Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, spune că s-a descurca foarte bine, dacă ar da afară 30% din angajați, supărat de productivitatea muncii din instituția pe care o conduce, semnalează site-ul Știri de Cluj.

”Bugetul va avea un procent de peste 50% pentru dezvoltare. Funcționarea va rămâne în același cuantum ca și anul trecut, pentru că am plafonat salariile. Cu toate acestea, vom avea un procent foarte mare pe partea de funcționare, asta e, sunt salarii foarte mari sau mari, aprobate prin diferite legi de către Parlament”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, la Napoca FM.

Acesta s-a plâns că se muncește mai puțin de când au crescut salariile.

”Nu se muncește mai mult, ba din contră, acum se muncește mai puțin. Dacă calculăm numărul de ore pe zi, cred că mai mult de trei ore pe zi nu muncește un funcționar, vorbesc de media muncii. Există funcționari care trag și muncesc. Măsura e bună, dar incompletă. Se va ajunge la un moment dat să se pună preț pe performanță și nu pe numărul de ore petrecut în fața calculatorului, timp în care faci și altceva, sau să vii la 9 și să pleci la 15.00. Am avut testul Covid-ului, în care funcționarii publici din Consiliul Județean Cluj au muncit de acasă. De fapt, muncitul de acasă e o poveste, dacă te uitai ce făceau, repetau același lucru în fiecare zi sau timp de o lună. Făceau același lucru, studiau legislație, răspundeau la petiții, unele erau chiar hazlii, te uitai și vedeai că au copiat aceeași activitate. Cel puțin, dacă mâine s-ar reduce fondul de salarii, Consiliul Județean ar putea funcționa cu 66% din angajați fără nicio problemă”, s-a mai plâns Alin Tișe, potrivit G4media.ro.

Bugetul local al Consiliului Județean Cluj este de aproape 800 de milioane de lei, din care jumătate merge spre funcționarea aparatului administrativ și 420 de milioane de lei la dezvoltare.

Citește și: Fostul senator Iuliu Păcurariu pierde și la CA Cluj procesul cu o miză de peste jumătate milion de lei EXCLUSIV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.