Legea amnistiei şi a graţierii ar putea scăpa mai mulţi politicieni de închisoare în 2016 din cauza războiului din pușcăriile din România. 

Situația este una gravă, iar revolta deținuților se extinde pe zi ce trece în tot mai multe penitenciare, unde condamnații aleg să protesteze sub diverse forme față de condițiile inumane din închisori.

Pentru a se evita supraaglomerarea din pușcării, singura soluție este o lege a amnistiei si gratierii, care sa se aplice doar pentru pedepsele mici pentru fapte care nu au fost comise cu violenta., așa cum au făcut și alte state.

 

Revolta în penitenciare

Peste 700 de deţinuţi din opt închisori din ţară au intrat în greva foamei, în urma unui val de proteste care a cuprins sistemul penitenciar din România. Deţinuţii, care au provocat declanşarea stării de alertă, au fost filmaţi inclusiv escaladând acoperişul închisorii. Administraţia Naţională a Penitenciarelor afirmă că protestele sunt cauzate de condiţiile din închisori.

Revolta din penitenciare s-a extins ca un virus periculos. După incidentele de la Iaşi, miercuri, 13 iulie, şi în Botoşani, Bistriţa, Tulcea şi Vaslui, deţinuţii au început să protesteze. Se plâng de condiţiile mizerabile din puşcării, cu celule supra-aglomerate.

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, spune că ştie toate probleme cu care se confruntă deţinuţii: ”Sunt necesare măsuri imediate care să corecteze precaritatea din sistem care să rezolve supraaglomerarea, chestiunile legate de hrana celor aflaţi în detenţie, legate de muncă , dreptul la asistenţă medicală şi mai ales la reintegrarea în societate. Îi asigur pe cei aflaţi în penitenciare că lucrăm la găsirea unor soluţii. Nu voi adopta nicio măsură sub presiune”.

 

Fost direct ANP face lumină în scandalul protestelor din penitenciare

Instigaţi de televiziunile ai căror patroni se află încarceraţi în penitenciare, deţinuţii au început să pună în practică scenariul unor revolte, având drept scop obţinerea de eventuale amnistii şi graţieri.

Pentru a-şi atinge scopul, deţinuţii au început să incendieze camere de deţinere, refuzuri colective de hrană, culminând cu acţiunile ostile de la Penitenciarul Iaşi de aseară (n.r. – 11 iulie).

Sorin Dumitraşcu , fost director al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) afirmă într-un interviu pentru Hotnews.ro că ”s-a ajuns aici din cauza presiunii mediatice create de trusturi mass-media patronate sau finanţate de actuali deţinuţi. Este de notorietate ca înaintea acestor reacţii ale deţinuţilor au fost adevărate campanii mediatice pe tema situaţiei penitenciarelor, şi crearea unei aşteptări în rândul deţinuţilor referitoare la o potenţială amnistie şi graţiere. Este adevărat că este nevoie de îmbunătăţirea condiţiilor din penitenciare, atât pentru deţinuţi cât şi pentru personal. Dacă însă motivul protestelor ar fi condiţiile de detenţie, acţiunile de distrugere şi incendiere nu sunt un argument în acest sens. Dimpotrivă”.

 

Şi sindicatele din penitenciare dau vina pe posturile TV cu patroni în detenţie

Sindicatul Naţional al Lucrătorilor din Penitenciare (SNLP) şi Federaţia Naţională a Lucrătorilor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor cer măsuri pentru rezolvarea situaţiei din închisori, pentru că de condiţiile proaste din ele au parte şi gardienii. Mai mult, ei susţin că, făcându-şi meseria, sunt expuşi permanent agresiunilor. Organizaţiile sindicale observă că, până la momentul în care au ajuns după gratii persoane cu influenţă în zona media sau potente financiar, sistemul penitenciar nu a fost un subiect de presă.

De asemenea, adaugă cele două sindicate, nici autorităţile că nu au fost interesate să crească numărul locurilor de cazare din închisori. Referindu-se la protestele deţinuţilor din ultimele zile, SNLP consideră că se urmăreşte forţarea unei amnistii:

Patronii de trusturi trebuie extraşi, până nu li se adaugă alte condamnări. Ceilalţi deţinuţi nu contează, folosesc scopului”, afirmă sindicaliştii.

