Războiul fratricid din cadrul DNA nu este o simplă răfuială internă, aşa cum interpretează susţinătorii sau adversarii Laurei Codruţa Kovesi. Cu voie sau fără voie, se omit câteva chei care s-ar potrivi pentru desluşirea acestei situaţii: dosarul caselor lui Klaus Iohannis, dosarul „Black Cube“, dezvăluirile lui Sebastian Ghiţă!
Când Klaus Iohannis l-a scos la pensie pe Florian Coldea, şeful statului şi-a dorit să aibă oamenii lui în fruntea instituţiilor de forţă. Aşa se explică reacţia rapidă a lui Iohannis în cazul Coldea după dezvăluirile lui Sebastian Ghiţă, subliniind că următoarea mutare viza şi înlocuirea Laurei Codruţa Kovesi, la fel de prezentă în dezvăluirile lui Ghiţă ca Florian Coldea! În ziarul nostru a apărut recent informaţia potrivit căreia preşedintele Klaus Iohannis ar fi dorit să renunţe la generalul Florian Coldea, dar în momentul în care ar fi debutat o asemenea discuţie, Florian Coldea ar fi prezentat dosarul cu recuperarea bunurilor Grupului Etnic German şi cu cel al vânzării de copii, întocmit de un ofiţer de la Sibiu. Florian Coldea ar fi spus atunci că dosarul preşedintelui nu mai există, dar dacă SRI se străduieşte, poate mai găseşte ceva. Preşedintele ar fi mototolit decizia şi colaborarea ar fi continuat, ajungând la această minciună cu pensionarea generalului!
Nu cumva aşa s-a întâmplat şi în cazul Laurei Codruţa Kovesi? Cele trei „chei“ precizate mai sus tocmai la această intenţie a lui Iohannis se referă, mai exact, la dorinţa lui Iohannis de a o schimba pe Laura Codruţa Kovesi din fruntea DNA! Însă dosarul caselor sale este încă în sertarele DNA şi, aşa cum Florian Coldea putea să scoată din sertarele SRI dosarul Grupului Etnic German, tot aşa putea să facă Laura Codruţa Kovesi cu dosarul caselor lui Iohannis. În plus, Codruţa Kovesi mai avea şi sprijinul internaţional transmis prin ambasade. Poate că acum a sosit momentul ca planul lui Klaus Iohannis să treacă la etapa a doua: schimbarea Laurei Codruţa Kovesi!
De aceea, consider că este timpul să revedem cele trei evenimente, să le analizăm pe rând şi să vedem dacă nu cumva între ele există vreun numitor comun.
1. Dosarul caselor lui Iohannis. Există un document oficial emis de către DNA, semnat de procurorii Doru Florin Ţuluş şi soţia sa, Claudia Mihaela Roşu.
Este vorba despre o adresă-răspuns trimisă de DNA către site-ul Justiţiarul, în care se comunică faptul că prin Ordonanţa nr. 270/P/2009, dată în dosarele 270/P/2006 şi 5/P/2007, s-au dispus faţă de Iohannis Klaus Werner următoarele:
– scos de sub urmărirea penală pentru infracţiunea prevăzută de art. 248 ind. 1, rap. la art. 248 din Codul penal, adică „Abuzul în serviciu în formă calificată“;
– neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunile prevăzute de art. 248 şi 246 din Codul penal, respectiv art. 26 raportat la art. 248 şi 246 din Codul penal, adică „Abuzul în serviciu în formă calificată“, respectiv „Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor“.
Este vorba despre dosarele în care preşedintele Klaus Iohannis era anchetat pentru infracţiunile de fals şi uz de fals în legătură cu case din Sibiu. Reamintesc faptul că documentul este semnat de Doru Florin Ţuluş, procuror-şef de secţie la DNA, şi Claudia Mihaela Roşu, soţia sa, procuror DNA. Acelaşi procuror Doru Florin Ţuluş, aflat acum în conflict deschis cu Laura Codruţa Kovesi, este bănuit că e persoana care a înregistrat-o pe şefa DNA la una dintre şedinţe, difuzând apoi presei înregistrarea! Deci el nu este om de rând, ci Ţuluş este chiar procurorul care a salvat destinul celui care avea să devină preşedintele României!
Întrebare: oare tocmai întâmplător cel care o duce acum pe Laura Codruţa Kovesi în faţa Inspecţiei Judiciare a CSM este chiar procurorul care a dat NUP în dosarele caselor lui Klaus Iohannis, sau curajul lui Doru Ţuluş este alimentat de susţinerea de la Cotroceni?
