Luna trecută, ANAF Cluj a desemnat firma câștigătoare a unei licitații în valoare de 300.000 de lei. Este vorba de licitația prin care cei de la Finanțele clujene au cumpărat autovehicule de la firma RMB InterAuto, societate care îi aparține PSD-istului clujean Ioan Rus.
De curând, Universitatea Babes Bolyai a cumpărat un microbuz de la una dintre firmele liderului PSD, clujeanul Ioan Rus. Ieri, UBB a organizat și atribuit o licitație pentru cumpărarea unui Microbuz 17 +1 locuri de la firma lui Ioan Rus, RMB Inter Auto. Prețul cu care UBB a cumpărat microbuzul a fost de 151.474 de lei, fără TVA, iar modalitatea de atribuire a contractului a fost ”cerere de ofertă”. Compania lui Rus a fost înfiinţată în 1993 și comercializează şase mărci de pe piaţa auto: Mercedes-Benz, Mitsubishi, Ford, Hyundai, Land Rover şi Mazda.
Ultimul scandal mediatic în care a fost implicat Ioan Rus, a și precedat demisia din funcția de Ministru al Transporturilor. . El a declarat, la o emisiune la Digi 24, în contextul în care vorbea despre românii din străinătate şi despre cât câştigă aceştia muncind în construcţii, de exemplu, cu un salariu de 1.500 de euro, că ”de banii ăştia copiii se fac golani acasă, iar nevasta curvă”. ”România are trei milioane de oameni, să zicem, din forţa activă, în acest moment, în occident. Dintre care vreun milion sunt fierari betonişti, fierari şi aşa mai departe. Lucrează în construcţii, autostrăzi, prin Europa. Au poate 1.500 de euro salariu. O spun foarte direct. De banii ăştia, copiii se fac golani acasă şi nevasta curvă. De 700 de euro vin acasă jumătate”, a declarat Ioan Rus.
După această gafă, Rus a demisionat și s-a întors la afacerile din Cluj.
[…] Firma fostului ministru al transporturilor, Ioan Rus, va vinde autoturisme în valoare de 300.000 de lei Agenției Naționale de Administrare Fiscală Cluj. Firma lui Rus, RMB InterAuto, a câștigat o licitație în acest sens, organizată de ANAF, scrie Gazeta de Cluj. […]
Ministrul Transporturilor,Ghiocel Iulian Matache , nu aude nu vede dar stie…
“În perioada 28 ianuarie 2013 – 16 iunie 2014, inculpatul Călin
Mitică a dispus remiterea cu titlu de mită, în 12 tranşe succesive, a
sumei totale de 414.392 lei, inculpatului Gavriş Teodor Alexandru, şef
Serviciu Automotoare şi ulterior, director de tracţiune în cadrul
S.N.T.F.C. C.F.R. CĂLĂTORI S.A., pentru ca acesta din urmă să sprijine
interesele de afaceri ale S.C. REMARUL 16 FEBRUARIE S.A. Cluj Napoca,
astfel încât să obţină contractele de servicii Revizie tip R 7 la
Automotoarele Desiro „Săgeata Albastră”, în valoare maximă de
220.990.260 lei şi Revizie tip R8 la automotoarele Desiro „Săgeata
Albastră” (ambele contracte fiind atribuite de autoritatea contractantă
S.N.T.F.C. C.F.R. Călători S.A.)
Se pune intrebarea , Gavris Teodor Alexandru a luat mita singur ?
Se pare ca nu, nici nu avea cum.
DNA , sa controleze toate dosarele de achizitii “in totalitate legale” din perioada 2013-2014-2015 de la CFR Calatori?
Oare s-a auzit de Secara Vasile(inculpat), Dorobantu Valentin(dirijorul
trenurilor pe la REGIOTRANS Bv?), Carmen Maria Popescu(“regina
achizitiilor” de la CFR Calatori), Miu Ileana(director economic),Liliana
Constantinescu(sef oficiu juridic),Claudiu Dumitrescu(fost membru
CA,inculpat), Alexandrina Gatej(fosta presedinte CA),Dana Galben
Rachila(membru CA pe viata?),Gavris Teodor(inculpat), Nita Robert, Timis
Bogdan, Protopopu Gabriel Telu(inculpat),Berindean
Nicolae(inculpat),Szentes Iosif(manager privat CFR Calatori, urmasul de nadejde al lui Dorobantu si Secara?) Litra Marcel,Mantoiu Cornel ,Zaharia Adrian, etc?
Dar pe unde “zace” raportul Ministrului Transporturilor, Ramona Manescu
inaintat la organele competente ,referitor la activitatea “ireprosabila”
a unora de mai sus in decursul anului 2013 din care rezultau clar probe
pentru comiterea unor posibile fapte de coruptie?