Demersurile repetate către Ministerul Sănătății pe care deputatul Cornel Itu le-a făcut pentru soluționarea situației neadecvate în care își desfășoară activitatea Stația de Ambulanță Dej au dat în sfârșit rezultat, scrie Dejeanul.

Numeroasele interpelări în care descriam ministrului Sănătății condițiile improprii în care își exercită profesia medicii și asistentele Stației de Ambulanță Dej, lucrând ani la rând într-un garaj din incinta Spitalului Municipal Dej, care nu beneficia nici măcar de încălzire, au dat roade. De curând, Ministerul Sănătăţii în colaborare cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul Afacerilor Interne, au obţinut din partea Guvernului României o rectificare a bugetului pentru Sistemul naţional de asistenţă medicală de urgenţă şi de prim ajutor calificat, suma de 32.472 milioane lei pentru serviciile de ambulanță, iar pentru unităţile de primiri urgenţe suma de 52.528 milioane lei. Din aceste fonduri se fac alocări atât pentru finalizarea proiectului de supraetajare și modernizare a spațiului destinat acestei stații de ambulanță care deservește atât dejenii și ceilalți locuitori din Colegiul 6, cât și pentru Centrul de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Dej.

Doresc să reamintesc că prin protocolul de predare-primire din data de 20.06.1997, singurul imobil preluat de la înfiinţare pentru Staţia de Ambulanţă Dej a fost garajul din incinta Spitalului Municipal Dej, folosit pentru parcarea şi întreţinerea autosanitarelor, cuprinzând şi un spaţiu de aşteptare pentru ambulanţieri. Personalul medical şi medico-sanitar nu dispune de spaţii de aşteptare proprii, acestea fiind amenajate provizoriu în două încăperi din clădirea administrativă a spitalului, la parter pentru asistenţii medicali şi la etajul IV pentru medici. Această dispunere răsfirată a spaţiilor de aşteptare are ca inconvenient major creşterea timpului de formare a echipajului şi de plecare la caz, întrucât alertarea echipajului se face în cascadă: de la dispecerat la şeful de echipaj şi de la acesta la membrii echipajului, aflaţi în locaţii distincte şi distanţate. În această situaţie inacceptabilă îşi desfăşoară activitatea, şi în prezent, medicii şi personalul de la Staţia de Ambulanţă Dej, fiind nevoiţi practic să stea într-un garaj, care ani la rând nu a beneficiat nici măcar de o instalaţie de încălzire. Prin eforturi proprii, fiind impresionat de condiţiile mizere în care lucrează aceşti oameni devotaţi profesiei lor, am reuşit în toamna anului 2014 să finanţez din fonduri proprii costul unei instalaţii de încălzire, însă acest ajutor nu rezolvă situaţia în sine.

În anul 2012 s-a atribuit, prin cerere de oferte, contractul de “Supraetajare şi modernizare a Staţiei de Ambulanţă Dej”, o lucrare absolut necesară având în vedere situaţia expusă mai sus. Lucrarea a fost atribuită unei societăţi comerciale, valoarea totală a contractului fiind de 414.000 lei. La momentul atribuirii contractului, Serviciul de Ambulanţă Cluj, în subordinea căruia se află Staţia Dej, funcţiona ca instituţie bugetară finanţată integral din venituri proprii. Până la finele anului bugetar 2012 au fost efectuate şi recepţionate lucrări în proporţie de 55%, fiind achitată suma de 227.000 lei. Însă, după ce SAJ a trecut la finanţarea integrală de la bugetul de stat, lucrările s-au blocat, nefiind virată nici o sumă de la Ministerul Sănătăţii în vederea finalizării proiectului de supraetajare şi modernizare a spaţiului necesar funcţionării Staţiei de Ambulanţă Dej.

Pornind de la aceaste circumstanțe, am solicitat cu insistență Ministerului Sănătății restul de plată pentru finalizarea proiectului, pentru remedierea condiţiilor inacceptabile în care îşi desfăşoară activitatea personalul medical care salvează vieţile dejenilor. Sunt mulțumit că eforturile mele nu au fost zadarnice și că s-a găsit o soluție pentru rezolvarea acestei situații dramatice. Sper ca lucrările la spațiul destinat Stației de Ambulanta Dej să avanseze rapid și să fie create condiții optime pentru funcționarea acestui serviciu atât de important pentru sănătatea cetățenilor Colegiului 6″, a declarat deputatul PSD Cornel Itu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.