Maşinile sunt scoase la vânzare de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice din mai multe judeţe din ţară, prin licitaţie publică.

Astfel, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice – Cluj scoate la vânzare două mașini. O ofertă excelentă constă într-o Dacia Dokker din 2014, vândută cu preţ de pornire de 14.025 lei (fără TVA). De asemenea, o altă ofertă este un Volkswagen Passat din 2011, având prețul de pornire de 21.620 lei (fără TVA). Pentru ambele autoturisme, licitația va avea loc joi, 16 ianuarie.

La nivel național, în București, Brașov sau Timișoara, au fost scoase la licitație autoturisme marca Mercedes Benz, Audi sau Mazda. O ofertă interesantă este anunțată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice – Galaţi, acolo unde se vinde o limuzină Lincoln (an fabricaţie 2003), cu o capacitate cilindrică de 4.601 cmc, pe benzină, la prețul de pornire de 23.387 lei (fără TVA), potrivit Gândul.

sursă: monitoruldecj.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.