Un nou proiect al Consiliului Județean Cluj, ce vizează modernizarea infrastructurii Spitalului Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca, a fost declarat câștigător și a intrat în etapa de contractare. Finanțarea este asigurată prin Programul Sănătate, iar valoarea totală a investiției se ridică la peste 87,5 milioane de lei, TVA inclus.

Proiectul prevede, printre altele, amenajarea spațiilor din corpul C13 pentru instalarea și funcționarea primei camere hiperbare dintr-un spital public din România, achiziționată de Consiliul Județean Cluj prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Tot în corpul C13 se vor realiza lucrări de extindere și etajare, urmând ca acest corp să fie conectat de clădirea principală a spitalului printr-o pasarelă.

Noua locație a Ambulatoriului Integrat va fi amenajată într-un spațiu modern, orientat spre confortul pacienților și creșterea calității actului medical. Se vor crea spații suplimentare pentru decongestionarea parterului și etajului întâi din clădirea principală, iar fluxurile interne vor fi reorganizate pentru o mai bună eficiență.

În cadrul proiectului vor fi achiziționate 68 de tipuri de echipamente medicale, printre care se numără un aparat RMN, un computer tomograf, un sistem de recuperare cerebrală de tip Brain destinat pacienților cu accident vascular – o premieră pentru spitalele publice din Cluj –, precum și echipamente pentru terapia cu microoscilații, tratarea cicatricilor și a leziunilor solare. De asemenea, toate cele 382 de paturi ale spitalului vor fi înlocuite cu unele noi, dotate cu saltele antiescare.

Componenta digitală a proiectului prevede implementarea unor soluții avansate pentru managementul clinic al pacientului, programări digitale, interoperabilitate între sisteme și sporirea securității datelor medicale.

Termenul de execuție al lucrărilor este de trei ani. Proiectul a obținut cel mai mare punctaj la nivel național în cadrul apelului „Investiții în infrastructura unităților sanitare publice de recuperare/reabilitare medicală”.

Citeşte şi:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.