Sindicaliştii afiliaţi Federaţiei PUBLISIND vor organiza, miercuri, 13 ianuarie, un miting în faţa Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi alte acţiuni similare în faţa prefecturilor din Bacău, Timiş şi Cluj, potrivit unui comunicat remis vineri de organizaţia sindicală, relatează Agerpres.

Federaţia PUBLISIND include 35.000 de membri de sindicat din domeniile administraţie publică centrală şi locală, asistenţă socială, poliţie şi poliţie de frontieră, grefă judiciară, penitenciare şi probaţiune, sport şi tineret, finanţe şi control financiar, mediu si RA-APPS. F
ederaţia sindicală a demarat proteste începând din 31 decembrie 2020, ca reacţie faţă de adoptarea de Guvern a OUG nr. 226/2020, prin care salariile angajaţilor din sistemul public sunt plafonate la nivelul lunii decembrie 2020. Revendicările sindicaliştilor sunt eliminarea inechităţilor salariale din sistemul public, aplicarea legii-cadru privind salarizarea bugetarilor şi corelarea creşterii salariului minim cu creşterea preţurilor de consum, conform comunicatului.
Sindicaliştii Federaţiei PUBLISIND îi solicită prim-ministrului Florin Cîţu o întrevedere în vederea soluţionării revendicărilor, se menţionează în comunicat. Calendarul de acţiuni de protest prevede mitinguri în faţa unor ministere, a Guvernului şi a Preşedinţiei şi în faţa unor prefecturi din mai multe judeţe în fiecare zi de miercuri din ianuarie şi februarie.
Federaţia PUBLISIND avertizează că în cazul nerezolvării solicitărilor, acţiunile de stradă vor continua pe termen nedeterminat.
„Protestele vor continua pe termen nedeterminat. (…) Nu cerem majorări salariale! Guvernul României trebuie să respecte propriile acte normative asumate la nivel de executiv şi aprobate în Parlamentul României. (…) Pentru o salarizare decenta şi echitabilă aşteptăm cuminţi la rând încă din anul 2010, an în care mare parte dintre drepturile noastre au fost eradicate, inclusiv plata muncii suplimentare. Avem o nouă lege-cadru din anul 2017 care nu a fost aplicată decât pentru anumite familii ocupaţionale. (…) Sporurile sunt îngheţate din anul 2010. Din anul 2021 îngheaţă din nou şi salariile după doar doi ani de aplicare a legii-cadru, însă îngheaţă exact acele salarii aflate mult sub nivelul prevăzut de lege şi care ar fi trebuit aduse la un nivel corespunzător până în anul 2022”, se precizează în comunicatul Federaţiei PUBLISIND.

1 COMENTARIU

  1. Sarmanii oameni ai muncii/Istoria lumii s-a succedat prin munca imperios necesara pentru supravietuire a oamenilor.Societatile umane,care s-au statornicit dealungul timpului pe cateva suprafete de Pamant,care,din pacate,au trebuit sa suporte si lichelele umane(sau lichele taratoare) ce au aparut la supt din agoniseala muncii celor sanatosi la minte si la suflet.Din pacate,cei ce produc cele necesare atat traiului lor cat si a celor ce sant necesari existentei lor ca oameni(doctori,profesori,artisti…adica cei ce nu produc in mod concret,dar sant necesari vietii),datorita ocupatiei lor permanente,adica a muncii producatoare de aur(adica de bani aruncati in ochii prostilor),echivalentul existentei lor,nu au avut si nu au timp pentru impartirea dreptatii pe Pamant.De aceia au aparut niste”reprezentanti”ai lor,care sa le”dirijeze”viata de zi cu zi,adica au aparut politicienii,inarmati cu toate cunostiintele economice si spirituale,cu ajutorul carora cei ce muncesc sant tinuti intr-o lesa puternica dar nevazuta si folositi ca animale de munca,in cel mai curat tablou al societatii omenesti.Aici,intre aceste doua mergatoare pe suprafata Pamantului se afla cheia fericirii.A se observa ca pe planeta Pamant este foarte mult loc de extindere a grupurilor umane.Deci nu e necesara reducerea populatiei ci este necesara extinderea procesului muncii.Ramane de vazut in mana cui va ramane cheia fericirii.Pana acum istoria pare foarte comfuza din acest punt de vedere.Omenirea trebue resetata.Cum?….

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.