele personale, de cele ale partidului și că PNL are nevoie de oameni competenți care să inspire credibilitate în rândul cetățenilor. 

„Am spus-o și o repet, în momentul de față, reformarea PNL-ului nu depinde de un om sau de o persoană anume, ci depinde de o echipă, care trebuie să promoveze oameni noi, performanți și credibili. Eu nu cred că o gașcă care trage scaunul de sub fundul unui om și pune pe altcineva pe acel scaun, în ideea în care gașca rămâne să-și păstreze privilegiile, poate reforma partidul. Nici nu cred că un om poate fi bun în 3, 4 sau 5 ministere, doar pentru simplul fapt că face parte din gașca care trebuie. Indiferent de cine va fi președintele PNL-ului, dacă nu va avea o echipă formată din oameni competenți, care să dea o șansă partidului și să imprime credibilitate, nu va avea nici o șansă, pentru că nu poți să ai rezultate noi, bune, cu oameni vechi. Nu poți să faci un minister eficient, dacă este condus de un ministru ineficient.”

Mi-au spus să tac din gură că o să mi se întâmple lucruri mai puțin plăcute

Președintele Consiliului Județean Cluj ne-a transmis că în perioada în care și-a exprimat părerea cu privire la Ludovic Orban, mai multe persoane din PNL i-au atras atenția și l-au sfătuit să fie mai rezervat pentru că cineva i-ar putea face ceva rău, iar la puțin timp aceleași persoane, care inițial îl susțineau pe Orban, s-au întors împotriva lui, în speranța că viitoarea conducere îi va ajuta să se mențină pe aceleași poziții. De asemenea, Alin Tișe se declară indignat de practicile unor lideri politici de la nivel național, care vin la Cluj ca să-și facă imagine și să dea lecții de politică. 

„Eu am fost printre puținii contestatari ai lui Ludovic Orban. La vremea respectivă, m-am exprimat public și majoritatea mi-au spus să tac din gură că o să mi se întâmple lucruri mai puțin plăcute, o să-mi fac ei ceva, o să pățesc eu ceva. Mulți mi-au dat dreptate, dar m-au atenționat că lucrurile nu trebuie spuse așa.

După o lună, brusc cei care stăteau „la cutiuță” și-l întrebau pe domnul Orban când se mai întoarce ca să-l sărute prin diferite locuri, au devenit cei mai mari adversari ai lui Ludovic Orban și dintr-o dată se cred reformatorii partidului, sperând că noul președinte care va veni îi va păstra pe aceleași poziții. Întrebarea mea pentru ei este pentru ce mai facem politică? Ca să-i punem pe aceiași oameni să-i învârtim la conducere doar pentru că ei sunt acolo de-o viață și nu se mai dau duși? Pentru ce să mai facem noi politică în județ și să se laude pe urmă cu rezultatele Clujului și cu munca noastră anumiți lideri naționali, care vin la Cluj ca să-și facă imagine, în loc să ne facă ei nouă imagine? Cum poți să fii lider național, dacă imaginea ta e mai slabă decât a unui lider județean? Cum poți tu să conduci un partid, dacă la tine în județ nu ai credibilitate și nu te votează nimeni? Nu ți-ai asumat o candidatură niciunde la tine în județ, unde nu am văzut dacă oamenii te-au votat sau nu, dar te duci la nivel național și vii și îmi spui mie și îmi dai lecții despre politică, îmi spui cum se conduce o organizație, iar tu la tine în județ nu ești în stare de asta. ”

Nu mai pot accepta toți ipocriții, nepregătiții și toți incompetenții în funcții cheie la București

Alin Tișe a mai afirmat că Partidul Național Liberal va avea mari probleme la următoarele alegeri dacă nu începe o reformă profundă cu oameni noi, prin care să ofere credibilitate alegătorilor și să nu afecteze imaginea partidului. De asemenea, liberalul susține că în cazul în care ideile sale nu sunt acceptate și împărtășite în PNL, se va simți nevoit să-și găsească locul într-un alt partid în care să se poată exprima liber fără să fie atenționat constant că ar putea deranja pe cineva.

„Așadar,  partidul acesta ori începe o reformă profundă și vine cu oameni noi, credibili, care să imprime o altă viziune acestui partid, să ne adaptăm la vremurile pe care le trăim, ori, dacă nu va avea mari probleme la alegerile viitoare, deoarece aceiași oameni nu vor avea rezultatele diferite de cele de acum. Despre asta este vorba, eu nu am războaie personale cu nimeni, nu am nimic de împărțit cu nimeni. Mă voi decide în curând dacă voi candida și unde voi candida, asta după ce mă voi consulta cu oamenii din organizație, cu primarii cu consilierii județeni.

