Inspectorii sanitar veterinari au amendat în ultima săptămână mai multe unități de alimentație publică cu aproape 500.000 de lei, în urma sesizării unor mai multe nereguli. Șase dintre aceste unități au fost închise temporar. Printre acestea se numără și două fast-food-uri și un restaurant, transmite presa națională.

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa a transmis luni, printr-un comunicat de presă, că în perioada 27 iulie – 2 august, a continuat seria controalelor unităţilor din Năvodari, Mamaia, Eforie, Costineşti şi Mangalia.

Astfel, medicii veterinari oficiali care activează în cadrul Comandamentului Sezon Estival 2020, au verificat 221 de unităţi respectiv 82 de restaurante, trei pizzerii, 24 de unităţi tip fast – food, şapte braserii, 15 unităţi de tip bufet, 26 de baruri, cinci snack-baruri, nouă rulote, două pensiuni, 33 de magazine alimentare, opt laboratoare de cofetărie/patiserie, trei tonete, un mijloc de transport şi două gelaterii.

“În urma acestor controale s-au constatat deficienţe cu privire la: manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare; comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar veterinar; ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, în vederea depozitării şi valorificării, precum şi comercializarea acestora neetichetate potrivit legislaţiei în vigoare; condiţii necorespunzătoare de igienă în spaţiile de producţie; depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare;

depozitarea ouălor în condiţii necorespunzătoare; depozitarea, alimentelor sub formă de materii prime sau semipreparate împreună cu produse finite care se consumă fără prelucrare termică”, se arată în comunicat.

Sursa citată a precizat că pentru abaterile de la legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, 67 de unităţi, respectiv 27 de restaurante, 12 unităţi tip fast – food, cinci unităţi tip bufet, o pizzerie, două rulote, şapte magazine alimentare, patru baruri, două snack-baruri, trei braserii, două laboratoare cofetărie/patiserie, un mijloc de transport auto şi un stand de produse alimentare au fost sancţionate contravenţional, cu amenzi în valoare de 496.000 de lei.

De asemenea, în ultima săptămână au fost confiscate şi retrase de la vânzare 88 de kilograme de produse alimentare improprii consumului uman.

“Au fost emise cinci ordonanţe de suspendare temporară a activităţii pentru două unităţi de tip fast food, un restaurant, o rulotă, un magazin alimentar, precum şi o ordonanţă privind încetarea activităţii pentru o braserie”, a mai transmis DSVSA Constanţa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.