2. Cazul „Black Cube“. În stenogramele de la dosar, publicate de Ion Cristoiu, se află declaraţia lui Dan Zorella, directorul „Black Cube“, care-i explica lui Meir Dagan, preşedintele onorific al organizaţiei, care era scopul operaţiunii de „spionaj“ din România: „I-am explicat sensibilitatea să fie precaut cu treaba cu Coldea şi să nu-l abordeze pe Coldea din greşeală, i-am precizat lui Dagan că din cîte am înţeles noi din prima întâlnire cu Daniel, clienţii care stau în spatele proiectului sunt Hellvig şi preşedintele“!
Deci chiar şeful „Black Cube“ spune că operaţiunea din România urmărea strângerea de informaţii despre Laura Codruţa Kovesi înainte de expirarea primului său mandat în fruntea DNA, informaţii de care avea nevoie însuşi preşedintele Klaus Iohannis!
Se pare însă că binomul Coldea – Kovesi a fost mai iute de picior şi a reuşit deconspirarea „complotului“, astfel încât în fruntea DNA a fost numită tot Laura Codruţa Kovesi, care a câştigat atunci războiul cu Klaus Iohannis!
3. Dezvăluirile lui Sebastian Ghiţă. După cum se ştie, două au fost personajele-ţintă ale lui Sebastian Ghiţă: Florian Coldea şi Laura Codruţa Kovesi. Excursiile lui Coldea, plătite de Ghiţă, şi vizitele la casa de vacanţă a acestuia au avut un efect teribil în opinia publică, ceea ce i-a dat apă la moară lui Klaus Iohannis când a decis să-l treacă rapid la pensie şi astfel să-l înlocuiască de la conducerea SRI!
Însă, în aceleaşi dezvăluiri, şi Laura Codruţa Kovesi era prezentă la K1, K2, K14 şi în alte locaţii ale SRI, cânta „La Chilia-n port“ şi semna documente cu numele „Cucuveaua mov“, în care aranja „şantajul“ lui Sorin Ovidiu Vîntu în dosarul „Realitatea TV“, chestiuni mult mai grave decât concediile de lux ale lui Florian Coldea. Cu toate acestea, Kovesi a rămas în picioare, opinia publică aşteptând şi azi acea casetă cu „solista“ Kovesi, cântând varianta statului de drept a cântecului „La Chilia-n port“.
Logic ar fi fost ca amândoi, Coldea şi Kovesi, să se prăbuşească, numai că, doar cu puţin timp înainte, regele Suediei o decorase, oferindu-i titlul de „Comandor al Ordinului Steaua Polară“, iar în media a fost difuzată caseta cu Mariana din Piaţa Obor în care se făcea elogiul şefei DNA! În acest fel, era greu de luat o măsură radicală împotriva Codruţei Kovesi, astfel că din nou a fost amânată decizia.
Punînd cap la cap aceste evenimente şi alăturându-le scandalului declanşat în aceste zile la DNA, observăm câteva lucruri care merită să fie subliniate:
– cel care este în centrul războiului intern de la DNA este procurorul Doru Ţuluş, cel care, împreună cu soţia sa, a dat rezoluţia NUP în dosarele caselor lui Klaus Iohannis;
– operaţiunea „Black Cube“ pentru obţinerea de informaţii compromiţătoare despre Laura Codruţa Kovesi era solicitată de Klaus Iohannis, conform declaraţiei şefului „Black Cube“;
– dezvăluirile lui Sebastian Ghiţă îi vizau pe Florian Coldea şi Laura Codruţa Kovesi, însă, printr-o minune, doar Laura Codruţa Kovesi a scăpat cu faţa curată, având pe atunci susţinere din străinătate, în timp ce Iohannis l-a „pensionat“ rapid doar pe Florian Coldea.
Pe acest fond, se pare că scandalul actual din DNA nu a fost declanşat întâmplător chiar prin implicarea procurorului Doru Ţuluş, cel care a dat NUP în dosarul caselor lui Iohannis. Poate că Laura Codruţa Kovesi nu şi-a îndreptat din senin tirul tocmai spre Doru Ţuluş, ci avea unele bănuieli care nu ţin neapărat de înregistrarea în care ea apare vorbind ca o ţaţă în faţa procurorilor! O şti Kovesi mai mult?
Mai trebuie să adăugăm ceea ce a declarat marţi chiar preşedintele Iohannis, după şedinţa CSAT, când a salutat solicitarea ministrului Justiţiei de a se verifica managementul de la DNA şi Parchetul General. În acest sens, iată concluzia sa: „Aştept cu mare interes concluziile Inspecţiei Judiciare. Când vom avea concluziile, atunci vom discuta“.
Printre rânduri, putem bănui că s-ar putea să fi început numărătoarea inversă pentru Laura Codruţa Kovesi, cea care, până acum, parafrazând titlul unui film celebru, s-a dovedit „greu de urnit“ din fruntea DNA!
www.cotidianul.ro
O speta cu multe necunoscute.