Recursul primarului UDMR din Miercurea Ciuc, Ráduly Róbert-Kálmán, împotriva sentinței Tribunalului Harghita, a fost respins de Curtea de Apel Târgu Mureș.

Curtea de Apel Târgu Mureș a respins, în 2017, recursul primarului UDMR din Miercurea Ciuc, Ráduly Róbert-Kálmán, cu privire la decizia Tribunalului Harghita de a îndepărta steagul secuiesc și steagul municipiului de pe domeniul public. El a fost obligat să plătească Asociației Civice pentru Demnitate în Europa (ADEC) suma de 1050 de lei.

Pentru că a refuzat executarea de bună voie a unei sentințe definitive, Dan Tanasă, președintele-fondator al ADEC, a solicitat amendarea primarului, arată acesta pe blocul personal, conform cotidianul.ro.

Astfel, instanța din Harghita a dispus amendarea primarului cu suma de 75.130 de lei.

„Admite în parte cererea formulată de reclamanta Asociaţia Civică pentru Demnitate în Europa, privind amendarea pârâtului Primarul municipiului Miercurea Ciuc, Raduly Robert Kalman, cu 20% din salariul minim brut pe economie/zi de întârziere şi obligarea pârâtului Primarul municipiului Miercurea Ciuc, Raduly Robert Kalman, la plata de penalităţi de întârziere pentru refuzul de a pune în executare dispoziţiile sentinţei civile nr. 372/07.03.2017 pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 1040/96/2016, definitivă prin decizia nr. 574/R/19.09.2017 a Curţii de Apel Târgu Mureş, şi, în consecinţă: Obligă pârâtul Primarul municipiului Miercurea Ciuc, Raduly Robert Kalman, la plata unei amenzi în favoarea statului în cuantum de 75.130 lei, reprezentând 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere, calculată de la data de 20 octombrie 2017 până la data de 22 mai 2018, inclusiv. Respinge cererea privind obligarea pârâtului Primarul municipiului Miercurea Ciuc, Raduly Robert Kalman, să plătească reclamantei Asociaţia Civică pentru Demnitate în Europa penalităţi de întârziere, ca rămasă fără obiect. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Harghita. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 iunie 2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, se arată în sentința Tribunalului Harghita.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.