SNLP avertizează că, dacă în timpul revoltelor, vreun membru de sindicat va fi agresat de deţinuţi, gardienii vor protesta în faţa posturilor TV pe care le consideră responsabile de această situaţie. Ei mai cer imperativ să se aplice prevederile legale deţinuţilor care distrug, care incendiază şi celor care consideră că folosirea forţei este soluţia.

 

Ministrul Justiţiei spulberă speranţele legate de o eventuală graţiere

Ministrul Justiţiei a declarat că graţierea sau amnistia nu pot rezolva problemele din penitenciare. Raluca Prună a explicat în direct la TVR că şi alte state au folosit graţierea, iar statistica arată că asta nu a dus la rezolvarea problemelor. Ministrul Justiţiei a anunţat că va lansa o dezbatere publică privind situaţia din penitenciare.

”O graţiere rezolvă problema aici şi acum. Noi trebuie să ne asigurăm că în penitenciare avem condiţii demne, indiferent de cine cum intră în penitenciar”, a subliniat Raluca Prună.

Raluca Prună a anunţat că în perioada următoare va porni o dezbatere publică privind condiţiile de detenţie din penitenciare şi că va face o propunere de lege, „dacă din dezbatere reiese sprijinul popular pentru măsuri, inclusiv radicale”.

 

Scopul legii pentru amnistierea unor infracţiuni şi graţierea unor pedepse

Alfred-Laurenţiu-Antonio Mihai, fost consilier al primarului Cristian Popescu Piedone este cel care se remarcă propunând în Senat introducerea în Codul Penal a „regretului efectiv”. Senatorul Mihai s-a gândit că „regretul efectiv” al unui corupt, de exemplu, ar trebui să înlăture răspunderea penală şi să îl scape pe om de dosar. Există şi nişte condiţii: coruptul să îşi recunoască fapta şi să vină de bunăvoie la procurori să se autodenunţe, să fie la prima abatere infracţională şi să plătească prejudiciul.

Motivaţia legii sale: România are şi aşa prea multe procese şi dosare penale, iar puşcăriile nu mai fac faţă, timp în care prejudiciile rămân nerecuperate. Tânărul senator a fondat alături de alţii un nou partid în 2015 – PPU-sl, co-prezidat de Maria Grapini şi în care se află mai mulţi foşti membri PC, partid fondat de omul de afaceri Dan Voiculescu.

Legea amnistiei şi a graţierii  ar putea scăpa mai mulţi politicieni atât de închisoare, cât  şi de aşa-numitele pedepse accesorii sau complementare, precum interzicerea dreptului de a alege şi de a fi ales o anumită perioadă de timp. 

Printre ”beneficiarii” legii se află Dan Voiculescu, fost senator PC şi fondatorul Intact Media Group, Liviu Dragnea, Victor Ponta, fostul vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc 

 

 

Proteste duse la extrem: un deţinut clujean şi-a pus ştreangul la gât

Mai mulţi deţinuţi din cadrul Penitenciarului Bistriţa au protestat, miercuri, în semn de solidaritate cu revendicările persoanelor aflate în celelalte penitenciare din ţară, unii refuzând pâinea, alţii în schimb urcându-se pe acoperişuri sau incendiind materiale textile în celule.

După scandalul de miercuri, 13 iulie, un deţinut clujean încarcerat la Penitenciarul Bistriţa, în vârstă de 31 de ani, a încercat în noaptea de miercuri spre joi să îşi ia viaţa.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Judeţean Bistriţa, Mihaela Mastan, a declarat pentru Agerpres că bărbatul a intenţionat să se sinucidă prin spânzurare şi a suferit o luxaţie de coloană cervicală, care însă nu îi pune viaţa în pericol.

Deţinutul va fi dus în cursul zilei de joi la un consult psihiatric, în urma căruia se va decide dacă acesta va rămâne internat pe secţia de psihiatrie sau va fi externat.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.