De la începutul stării de urgență, autoritățile au aplicat 167.731 de amenzi contravenționale, majoritatea fiind pentru încălcarea restricțiilor privind libera circulație a persoanelor. Cuantumul acestor amenzi se ridica ieri, conform ultimei centralizări a Ministerului Afacerilor Interne, la suma de 329.014.501 lei, respectiv, la 68.544.688 de euro. Cel mai scăzut cuantum al amenzilor aplicate a fost înregistrat în ziua de 17 martie, când au fost aplicate, de către inspectorii Direcțiilor de Sănătate Publică, sancțiuni contravenționale în sumă de 1.835.000 de lei, vizate fiind 120 de persoane, dublu față de cuantumul amenzilor aplicate, spre exemplu, în ultima zi a anului 2019, de Revelion, sancțiuni care, atunci, au vizat toate încălcările legii constatate de organele de poliție. De acesstă dată, amenzile de 1.835.000 de lei au vizat doar sancțiuni aplicate persoanelor care nu au respectat regimul autoizolării sau al carantinei.

De remarcat este faptul că, la data de 29 martie 2020, Ministerul Afacerilor Interne a raportat că, de la publicarea în Monitorul Oficial al României a Ordonanței Militare nr. 3/2020, numărul persoanelor sancționate contravențional ajunsese deja la 33.484, iar cuantumul amenzilor atinsese cifra de 46.089.939 de lei. Din data de 30 martie 2020, începând cu ora 13.00, toate comunicările Ministerului Afacerilor Interne vorbeau despre aplicarea amenzilor contravenționale exclusiv cu privire la încălcarea restricțiilor la libera circulație, fiecare zi care s-a scurs de la acest moment raportând cel puțin 7.000 de persoane sancționate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.