Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au efectuat controale la peste 100 de furnizori de energie electrică din toată ţara, în urma cărora s-au dat amenzi de peste 500.000 de lei. Au fost semnalate mai multe nereguli, printre care: informarea necorespunzătoare a consumatorilor cu privire la preţul final, neemiterea facturilor conform contractelor încheiate și prezentarea unui preț care să avantajeze furnizorii.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a anunţat, miercuri, că a desfăşurat, în perioada 23 septembrie – 4 octombrie, la nivelul întregii ţări, acţiuni de verificare a respectării prevederilor legale privind prestarea serviciilor de furnizare a energiei electrice, ca parte a unei tematici de control. au fost verificaţi 111 operatori economici, abateri fiind identificate la 39 dintre aceştia. De asemenea, au fost controlate 187 de contracte/servicii, fiind constatate abateri la 56 dintre acestea.
În urma neregulilor constatate, au fost date 42 de amenzi, în valoare de 518.000 de lei, şi au fost luate şapte măsuri de remediere a site-ului şi de încetare a practicii comerciale incorecte.
Alte probleme descoperite au fost lipsa înscrierii periodicităţii de citire a indexului contorului în vederea facturării pe baza consumului de energie electrică măsurat în contractele de prosumator; lipsa emiterii facturilor lunare la prosumatori; nerespectarea termenului de 30 de zile de informare a consumatorului în ceea ce priveşte modificările ce pot surveni pe perioada derulării contractului; lipsa informării cu privire la dreptul acestora de retragere din contract.
Citește și: Frica de moarte a clasei politice