Noul şef al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, Stere Farmache, a pus tunurile pe o societate de administrare a investiţiilor, SAI Certinvest SA. În urmă cu câteva luni, o inspecţie a Autorităţii de Supraveghere Financiară a amendat firma cu aproape 25.000 de lei, restul sancţiunilor de circa 10.000 de lei fiind administrate şefilor din cadrul companiei. Compania este condusă de clujeanul Eugen Voicu, unul dintre cei mai influenţi oameni de afaceri la ora actuală, care la începutul anilor ‘90 se afişa cu Ioana Maria Vlas.

Firma de administrare a investiţiilor SAI Certinvest se numără printre primele societăţi de profil din România şi este condusă de omul de afaceri Eugen Voicu. Societatea şi patronul ei s-au “lansat” la Cluj însă dezvoltarea afacerilor a cerut mutarea în Bucureşti.

De fapt, mutarea la Bucureşti a coincis şi cu prăbuşirea în “cascadă” a unei bănci şi a unui fond de investiţii administrat de Certinvest. Pentru o perioadă, Voicu a fost nevoit să rămână în “umbră”, poate şi pentru faptul că nu a fost acuzat sau urmărit penal pentru prăbuşirea Credit Bank şi a fondului Credit Fond. Însă el a fost sancţionat de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) şi a primit o interdicţie de cinci ani, perioadă în care nu a mai avut voie să aibă tangenţe cu Piaţa de capital.

Însă, în momentul de faţă, se pare că CNVM-ul a descoperit din nou nereguli în afacerile lui Voicu, motiv pentru care a amendat societatea şi o parte din şefii SAI Certinvest cu aproximativ 35.000 de lei. Suma nu este mare, însă apare ca un semnal de alarmă.

“Se sancţionează S.A.I. Certinvest S.A., autorizată iniţial prin Decizia C.N.V.M. nr. 138/06.09.1995, reautorizată ca societate de administrare a investiţiilor prin Decizia C.N.V.M. nr. 333/30.01.2006, cu amendă în cuantum de 24.198,80 lei (reprezentând 0,5% din cifra de afaceri aferentă exercițiului financiar 2011)”, se arată într-o decizie de sancţionare a SAI Invest .

De asemenea, în aceeaşi şarjă de controale a inspectorilor CNVM a mai fost sancţionat cu 2.500 de lei Ion Gustă, reprezentant al compartimentului de control intern, conducător şi preşedinte al Comitetului Director al SAI Certinvest. Nici Eugen Voicu nu a scăpat de o amendă de 1.000 de lei.

 

Amenzi de aproximativ 35.000 de lei

“Având în vedere controlul de fond efectuat la S.A.I. Certinvest S.A., în perioada 05.09.2012 – 20.09.2012, în sarcina dlui. Rusu Răzvan Alexandru, în calitate de membru al Comitetului Director se rețin următoarele: situaţiile de portofoliu întocmite lunar de către S.A.I. Certinvest S.A., regăsite la dosarele clienților ridicate în copie cu ocazia controlului de fond, nu conțin elementul menţionat de art. 11 alin. (2) punctul 4 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 15/2004, respectiv „prețul de achiziție pentru fiecare instrument financiar”. Din analiza dosarelor unor clienți, ale căror conturi sunt administrate de S.A.I. Certinvest S.A., s-a constatat faptul că trei depuneri de numerar nu au fost înregistrate în registrele de casă. Din analiza dosarului unui client persoană fizică, al cărui cont este administrat de S.A.I. Certinvest S.A., s-a constatat faptul că reprezentanții societății nu au evaluat (la data de 31.08.2012) investiția într-o obligațiune municipală admisă la tranzacționare în baza metode bazată pe recunoașterea zilnică a dobânzii. S.A.I. Certinvest S.A. nu a actualizat registrul conflictelor de interese cu o serie de situații

concrete/potențiale care au condus/ar fi putut conduce la conflicte de interese. Website-ul S.A.I. Certinvest S.A. nu conținea, la momentul efectuării controlului de fond, numele acționarilor semnificativi ai societății”, au fost neregulile găsite la SAI Certinvest de către inspectorii CNVM. Pentru aceste nereguli, Răzvan Alexandru, membru în Comitetul director al societăţii a fost sancţionat cu 2.000 de lei.

Pentru nereguli similare, cei de la Autoritatea de Supraveghere Financiară au sancţionat-o şi pe Ionela Hidan, şefa departamentului de audit intern, cu o amendă de 1.700 lei. Aceleaşi nereguli li s-au imputat şi lui Vasile Daniela Maria (amendă de 2.000 de lei), membru al Comitetului Director al S.A.I. Certinvest S.A., precum şi lui Buzea Radu Viorel (amendă de 1.200 lei), în calitate de reprezentant al compartimentului de control intern al S.A.I. Certinvest S.A.

 

Cum a fost făcut “primul milion”?

Întorcându-ne la primul eşec al societăţii Certinvest trebuie menţionat faptul că o contribuţie destul de importantă a avut-o Ioana Maria Vlas. La începutul anilor ‘90, când Vlas a început să cocheteze cu economia, conjunctura momentului a făcut ca fosta “mamă a FNI” să ia parte la înfiinţarea primului fond al oamenilor de afacerilor (Mondragon), iar din “lotul” afaceriştilor postdecembrişti făcea parte şi Eugen Voicu. În cadrul înfiinţării Mondragon-ului, Vlas şi Voicu au reuşit să pună bazele unui alt fond de investiţii, Credit Fond, care a avut principalul atu de a avea în spate o bancă: Credit Bank. Fondul respectiv a intrat în administrarea Certinvest, fiind prima mare afacere a firmei. Însă, după câteva “tunuri”, Credit Bank a fost falimentată în 1996, iar odată cu închiderea băncii s-a “surpat” şi Credit Fond, însă firma de administrare a lui Voicu, Certinvest, a rămas în picioare, aspect ce demonstrează faptul că societatea este extrem de solvabilă.

 

Fondurile Mariei

Gazeta de Cluj a prezentat modul în care Ioana Maria Vlas a mai participat la devalizarea unui fond de investiţii, de această dată alături de clujenii din cadrul afacerii BT. În cadrul fondului de investiţii Quantum Invest se regăseau ca asociaţi Pop Baldi, Nicola Olimpiu, Urasi Bella, Sorin Voicu Ghite, Meciu Eugeniu şi Ioana Maria Vlas. Administratorii firmei erau Meciu Eugeniu, Sorin Voicu Ghite şi Ioana Maria Vlas, care deţinea 50% din firmă. Quantum Invest SRL din Cluj era specializată în administrarea fondurilor, având ca obiect de activitate “activităţi ale companiilor de management”. În baza obiectului de activitate, Quantum SRL a administrat după 1996, şi falimentat, un fond de investiţii mai puţin cunoscut, Investor. Conform bilanţurilor depuse, în anul 1996 firma a avut o pierdere de 13 milioane de lei, în 1997 de 50 de milioane de lei, iar în 1998 de 185 de milioane de lei. Quantum Invest a mai funcţionat până în 2004, an după care societatea a fost radiată.

 

Răzvan Robu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.