Dacă mă vor susține pe o funcție la nivel național voi candida, dacă nu, nu voi candida și merg mai departe. Deci nu vânez locul nimănui, dar nici nu pot să fiu condus de oameni inferiori politic mie, care să-mi dea lecții de 20 de ani. Sunt în partidul acesta de 21 de ani, la început mi s-a spus că să tac din gură că nu am eu vechime să vorbesc în partid, să mai aștept. Am mai așteptat 10 ani, după au mai trecut încă 10 ani și mi s-a spus să fiu mai atent că s-ar putea să deranjez și să pățesc nu știu ce, acum după 20 de ani mi se spune că vorbesc prea direct și că de ce le spun lucrurilor pe nume, păi când să vorbesc? Când ies la pensie?

După 20 de ani într-un partid, nu poți vorbi de cei care au intrat într-un partid de un an, de doi, de cinci, ei sunt marii șefi a unui minister și se cred buni la toate, când, de fapt, nu sunt buni la nimic că nici măcar nu au pregătire pentru ministerul respectiv și noi stăm și ne uităm la ei ca la soare, așteptând să ne dea lumină. Despre asta este vorba în politică, ori accepți că trebuie să reformezi un partid și să pui oameni competenți și lași gașca de-o parte, ori  partidul va avea aceleași rezultate cu aceleași metode. Reforma partidului nu înseamnă să „stai la cutie” și să-i furi scaunul lui Orban.

Eu nu sunt un adept al lui Orban, doar se știe public asta, dar nu m-am avântat să mă exprim în favoarea altcuiva pentru simplul fapt că aștept perioada de depunere a candidaturilor, care încă nu este oficială, să văd ce candidați mai există, dacă mai există, să văd unde mă voi decide să candidez, dacă am susținere că s-ar putea ca ideile mele despre partid să nu fie împărtășite de alți colegi, iar atunci am două variante să accept că am greșit, că părerea mea e proastă și că ideile mele nu se regăsesc în PNL, să le accept și să merg mai departe sau să renunț la partid și să-mi găsesc locul în altă parte unde ideile îmi vor fi apreciate.

Nu există cale de întoarcere și nu este cu patimă, e pur și simplu dorința mea după 20 de ani de politică, cred că ajunge și nu mai pot accepta la modul sincer toți ipocriții, nepregătiții și toți incompetenții în funcții cheie la București care să ne dea lecții despre cum se conduce un partid. Eu trebuie să muncesc pentru alegerile locale de trei ori mai mult, decât aș munci în mod obișnuit numai ca să salvez ceea ce ei strică de la nivel național.”

Contactați telefonic de Gazeta de Cluj, atât președintele PNL Cluj, Daniel Buda, cât și prim-vicepreşedintele PNL, Rareș Bogdan, au refuzat să comenteze afirmațiile lui Alin Tișe.

1 COMENTARIU

  1. Nici Orban , nici Catu .
    Cautati alti lideri din asa zisa tabara a reformistilor ( Sigartau, Rres, Bolojan, Haba, Falca, Boc ).
    Altfell la ora actuala intrati pe ” Toboganul „ CDR-ULUI si riscat sa nu obtineti nici 15%.
    ” Spalatul rufelor ” in PNL la ora actuala este o mizerie .
    Cu o tara ”care o duce bine , economia duduie, nu producem decat programe IT si producem 15 -25 % produse aimentare ( lactate si preparate din carne ) ptr consum si importam la greu marfa de calitatea a treia platita la a intaia , facem reclama la TV pentru produse farmaceutice si suplimente alimentare-la care sa citim cu atentie prospectele suntem o ” Tara de zombii ”
    Avem o fabrica de medicamente super dotata ”Terapia ” cu multiple calitati care poate dezvolta medicamente ieftine , vaccinuri, etc dar ne batem joc de ea ,am vanduto la Indieni este recunoscuta de OMS dar vrem sa facem loc ” Imobiliarelor ” il injuram pe Dl Damian ca mai scrie cate in articol legat de ce va urma.
    In Cluj mai cunosteti ceva ”Industrie ” ? Clujna, Unirea, CUG vandute pe pret de nimic !
    Sanex vanduta ,Potelanul Vandut si cumparam toate produsele din Italia .
    Ne miram ca nu avem Autostrazi – otelul beton ,bitumul ,se aduc din strainatate la pretul impus de furnizor ,
    In loc de balast si agregate de cariera folosim pamant si ne miram ca cedeaza acostamentele
    Materialel de constructii sau scumpit cu 30 % si ne miram ca preturile imobiliarelor cresc .
    Primaria da Autorizatie de consgtruire la cartiere cu conditia amenajarii de Retel de canalizare , gaz, electrica ( posturi Trafao ) drumuri , care la finalizare se predau de catre Investitor gratuit furnizorilor de servicii, costurile le suporta Cumparatorul ca doar nu o sa faca Investitorul un pustiu de bine in folosul Statului care ar avea obligatia de a realiza aceste utilitati ( vezi cazul restului Europei – Ungaria,Austria, Germania Franta etc ).

    Deci doriti un Guvern Catu ?
    Economia duduie, puterea de cumparate scade , totul este miere si lapte , si ei in PNL se bat pe ” Ciolan ”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.